Proiectul de lege privind castrarea chimica a pedofililor, initiat de deputatul Alin Popoviciu, a trecut de Senatul Romaniei

TIMISOARA. Proiectul de lege care prevede monitorizarea prin GPS a pedofililor si chiar castrarea chimica a pedofililor recidivisti, depus la Parlament in luna iunie de catre deputatul timisorean Alin Popoviciu, a trecut de Senat prin procedura aprobarii tacite, urmand ca ultimul cuvant in privinta adoptarii sa-l aiba deputatii.

Potrivit articolului 6 din Legea  privind prevenirea violentei si abuzurilor sexuale asupra minorului – “Condamnatul acuzat de pedofilie, care si-a ispasit si finalizat pedeapsa, va fi in continuare sub supraveghere prin monitorizare GPS”, in timp ce articolul 10 stipuleaza ca pedofilului recidivist sa i se aplice o pedeapsa suplimentara.

Prin pedeapsa suplimentara se intelege inhibarea pornirilor sexuale, prin metode chimice, a condamnatului gasit vinovat de abuz sexual asupra unui copil minor, in scopul prevenirii unei recidive”, propun initiatorii proiectului. Adoptarea acestui proiect de lege de catre Senatul Romaniei este vazuta ca o masura dura, care-i va indeparta pe pedofilii din Europa de Romania.

Adoptarea legii de catre Senat este un prim pas foarte important in schimbarea legislatiei romanesti cu privire la pedofili. Am discutat cu colegi de-ai mei deputati si se pare ca nu vor fi probleme in adoptarea legii si de catre Camera Deputatilor, ca for decizioal. Unii chiar doresc chiar inasprirea acestei initiative prin introducerea detentiei pe viata pentru pedofilii recidivisti. Avand in vedere ca in majoritatea cazurilor de pedofilie din Romania sunt implicati cetateni straini, cred ca aceasta lege ii va face sa se gandeasca de doua ori inainte de vei aici in cautare de placeri. Unii m-au intrebat daca nu e inuman sa castrezi chimic un barbat, insa eu cred ca mai inuman e ce se intampla cu copiii abuzati sexual. Spre exemplu, Polonia a adoptat o astfel de lege, iar numarul cazurilor de pedofilie a scazut la jumatate”, ne-a declarat deputatul Alin Popoviciu.

In ciuda reticentei cu care se accepta o astfel de lege in spatiul public, conform unui sondaj realizat luna trecuta de site-ul Ziare.com nu mai putin de 90,3% dintre cititori au raspuns DA la intrebarea privind introducerea in legislatia romaneasca a castrarii pedofililor, 6,47% au raspuns cu NU, iar 3,23% au spus ca nu sunt interesati de subiect. Sa mai spunem ca, luna trecuta, la propunerea presedintelui Dimitri Medvedev, Duma de Stat din Rusia a adoptat legea castrarii chimice a pedofililor cu 331 de voturi pentru, un vot tmpotriva si nici o abtinere.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Mai penibilitate, nu mai incerca sa-ti salvezi imaginea, propunand proiecte de legi aberante. Ia fa un proiect de lege prin care hotilor din banul public, ar trebuii sa li se taie mainile. Majoritatea ati fi ciungi, iar cumparaturile vi le-ati face numai de la „second-hand”.