Amenintau oameni de afaceri in Resita si le cereau bani! O grupare de santajisti a fost anihilata de DIICOT Timisoara. FOTO si VIDEO

TIMISOARA.O grupare de indivizi care santajau oameni de afaceri din Resita a fost anihilata de procurorii si politistii de la Combaterea Crimei Organizate din Timis.

3 persoane au fost prinse in flagrant in timp ce primeau 20.000 de lei, taxa de protectie de la patronul unei firme. Cei 3 sunt suspectati ca in urma cu cateva saptamani au ciuruit masina unui om de afaceri din Resita care nu a vrut sa plateasca o taxa de protectie, iar pistolul cu care au tras l-au lasat pe capota autoturismului.

Gruparea este condusa de Danut Mandriloiu. Acesta este banuit ca ar fi fost implicat, in urma cu un an, si intr-o tentativa de asasinat asupra patronului unei discoteci. Atunci, 4 persoane au fost descoperite intr-o masina avand asupra lor un pistol mitraliera Kalasnikov cu care urmau sa-l ucida pe omul de afaceri. Mandriloiu a scapat atunci de acuzatii.
Acum a coordonat gruparea care se ocupa de santaj si taxe de protectie.

Barbatul, impreuna cu alti 2 suspecti, a fost retinut in urma unui flagrant. Procurorii DIICOT Timisoara sustin ca acesta a cerut unui om de afaceri 120.000 de euro. Suspectul a fost retinut in timp ce primea o transa de 20.000 de lei. Anchetatorii spun ca el a coordonat si atacul asupra masinii unui alt om de afaceri din oras. Pentru ca nu a vrut sa plateasca taxa de protectie, membri gruparii au tras in masina lui mai multe gloante dupa care au lasat pistolul pe care l-au folosit pe capota autoturismului. In urma cercetarilor s-a stabilit ca ADN-ul gasit pe arma este cel al unui dintre suspectii retinuti ieri. Cei 3 vor fi dusi azi in fata judecatorilor cu propunerea de arestare preventiva pentru constituire de grup infractional si santaj.

Danut Mandriloiu a mai fost implicat in actiuni cu violenta. In 1995 a fost condamnat  la inchisoare dupa ce l-a determinat pe un barbat din Resita sa-l impuste pe un valutist local. Asasinul a fost condamnat atunci la 20 de ani, iar Mandriloiu a primit 7 ani de inchisoare.

Ancheta este condusa de procurorii DIICOT Timisoara, in operatiunea de miercuri participand si politisti de la Combaterea Crimei Organizate si Antodrog Timisoara, de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Resita, precum si de la Antidrog, din Timisoara.

Cele 3 persoane au fost retinute pentru constituire la grup infractional organizat si santaj.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.