Secundul’ lui ACS Poli, Ionut Stelescu: ‘Am pierdut nemeritat la Botosani. Trebuia sa luam macar un punct’

Cu Aurel Sunda suspendat, dupa incidentele din meciul cu Sageata Navodari, echipa timisoreana a fost coordonata de pe banca, la Botosani de la ‘secunzii’ Ionut Stelescu si Cosmin Petruescu.


Infrangerea suferita de banateni a fost considerata injusta de Stelescu, care a scos in evidenta dupa meci ca greselile de arbitraj contra lui ACS Poli se inmultesc.

„Din pacate si cu Navodariul am fost privati de un penalty clar care trebuia acordat la faultul asupra lui Wilson, am pierdut atunci doua puncte…Domnul Sunda este si suspendat din cauza meciului trecut…Acum, din nou… cred ca aceste lucruri nu pot continua la nesfarsit, nu cred ca se poate continua ca meci de meci sa avem penalty si sa nu primim. Acum,la Botosani am inteles ca am avut si gol valabil si 11 metri, au lovit mingea cu mana, clar. La Medias, cand lui Gorobsov i-a dat mingea in mana, in alergare, s-au dat doua 11 metri contra noastra. Iar noi nu beneficiem de ele, chiar daca sunt. Este o problema care trebuie ridicata si atata timp cat sunt sase arbitri cred ca ar fi bine sa fie putin mai atenti la ceea ce se intampla. Eu cred ca astazi am pierdut nemeritat”, a spus Stelescu, care a comentat si faza eliminarii lui Popovici din meciul de sambata: „Era faza chiar langa banca, nu a fost fault, jucatorul de la Botosani cand s-a ridicat s-a lovit de cotul jucatorului nostru”, a spus Stelescu.
‘Secundul’ lui ACS Poli a evidentiat si prestatia buna a jucatorilor sai. „La baieti chiar nu avem ce sa le reprosam, au avut o atitudine buna pe tot parcursul meciului, am dominat si in 8 oameni de camp si spre finalul meciului cred ca meritam golul care sa ne aduca macar un punct. FC Botosani fiind o contracandidata la evitarea retrogradarii, nu aveam voie sa pierdem, e pacat ca nu am luat puncte desi meritam sa luam”, a conchis Stelescu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.