Scandal intre RATT si Enel! Regia ar vrea sa schimbe furnizorul de energie electrica, iar Enel ameninta cu taierea curentului

TIMISOARA. Amenintarile repetate aruncate din partea reprezentantilor Enel catre RATT ar avea un scop, spune directorul adjunct al regiei, Ionut Nasleu. Aceasta in timp ce tramvaiele s-ar putea sa ramana in depou in acest weekend.

Enel a anuntat zilele trecute ca, in noaptea de vineri spre sambata, va taia curentul catre toate punctele de consum ale regiei, daca reprezentantii RATT nu-si platesc datoria la energia electrica: peste 1,5 milioane de lei, bani adunati in ultimele 4 luni. Aceasta este deja cea de-a doua amenintare facuta de compania de energie electrica. Daca Enel debranseaza RATT, atunci tramvaiele nu vor putea circula deloc prin oras.

„Din considerente obiective, s-a amanat in mod sistematic intreruperea furnizarii energiei electrice sau actionarea in instanta pentru neplata. Mentionam ca nici ultima conventie de esalonare, incheiata la data de 19 septembrie nu a fost respectata, ca de altfel niciuna dintre cele incheiate anterior acesteia”, au aratat reprezentantii Enel, completand ca totul s-a transformat intr-un cerc vicios in care se ajunge mereu in acelasi punct.

De vina pentru toate aceste atentionari ar fi decizia RATT de a incerca sa schimbe furnizorul de energie electrica.

„Enel e suparat ca noi schimbam furnizorul. Am gasit un furnizor mai ieftin decat Enel, am schimbat pe E.On energie. Din ce stiu eu, se va plati datoria catre Enel, dar mai multe stie sa va spuna directorul general, Ioan Goia. Din punctul meu de vedere, suta la suta nu se va taia curentul vineri noapte”, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro adjunctul lui Goia, Ionut Nasleu.

Pe de alta parte, reprezentantii Enel spun ca RATT este liber sa-si schimbe furnizorul si ca a mai facut-o in trecut, pentru diferite puncte de consum. Biroul de presa al companiei a precizat pentru www.opiniatimisoarei.ro ca acuzatia celor de la RATT este nefondata si ca nu sta in picioare, pentru ca regia trebuie sa-si achite datoriile ca sa poata schimba furnizorul. Cei de la Enel spun ca, in trecut, RATT a mai avut datorii la curent, chiar si pe 9 luni.

„In ceea ce priveste schimbarea furnizorului, orice societate comerciala poate trece pe piata libera sau isi poate schimba furnizorul, conform legislatiei in vigoare, numai dupa ce si-a achitat datoriile catre furnizorul actual”, a aratat Enel pentru www.opiniatimisoarei.ro.

Neintelegerile dintre cele doua societati lovesc direct in calatorii care nu stiu care este punctul de vedere al sefului RATT. Ioan Goia a refuzat sa reactioneze la incercarile noastre repetate de a-l contacta, fiind, probabil, mult prea ocupat ca sa-i informeze pe timisoreni de situatia creata.

CITESTE SI: Tramvaiele nu vor circula in weekend. RATT ramane fara curent de vineri noaptea, daca nu-si plateste datoria catre Enel

CITESTE SI: Mijloacele de transport in comun circula normal la Timisoara. Enel a suspendat hotararea de a intrerupe curentul RATT

CITESTE SI: 50 de milioane de euro pentru tramvaie noi in Timisoara. Primaria va lua totusi imprumut pentru a innoi parcul RATT

CITESTE SI: Mergem cu tramvaie vechi, primite de pomana de peste hotare! Primaria Timisoara vrea sa cumpere tramvaie noi in 2012, in vreme ce alte orase au deja garnituri moderne de ani buni

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. regia nu poate schimba furnizorul! Cititi pe transportulincomun.blogspot.com de ce nu poate face asta . de asemenea mai vedeti ca RATT anul trecut a avut un profit : citez”Spectaculos devine daca accesam site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
    SURPRIZA!!!!!!!!!!!! exerciţiul financiar 2010 a fost încheiat de către regie cu un profit net de 9.447.071 RON.” oare de ce nu s-a platit??? goia stie…

  2. Asta e bataie de joc! Toata nebunia asta tot in capul nostru se sparge, macar cu o demisie, a lui Goia daca s-ar lasa. Cineva e responsabil, de ce nu iese in fata, pt ca e protejatul lui Ciuhandu?

  3. Ce comedie de 2 lei !!!