Remiza pentru CFR Timisoara in ultimul joc din sezonul regulat. Leopardele au incheiat la egalitate, 1-1, contra celor de la Baia Mare

”Leopardele” au incheiat la egalitate, 1-1, meciul disputat, in deplasare contra celor de la Independenta Baia Mare si au incheiat sezonul regulat pe locul doi in Seria de Vest, urmand sa sustina primul meci din play-off, duminica, la Brazi.

Antrenorul Florin Bugar a avut la dispozitie doar o parte a lotului pentru meciul de la Baia Mare si a fost nevoit sa improvizeze in alcatuirea echipei. Chiar si asa, leopardele au inceput bine jocul, deschizand scorul inca din minutul trei, prin Ozana Ababei, iar apoi au avut mai multe sanse de a majora scorul, insa Larisa Sarbovan si colegele ei din ofensiva s-au intrecut in ratari. Baia Mare a reusit sa egaleze in partea a doua a jocului, in urma unei faze care nu anunta nimic, iar timisorencele au fost nevoite sa se multumeasca cu o remiza. ”Jocul m-a multumit ca determinare, ca atitudine, iar rezultatul nu ne afecteaza, practic era mai mult un test pentru noi. A fost un joc la discretia noastra, l-am dominat de la inceput, dar n-am avut nici noroc, am ratat si din pozitie de unu la unu cu portarul si cu poarta goala… Ele au avut un sfert de ocazie, un sut de la 30 de metri, mingea a sarit si a pacalit-o pe Sorina Munteanu. A fost si terenul foarte greu, era imbibat cu apa, bine ca nu ne-am accidentat… De fapt, Sorina Munteanu, are ceva probleme, s-ar putea sa aiba un deget fracturat. O sa vedem exact despre ce e vorba”, a spus antrenorul Florin Bugar.

”Leopardele” vor sustine urmatorul joc, duminica, in deplasare la Brazi. ”Nu avem prea mult timp sa pregatim acest prim meci din play-off, doar finisam. Ne dorim sa facem un joc bun, pentru ca nu ne dorim sa facem deplasari, doar ca sa ne intoarcem cu coada intre picioare. Chiar daca avem lipsuri, stim ce trebuie sa facem, avem echipa buna si daca avem tot lotul valid si jucam cu determinare, cred ca putem sa ne realizam obiectivul si sa incheiem pe podium, asa cum ne-am propus”, a mai spus Bugar.

CFR Timisoara a evoluat la Baia Mare,in formula: Sorina Munteanu – Elena Obrad, Melisa Sodinca, Mihaela Durla, Denisa Heisu, Ozana Ababei, Ionela Voica, Silvia Husain(50, Florina Abrudan), Claudia Bistrian(70, Mihaela Molnar), Andreea Cojocaru si Larisa Sarbovan.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.