Rectorul Universitatii de Vest din Timisoara, Marilen Pirtea este Cetatean de Onoare al orasului natal, Stei

TIMISOARA. Prof. univ. dr. Marilen Pirtea a fost recompensat de orasul natal, Stei din judetul Bihor, cu cea mai inalta distinctie, titlul de Cetatean de Onoare. Distinctia i-a fost oferita de primarul acestui ortas bihorean.

Titlul de Cetatean de Onoare al orasului Stei i-a fost acordat lui Marilen Pirtea pentru ”deosebita contributie adusa la promovarea imaginii orasului”

Ceremonia s-a desfasurat in Casa de cultura a orasului Stei si a reunit mai bine de 250 de persoane, oficialitati locale, reprezentantii Consiliului Judetean Bihor, senatori, deputati si delegatii de peste granita.

Consider ca rolul Cetatenilor de Onoare este de a constitui exemple si modele, stimulente de valoare pentru tineretul de astazi si de maine, pentru inscrierea lor in circuitul valorilor perene ale societatii si ale umanitatii. Acest lucru ma va insoti de-a lungul intregului parcurs al carierei, impartasind din experienta mea trecuta si viitoare pentru promovarea orasului natal care imi aduce o asemenea bucurie”, a declarat rectorul Universitatii de Vest din Timisoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Titlul i-a fost acordat in cadrul manifestarilor organizate cu ocazia Zilelor orasului Stei, alaturi de rectorul UVT fiind distinsi cu acest titlu profesorul Liviu Anton si fostul sportiv de performanta, Alexandru Boc.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.