Satucul uitat

Ioan Garboni

Sunt sigur ca ar trebui sa scriu si despre lucruri mai frumoase. Nu doar despre crime si vanatori ilegale de mistreti, ca pana acum. S-ar putea crede ca in acest sat cu nume de spic, civilizatia n-a avut acces inca. De aceea, vreau sa va spun ce a insemnat pentru mine, acest satuc dintre dealurile carasene, dar mai ales ce ar fi insemnat acest satuc pentru Banat si Romania, daca am fi avut putina minte. Ar fi putut sa devina un muzeu al istoriei tehnicii si industriei europene! Satul se numeste Valeapai, iar in perioada de dupa razboi, avea un castel-conac de peste doua sute de ani, situat in centrul satului, conac unde functiona o fantana arteziana si exista chiar si o ghetarie.

(http://artasiarhitectura.blogspot.com/2010/02/conacul-atanasievici.html) Acum castelul este o ruina, dar in vremurile sale bune, oamenii locului taiau gheata de pe raul Poganis si o transportau cu saniile trase de cai, la castel, unde boierii depozitau gheata sub pamant, intr-o movila impadurita, in curtea castelului (curte de 10 ha!!). Tot in acest castel-conac, mai functiona si o gradinita, o casa de nasteri moderna si un dispensar pus la punct. Satucul mai avea o moara, care facea o faina de o calitate nula-nula cum ziceau taranii din zona! Moara avea opt valturi nemtesti, si functiona impecabil. Tot la aceasta moara era o anexa, unde un motor de submarin german din primul razboi mondial, producea curent electric. Aproape de moara. Curgea alene raul. Pe rau, mai era si un baraj, cam trei kilometrii in sus, baraj care alimenta un canal special de irigatii.

Oamenii instariti ai satului, sau „chiaburii“ (cum aveau sa-i numeasca comunistii noi, veniti la putere) munceau cu spor si aveau tractoare, batoze si chiar combine de treierat. Satucul era si printre primele localitati care a avut un automobile la inceput de secol douazeci. Despre productia de cereale, va pot spune ca – pe vremea boierilor – s-a atins cifra incredibila de o suta douazeci de vagoane de grau. Niciodata, cu toata agricultura ultracomunista, CAP-ul sau IAS-ul satului n-au reusit sa produca mai mult de saizeci de vagoane de cereale. Dar ce s-a intamplat in acest sat si de ce s-a ajuns aici, in numerele viitoare!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Buna,
    Sint plecat in Germania de zeci de ani, in copilarie la inceputul lui 1970 am vizitat conacul impreuna cu unchiul meu, fost chiabur care o cunostea pe vaduva lui Jani Riesz doamna Puffy daca imi mai amintesc bine numele, imi aduc aminte ca fosta proprietareasa locuia intr-o casa linga conac si am putut rasfoi la ea un album de fotografii cu coperti de argint in care erau pastrate amintiri deosebite, inclusiv parcul pe care comunistii si satenii l-au taiat cu toporul.Rezultatul este ruina si saracia de azi, un sat condamnat, aflat in moarte clinica Mi-ar face placere sa raminem in contact, mai stiu ca Jani avea un frate in Timisoara care se chema Petru.

    Cu prietenie
    C.Gilbert

  2. Salut
    Interesant articol
    Oare Puffy Reisz mai traieste? Cred ca are multe de povestit…
    Cu stima