Revin zebrele la gradina zoologica din Timisoara! Ce alte animale vor mai fi aduse?

TIMISOARA. In curand, Gradina Zoologica din Timisoara primeste noi locatari. Printre ei cu siguranta vor fi si cateva zebre, dau asigurari reprezentantii Gradinii Zoologice, care au pregatit deja un nou habitat pentru animale si sunt deja in tratative pentru cumpararea lor. In plus, spera sa reuseasca sa aduca in parcul de animale cat mai multe exemplare.

„Speram ca in curand sa aducem zebrele in noul habitat, care e aproape gata, urmeaza sa se faca receptia. E un habitat donat catre Primaria Timisoara. Avem mai multe variante de unde putem aduce zebrele, trebuie doar sa decidem ce luam si de unde, sa vedem si preturile. Avem si o ocazie buna acum, pentru ca in Austria si Germania au inceput sa ii amendeze pe proprietarii de circuri care folosesc animale salbatice si atunci au inceput deja sa le vanda. Asa putem sa negociem si sa le luam la un pret bun. Vrem sa luam femele, animale tinere, pentru ca daca avem mai multe femele acestea pot sta la un loc, masculii in schimb e foarte greu sa ii tii impreuna, pentru ca se bat”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Claudiu Chira, administratorul Gradinii Zoologice din Timisoara.

Zebrele nu sunt insa singurele animale care urmeaza sa ajunga, in curand, la Gradina Zoologica din Timisoara. Chiar de saptamana viitoare, vizitatorii ar putea gasi noi specii de animale salbatice la zoo.

„Suntem in tratative pentru ceva animalute noi, posibil saptamana viitoare chiar. Servalii, sunt niste feline asemanatoare unui ghepard, o combinatie intre pisica si ghepard, bufnita – uhu siberian, niste canguri, s-ar putea sa facem ceva schimb”, a mai spuns Claudiu Chira.

uhu siberian

Majoritatea animalelor urmeaza sa ajunga la Timisoara din Austria si Germania. Iar pentru toate au fost deja amenajate spatiile in care vor fi primite.

In urma cu mai bine de doi ani, la Gradina Zoologica din Timisoara a fost adusa o zebra, insa animalul nu a apucat nici macar sa fie vazut de oameni, pentru ca a evadat chiar in ziua in care a fost prezentat jurnalistilor de catre primarul Nicolae Robu si a murit inecat in lacul din interiorul gradinii.

CITESTE SI: Zebra adusa la Gradina Zoologica din Timisoara a murit inecata. Timisorenii nici nu au apucat sa o vada

CITESTE SI: Zebra de la Gradina Zoo din Timisoara a evadat chiar de sub ochii primarului Nicolae Robu si ai ingrijitorilor

CITESTE SINicolae Robu: Zebra e responsabila pentru ce s-a intamplat. Domnul Bere a plans cand a murit animalul!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Parerea mea , zebrele sunt animale de turma , traiesc in familii , in harem . Un mascul are mai multe femele . Voi vreti sa luati numai femele , pt ca masculuii se bat intre ei . Pai luati numai un mascul si va fi OK !. Fara un mascul e foarte posibil ca si femelele sa se bata intre ele .

    • lasa ca il baga pe robu in tarc cu ele si se vor sinucide mai ceva ca in telenovele

  2. Suntem curiosi ce studii in domeniu are Claudiu Chira. E in stare sa spuna bazaconii mai ceva ca sefii lui din primarie.
    ”Servanti, sunt niste feline ” … poate in imaginatia bogata a acestui specialist facut la apelul bocancilor.
    Sau daca e vorba de ”Leptailurus serval” asta e cu totul altceva.
    Sunt tot asa de apropiate ca motorul de tractor ce este ruda cu actorul Vin Diesel.

  3. Dar să nu-lo mai lăsați pe Robu în preajma lor, că altfel soarta le este pecetluită.

  4. sunt unii postaci care nu pot nici sa respire fara sa-l injure pe primar,sunteti un fel de antena3 versus basescu,mai, noi intelegem pana la o limita dar cei mult strica plus de asta nu o sa mai fiti credibili.

  5. De la interviu telefonic, până la pix este mult.
    Sunt inginer zootehnist.
    Cu stimă,
    Claudiu Chira
    Coordonator Zoo Timișoara