Reconditionarea sau cumpararea de tramvaie noi, care e varianta ideala pentru Timisoara? 60 de tramvaie functionale sunt in parcul RATT


TIMISOARA. In anul 1869 la Timisoara era introdus, pentru prima data, in Europa, tramvaiul tras de cai. Este o fila de istorie cu care ne place sa ne mandrim. Din pacate, tramvaiul care circula prin Timisoara in anul de gratie 2012 nu ne face cinste deloc.

Sunt mizerabile, iarna ingheti de frig in ele, iar vara mori de cald, cand le treci pragul te patrunde un miros ingrozitor de cele mai multe ori, iar cand vrei sa te asezi pe scaun, mai degraba te razgandesti. Se zgaltaie din toate incheieturile si scoate un zgomot care in cele mai multe cazuri este asurzitor. Aceasta este o scurta descriere a tramvaiului cu care nu ne mai putem mandri in zilele noastre.

Consiliul Local Timisoara a initiat, recent, un proiect de hotarare prin care se doreste cumpararea de tramvaie noi, insa primarul Nicolae Robu, care s-a documentat la un targ de tramvaie ce a avut loc la Berlin, a decis ca cea mai buna solutie, pentru Timisoara, este sa nu cumpere deocamdata tramvaie noi, deoarece sunt prea scumpe, si sa reconditioneze o parte din tramvaiele vechi.

Preturile sunt intre 1,5  si 3 milioane de euro. Dupa parerea mea, Timisoara trebuie sa se multumeasca cu tramvaie care sa coste 1,5 milioane sau maxim 1,7 milioane de euro, in niciun caz peste 2 milioane de euro pe bucata. Am vazut ce conditii ofera aceste tramvaie, iar conditia mea este ferma, sa nu depasim aceasta suma. Am discutat cu un furnizor de servicii de reabilitare. Cea mai inteleapta solutie este sa cumparam un numar de tramvaie noi si sa reabilitam un numar de tramvaie vechi. Pentru Timisoara este cel mai intelept sa procedam astfel. Vom achizitiona, nu am stabilit cat, probabil vreo zece tramvaie, in anul 2013, vom lucra la proiectul de buget si vom prevedea o suma pentru asa ceva si vom vedea cate vom introduce in reabilitare”, a declarat Robu.

Dar ce inseamna aceasta reconditionare a tramvaielor vechi? Este doar o haina noua sau o modernizare in adevaratul sens al cuvantului? In afara de aspectul exterior se mai schimba si componente importante ale tramvaiului?

Reabilitarea inseamna a transforma un tramvai actual intr-unul care arata ca cele fabricate acum, cu climatizare, cu tot confortul absolut, cu consum mic, pentru ca nu ramane din tramvaiul vechi decat partea de metal greu, bughiul cu ceva pe langa el. Pretul este mult mai mic, se discuta in sute de mii de euro pe bucata si nu in milioane de euro pe bucata”, explica primarul Timisoarei.

Pe de alta parte, pentru a reconditiona un tramvai, Primaria Timisoara ar trebui sa organizeze licitatii si sa incheie contracte cu firme de specialitate, deoarece RATT nu dispune de specialisti, de mecanici, care sa reconditioneze tramvaiele vechi care acum circula prin oras. Mai mult decat atat, pana la reconditionarea primului tramvai, procesul este unul anevoios.

In primul rand vor fi contractati furnizori de materiale, apoi vor fi organizate licitatii pe anumite componente si va trebui sa identificam firme care se ocupa cu asa ceva. Noi nu avem specialisti care sa se ocupe cu reconditionarea tramvaielor. Avem angajati care sa se ocupe de intretinerea lor. Este greu de estimat cat costa reconditionarea unui tramvai, deoarece acesta se face pe componente si depinde si de preturile oferite la licitatii”, a declarat Cosmin Bradu, purtatorul de cuvant al RATT.

Cel mai probabil ca bancile in tramvaiele reconditionate vor fi antifurt sau antivandalism, din acelasi material de plastic ca cele din autobuze. in acest fel, reprezentantii RATT doresc sa se asigure ca tapiteria bancilor nu va mai fi taiata de rauvoitori.

Si aspectul exterior al tramvaielor din Timisoara lasa de dorit. Daca unele sunt vopsite alb-violet, ca autobuzele sau troleibuzele, altele sunt pline cu reclame sau cu grafitti. Reprezentantii RATT spun ca odata cu reconditionarea tramvaielor este posibil sa nu mai permita afisarea de reclame pe niciun mijloc de transport in comun din municipiu.

Cel mai probabil ca tramvaiele care vor fi reconditionate vor fi vopsite la fel. Urmeaza sa stabilim daca vom mai permite afisarea de reclame ale unor societati comerciale, desi acest lucru era o sursa de venit pentru noi. Pe autobuzele si troleibuzele cele noi, nu am permis afisarea niciunei reclame”, a mai spus Bradu.

