Noutati :

Silviu Vaduva a demisionat la doar o zi dupa numirea in functia de sef al Vamii Bucuresti

1 martie, 2011 - 02:41 PM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
0

Silviu Vaduva, numit luni in functie la conducerea Vamii Bucuresti, si-a depus demisia marti din cauza „atacului mediatic fara precedent asupra institutiilor statului cu atributii de control”.

„Avand in vedere atacul mediatic fara precedent asupra institutiilor statului cu atributii de control si pentru ca nu doresc, prin promovarea mea temporara sa, stirbesc imaginea unor institutii publice, mi-am depus demisia din functia de conducere de director al Directiei Municipiului Bucuresti de Accize si Operatiuni Vamale, pe care o ocupam temporar.

Prin cererea de demisie, am solicitat trecerea pe o functie de executie in scopul punerii la dispozitia Autoritatii Nationale a Vamilor a cunostintelor si expertizei dobandite”, a anuntat Silviu Vaduva.

Silviu Vaduva a tinut sa precizeze ca „niciodata nu am fost implicat in scandaluri de coruptie si nici nu am fost vreodata cercetat penal”.

El subliniaza in comunicat ca delegarea functiei de conducere i-a fost facuta pe o perioada determinata, pana la organizarea unui concurs. El neaga astfel informatiile aparute luni seara, potrivit carora ar fi vorba de o numire definitiva.

„Alegerea mea pentru a asigura interimatul functiei de conducere a avut loc in urma prezentarii atat catre Autoritatea Nationala a Vamilor, cat si catre Prefectul Municipiului Bucuresti a unor solutii si proiecte viabile pentru accesarea fondurilor europene ce pot fi folosite la dezvoltarea si modernizarea bazei de date existente si a unor metode eficiente de combatere a coruptiei”, a aratat Silviu Vaduva.

El a mai precizat ca la promovarea sa temporara „s-a avut in vedere si expertiza pe care am dobandit-o prin absolvirea celor doua studii de master la Academia Nationala de Informatii si la Academia de Studii Economice”.

Silviu Vaduva este cunoscut si pentru viata sa personala si pentru aparitiile in alaturi de persoane publice, printre care Ramona Gabor, sora Monicai Columbeanu si fostul prefect al Capitalei Mioara Mantale.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor