Robu a calculat nota de plata pentru ingroparea liniilor de cale ferata de catre CFR si amenajarea unui bulevard deasupra metroului la Timisoara

TIMISOARA.  Introducerea liniilor de cale ferata in subteran, iar locul actual al acestora sa fie luat de un bulevard care sa strabata Timisoara de la un capat la altul vor fi  prevazute in Planul Urbanistic General al Timisoarei.

Lucrarile s-ar putea face in…vreo 10 ani, apreciaza primarul Nicolae Robu.

In PUG se prevede aducerea liniilor de cale ferata in subteran. La suprafata, pe aceasta portiune va fi realizat un bulevard, care va traversa Timisoara pe toata lungimea sa, un bulevard ultramodern si tot ce se va construi, de o parte si alta a sa, va fi in ton cu regulile urbanistice, cu cerintele specifice unui oras ultramodern de la acea vreme. Nu stim cand se va intampla asa ceva, peste 5-10 ani, nu stim„, a declarat Robu.

Primarul a mai spus ca acest proiect este unul foarte mare si ar costa pana la doua miliarde de euro.

Daca vom reusi sa accedem o sursa de finantare pe exercitiul bugetar 2014-2020 si daca vom avea o finantare, asteptam sa vedem. Acolo ne e gandul, ca am putea obtine o finantare care e estimata a ajunge la 2 miliarde de euro. Nu stim deocamdata care e valoarea, dar specialistii ne-au spus ca acesta ar fi nivelul. PUG-ul nostru face primul pas spre premisele finantarii. Da, e foarte posibil ca finantarea sa fie partial din fonduri UE, partial de la Guvern si cofinantare de la primarie. Beneficiar este orasul pana la urma. Principalul beneficiu al orasului e ca toata zona de la suprafata, de pe toata lungimea liniilor ferate va fi disponibilizata pentru o dezvoltare ultramoderna. Am stat de vorba cu urbanisti din Barcelona care m-au convins sa aleg aceasta varianta„, a mai spus Robu.

Problema este ca ducerea sub pamant a caii ferate este o operatiune care intra exclusiv in sarcina CFR care este proprietarul liniilor. Cu alte cuvinte, la o asemenea lucrare, Cailor Ferate Romane le-ar reveni o contributie serioasa la nota de plata calculata de primarul Timisoarei. Ramane oricum de vazut daca vor face rost de bani atat Primaria Timisoara, cat si CFR, asta daca a luat macar in seama o asemenea investitie.

Potrivit primarului PUG-ul Timisoarei va fi gata „in cateva luni, mai mult de doua„.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Va planta si palmieri pe viitorul bulevard ?

  2. Haideti sa incepem cu reabilitarea Garii de nord, macar asa partiala… pana la proiecte de 2 miliarde (am citit bine? stati sa mai verific! da am citit bine)

  3. Pe Ministerul Transporturilor ia intrebat cineva?Ca sa „ingropi”liniile de cale ferata ,trebuie sa intrerupi circulatia trenurilor.In acest caz trenurile trebuie sa circule pe o ruta provizorie.Intrebarea e ,daca tot circula pe o ruta provizorie ,aceasta nu poate deveni permanenta?Cu o gara noua civilizata amplasata convenabil pentru accese mai facile si mai rapide?Gara veche s-ar demola,liniile de cale ferata intre Gara de Nord si Gara de Est ar fi demontate si s-ar crea intr-adevar o cale de circulatie noua.S-ar disponibiliza o multime de terenuri,etc.Daca cel de la Bocsig nu poate si nu e capabil sa gindeasca din punct de vedere urbanistic dezvoltarea Timisoarei,ma intreb ce calitate profesionala au cei care elaboreaza PUG-ul?Chiar nu este nimeni(specialisti,arhitecti)in Timisoara care sa il traga de mineca?S-au poate toate cele scrise de mine mai sus sunt o prostie si Luceafarul de la Bocsig are dreptate.

  4. 4 miliarde de euro a avut datorie romania catre fmi acum cativa ani si tot in cativa ani a reusit sa plateasca inapoi,iar timisoara singur vrea sa faca o constructie doar,cu 2 moiliarde(nu prea cred eu)

  5. 2 miliarde de euro – pentru inceput, caci dupa prima strigare trebuie vazut ce se face cu traficul de marfuri (Recas spre Arad, Serbia, …)? Cat este bugetul anual al Timisoarei si pe ce fonduri se poate sconta de la „altii”? Mai raman ceva bani si pentru alte nevoi???

  6. sa fim convinsi ca min. trnsporturilor nu au in vedere aceasta investitie.Dublarea pe alocuri si refacerea terasamentului in tara is prioritare,…iar acest minister are bilant negaiv financiar. Chiar nu-mi plac visele primarului pe post de realitati,… asta-mi aminteste de un ministru/Berceanu/ ce a vrut sa desfinteze regionala CFR din Timisoara si sa o mute la Craiova, …cam asa vise au cei din capitala!!

  7. Solutia mai ieftina ar fi sa lege Halta Semenic cu Ghiroda pe calea ferata..vreo 5-8 km siatunci trenurile spre bucuresti ar pute merge pe acolo.Gara ar putea fi translatata perpendicular pe calea ferata. Asa robu ar avea loc de bulevard intre nord si est..ba chiar pana la aeroport