Noutati :

Salveaza vieti din foc, din apa, de la inaltimi, apoi se refugiaza in culori! Minunile unui pompier artist din Timisoara! FOTO!

13 iulie, 2016 - 03:11 PM
Autor: Anonim      
Categorie: CULTURA
0

TIMISOARA. Le va arata timisorenilor ca arta merge mana in mana cu misiunile de salvare. Vorbim de pompierul pictor Andrei Marian Moga, care activeaza in cadrul ISU Banat. Pasionat de grafic si pictura pe panza, acesta ii invita la vernisajul expozitiei sale care va avea loc in 15 iulie la Bastionul Therezia din Timisoara, de la orele 18.00.

Toti cei care vor trece pragul expozitiei vor putea admira 40 de tablouri, pictura in ulei pe panza, facute in ultimii 3 ani. Tematica a diversa, de la cea istorica, militara si pompieristica pana la natura statica.

Iata mai jos un mini interviu pe care colegii pompierului artist i l-au luat lui Andrei Marian Moga!

DE CAND PICTEZI?
Desenez de cand ma stiu, m-a pasionat grafica, coloratul, dar pictura in ulei pe panza de pe la varsta de 13 ani

CUM AI AFLAT TAINELE PICTURII IN ULEI?
Bunicii mei aveau cunostinte o familie de pictori peisagisti din Beius, familia Marge, la care  m-am dus ucenic, si de-a lungul unui an am aflat secretele picturii in ulei, cum se pregateste o panza, cum se combina culoarea, tipuri de pensule si rame.

DESEN SAU PICTURA IN ULEI?
Consider ca un bun pictor trebuie sa fie si un bun desenator, liantul intre concept, si o lucrare pictata este desenul, schita, .. sunt unii artisti care picteaza direct, fara o idee de pornire, .. eu nu ma regasesc intre ei, mie imi place inainte sa incep un tablou, imaginea lui gata sa o am deja proiectata  in minte, iar cu cat ma apropii de adevar, cu atat il consider mai reusit..(lucrarea finala).

CAND TE APUCI DE UN  TABLOU, DE LA CE PORNESTI?
O mica idee, devine o schita in creion pe hartie, ulterior transpusa pe panza, cu notiuni de paginatie si perspective integrate. Pe urma culoarea, din spate in fata, de la inchis la deschis, si im final lucrez la detalii..

CE STUDII AI IN DOMENIU?
Am parcurs cam ce era de parcurs in domeniu, liceu de profil, scoala populara de arte, Facultatea de Arte plastice, ucenicii la artisti precum stefan Popa Popas, dar ajungi la un moment dat, cand realizezi ca ai nevoie de un stil propriu, pe care il dobandesti in ani.. si lucrand..

CE ITI PLACE SA PICTEZI?
Am cam incercat tot, de la peisaje, anotimpuri, portrete,reproduceri mari artisti, la lucrari abstracte, studii, lucrari foarte dinamice sau cu tenta religioasa..dar simt ca *natura* ar fi subiectul de care sunt cel mai atasat.

TEMA PREFERATA?
In ultima perioada simt ca ma atrag temele militare, cotidiene cat si  istorice, evenimente cu puternic impact emotional, si faptul ca sunt pompier poate ca si-a pus amprenta..

CE TE INSPIRA?
Oamenii, imi place sa cunosc zilnic *personaje* noi, destinatii istorice sau reprezentative, obiecte vechi.. muzee, toate ma incarca energetic, pozitiv, si sa nu uit peisajele.. un cer de vara noaptea, plin de stele, la o margine de padure.. sau Satul romanesc.. zarit intre niste dealuri.. epice.. dar efemere.

STILUL ADOPTAT?
Am plecat la drum un peisagist, pictand realist, pe forma, cat mai aproape de adevar, foarte colorat, usor spre naiv, in scoala te formeaza abstract, sa spargi forma, sa uiti de peisaje si flori, sa lucrezi la scara mare. Acum, lucrez intr-o simbioza, un stil unic, imbinand realul, clasicul, cu tehnici moderne.

CE PICTORI TE INSPIRA?
Sunt cativa care ma impresioneaza, ca si teme, J.M.W. Turner,  cum trateaza personajele il prefer pe Francisco de Goya, sau Caravaggio, parintele clar-obscurului.

SE POATE TRAI DIN PICTURA?
Da, dar greu la noi in tara, trebuie sa faci mult ce vor altii, sa faci artizanat, cadouase pietricele pictate, ..dincolo e altceva, dar in ultimii ani, pictorii din Europa de Est incep a fi foarte apreciati. Panza, vopsele, pensule, rame.. toate costa..

CATE TABLOURI AI FACUT PANA IN PREZENT?
Cateva sute.. le-am pierdut numaratoarea, imi pare rau ca  nu le-am fotografiat  pe toate.. si doresc cateva mii sa dobandesc.. poate cine stie..

UNDE PICTEZI?
in Timisoara, apartamentul unde locuiesc l-am transformat in atelier cat si in galerie, tablourile decorand toti peretii camerelor, iar acum voi face un atelier in Galeria bastART din incinta Bastionului Theresia.

DE UNDE ITI PROCURI MATERIALE? CE COSTURI IMPLICA?
Din magazine de profil, cumpar cand sunt oferte, sunt cazuri cand am pictat peste alte lucrari, ramele si ele in functie de buget si cromatica, cateodata mi le prepar si eu.

CUM SE IMPACA POMPIERII CU PICTURA?
Fiecare din noi are cate un talent innascut, fie el desen, muzica, teatru, dar ferice de cel ce si-l descopera, si exploateaza, eu.. vreau sa o fac si la nivel profesionist, iar meseria de pompier militar, o meserie pe care o indragesc mult, imi permite in timpul liber sa pictez, sa ma detasez de cotidian, desi pictez de regula cu stirile pornite. Ferice de cei ce reusesc sa isi exploateze un talent, in cazul desenului si a picturii,, ea se uita daca nu exersezi zilnic din pacate.

CE PLANURI DE VIITOR AI?
O cariera militara de succes, iar pe linie artistica ar fi expunerea de lucrari in cele mai mari Galerii de arta, infiintarea unei scoli de vara pentru arte plastice, unde, indiferent de varsta, lumea sa poata participa la diferite ateliere de creatie.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor