Noutati :

‘Secundul’ lui ACS Poli, Cosmin Petruescu, dupa infrangerea cu FC Brasov: ‘Suntem intr-o situatie delicata, dar nu disperata’

14 martie, 2014 - 11:45 PM
Autor: Daniela Surulescu      
Categorie: SPORT
0
Cu Sunda suspendat, Petruescu a dirijat echipa de pe banca la meciul de vineri. ‘Secundul’ timisorenilor a dat vina pe lipsa de experienta a jucatorilor lui ACS Poli pentru esecul inregistrat.
‘Din pacate fotbalul este nedrept. Stiam de la bun inceput ca intalnim o echipa disperata care joaca utima sansa de a ramane in prima liga, o echipa cu jucatori experimentati. Ei au avut in primii 11 doar un jucator sub 25 de ani, este vorba de portarul Iacob, care intr-adevar a facut o partida exceptionala si al doilea jucator de 25 de ani a fost Mateiu, in rest au avut doar jucatori cu experienta, obisnuiti sa joace sub presiunea rezultatului si acest lucru s-a vazut. La noi, din pacate, lipsa de experienta si-a spus inca o data cuvantul pentru ca n-am stiut sa gestionam avantajul omului in plus, nu am fost lucizi pe finalul partidei, o partida pe care cred ca am controlat-o atat ca posesie cat si ca numar de ocazii de gol. Din pacate, rezultatul este nedrept, suntem intr-o situatie oarecum delicata, dar nu disperata, pentru ca ne ajuta si rezultatele celorlalte contracandidate”, a spus Petruescu.
Desi golul a venit de pe partea dreapta, dupa ce fundasul de pe acea parte, Ioan Mera, fusese schimbat cu Himcinschi, Petruescu a spus ca staff-ul tehnic al timisorenilor nu isi reproseaza schimbarea facuta. „A fost o schimbare normala, logica, in momentul in care echipa adversa a ramas in zece practic nu ne-am mai pus problema pe atac, ne asteptam eventual la un cotraatac rapid. Noi stiam ca Andrei Cristea este un jucator cu viteza si executie buna, el a inscris si in tur cu noi,din pacate  nu am fost lucizi, ne-am aruncat in atac si acum s-ar putea sa regretam acel punct pierdut pe care l-am avut de partea noastra”, a spus Petruescu.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor