Protest violent al muncitorilor la Mechel: Oamenii au rupt poarta combinatului din Campia Turzii

Peste o suta de fosti angajati, care au fost disponibilizati in ianuarie si februarie, protesteaza, miercuri dimineata, la combinatul Mechel Campia Turzii, fiind nemultumiti de faptul ca nu si-au primit salariile compensatorii. Ei au reusit sa darame poarta de la intrarea in uzina si sa sparga un geam al cladirii de birouri.

Mechel Campia Turzii este al doilea mare combinat din industria siderurgica unde au loc proteste ale angajatilor in ultima perioada, dupa Oltchim.

Oamenii au intrat cu forta in incinta, in timp ce liderii sindicali discuta cu reprezentantii noului investitor, firma Invest Nikarom, pentru a le explica soarta combinatului, informeaza Digi 24.

Protestatarii sustin ca trebuiau sa primeasca in 45 de zile de la disponibilizare cele trei salarii compensatorii la care aveau dreptul.

Conducerea Mechel Campia Turzii trebuia sa ne achite in 45 de zile de la disponibilizare cele trei plati compensatorii la care aveam dreptul. Sunt peste 700 de persoane care au fost disponibilizate in lunile ianuarie si februarie si care nu au primit banii. In plus, trebuia sa primim si bonurile de masa„, a spus unul dintre protestatari.

Acesta a reclamat faptul ca nu s-a gasit nicio intelegere la conducerea societatii si a spus ca oamenii sunt disperati, pentru ca au rate la banci si contau pe cele trei salarii compensatorii, care se ridica la sume cuprinse intre 3.500 si 4.000 de lei.

Liderul de sindicat al Mechel Campia Turzii, Ioan Pascu, a acuzat conducerea Mechel Romania ca a vandut combinatul fara sa anunte sindicatul.

Contractul colectiv de munca de la Mechel Campia Turzii nu a fost respectat, conducerea combinatului nu a acordat cele trei salarii compensatorii angajatilor disponibilizati. Vanzarea combinatului s-a facut cu incalcarea legii, fara sa fie anuntat sindicatul. Nu exista documente pentru vanzare. Noi vom face plangeri la Inspectoratul Teritorial de Munca si vom actiona in instanta conducerea Mechel Campia Turzii„, a spus Ioan Pascu, liderul de sindicat, potrivit Mediafax.

Corneliu Cernev, liderul sindical al Oltchim, este in asentimentul fostilor angajati de la Mechel.

„Este nevoie de mai multa disponibilitate, nu trebuie abandonata instalatia. N-am vrea sa ne cautam de lucru in afara, ci vrem sa avem certitudinea ca si la noi in tara avem un loc de munca si un salariu decent. Cei de la Mechel trebuie sa se aseze la masa si sa discute despre litigiile salariale, urgent, apoi ar trebui sa vorbeasca despre o posibilitate de reluare a activitatii. Protestele nu rezolva problema, dar este o modalitate a oamenilor de a-si manifesta nemultumirile. Din pacate, doar asa functioneaza anumiti factori din Romania”, a precizat Corneliu Cernev, intr-o interventie telefonica la acelasi post de televiziune.

Combinatele Mechel, vandute pe 230 de lei

Grupul rus Mechel a vandut recent, pentru pretul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le detinea in Romania, puternic indatorate, catre firma Invest Nikarom din Bucuresti, controlata de doua persoane cu cetatenie rusa.

Tranzactia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL si combinatele Ductil Steel Buzau, Ductil Steel Otelu Rosu, Mechel Campia Turzii, Mechel Targoviste si Laminorul Braila.

Potrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, noul proprietar va reporni in martie productia la unitatile din Targoviste si Buzau si ar putea lua in calcul revanzarea combinatelor din Braila si Campia Turzii, daca va gasi cumparatori.

Firma Invest Nikarom are ca asociati in parti egale pe Chumakov Victor (58 de ani) si Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetatenie rusa.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.