Pe strazile din Timisoara circula circa 60 de tramvaie care, potrivit reprezentantilor RATT corespund din punct de vedere tehnic, astfel ca pot fi scoase pe traseu, insa nu corespund deloc din punct de vedere al confortului. Ramane de vazut cat timp vor mai circula timisorenii cu tramvaiele care se zgaltaie, miros urat si sunt mazgalite atat pe interior, cat si pe exterior.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. A fost facut un studiu de fezabilitate pentru o astfel de investitie? Cunoaste autorul articolului perioada de timp in care va fi exploatat un tramvai de 1,5 milioane de euro? Cunoastem costurile de exploatare pentru un astfel de tramvai? Avem infrastructura necesara pentru aceste tramvaie? Astea sunt realitatile. Este usor sa fii „trompeta” unor producatori de tramvaie si sa „urli” ca trebuie schimbate 60 de bucati cu 1,5 milioane de euro bucata. TOTAL: 90 000 000 EURO. Toti tampitii urla ca disperatii pentru cheltuirea a 90 milioane de euro, insa nu-i priveste ce implicatii au tampeniile lor. Ca si aia cu parcarile subterane. Aia erau in stare sa propuna daramarea unei cladiri de pe centru ca sa se faca o parcare. acu’ nu vezi unu’ sa parcheze in 700. La fel si cu tramvaiele. Urla sa cheltuim 90 milioane, da’ nu vezi unu’ sa circule cu tramvaiul. BLEAH.

  2. Calmo, calmo mai Irational ! Te-ai calat pe o prezumtie gresita si intreg rationamentul tau e afectat de prezumtia in cauza. Cine zice ca intreg parcul de 60 de tramvaie se va schimba ? Nu prea esti la curent cu ce vrea primarul. A zis clar saptaminile trecute dupa ce s-a intors de la Berlin ca se gindeste sa cumpere 12 rame noi iar altele sa le modernizeze. Asa ca nici vorba sa se ajunga la fatidica suma de 90 mil EUR.

  3. Vai de tn irational VAI DE Matale de pe ce planeta al drq ai venit? Timisoara are infrastructura de tramvaie noua, doar de la banatu-aem mai trb Gara tm est-statia meteo la fel trb modernizata linia 4 de la balta verde-torontal linia 7 de la pta-auroa-spre drubeta si linia 5 balta verde-ronat si linia 3 dambovita-fab zahar. Lumea circula omule cu tramvaiele dar nu prea merg cu ele multi din cauza conditilor vara e sauna iarna congelatoare… daca is conditi lumea merg si carei baiu tau ca daca sar fi luat 60 noi si se cheltuia 90 mil euro? ai auzit de fonduri europene madona? inainte sati mai deschizi gura documenteazate….

  4. Nu ma lasa sa pun comentariul. Mai incerc. Daca este toata infrastructura aproape noua, atunci de ce coboara vatmanii cu rangile sa schimbe macazele la fiecare schimbare de directie? De hobby? Cat despre fonduri europene … stiu din presa ca stam „spectaculos” la absorbtie. Asa ca pana la finalul lui 2013 nu cred ca accesam prea multe. Daca tot ai adus vorba de fonduri europene si tot esti pe faza, de ce oare nu sustii finantarea de exemplu a unei firme care sa produca in TM alea 5 (sau 12, sic!) tramvaie de 1,5 milioane de euro. Macar sa le asambleze pe la noi si sa le faca intretinerea aici si tot ar fi bine. Mai dam de lucru la un lacatus si un electrician, ca altfel ramanem numa’ cu manageri si contabili si murim dreaq de foame toti. La asta ma refeream cand spuneam ca tamp/itii habar nu au de implicatiile unei astfel de decizii. Dar este doar parerea mea, asa ca stiu ca nu prea conteaza.

  5. „Tramvaiele poloneze care vor circula in Cluj-Napoca vor fi asamblate de o firma clujeana, a declarat un oficial din cadrul municipalitatii Cluj.

    Viceprimarul Laszlo Attila a declarat ca, pentru a calma spiritele, tramvaiele vor fi asamblate la Remarul 16 Februarie, iar astfel si comunitatea clujeana va avea de castigat, creandu-se locuri de munca. Licitatia a fost publicata in Sistemul Electronic de Achizitii Publice cu criteriu de atribuire oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic. Termenul limita pana la care au putut fi depuse oferte a fost 21 noiembrie 2011, data pana la care au fost depuse doua oferte, de catre SC Pojajzdy Szynowe PESA Bydgoszcz SA (PESA) din Polonia si SC ASTRA VAGOANE CALATORI SA in asociere cu RATB.

    Firma castigatoare este SC Pojajzdy Szynowe PESA Bydgoszcz SA din Polonia, care a oferit pretul de 6.400.000 lei fara TVA per bucata. Noile tramvaie vor avea un consum de numai 48,7 wh/t*km si o capacitate de 296 de calatori. Termenul de garatie este de 6 ani.”

  6. pe strazile din timisoara circula zilnic 41 de tramvaie,iar sambata si duminica circula 30.sunteti mereu voi presa prost informati.