Noutati :

Procurorii DNA investigheaza un caz de autoplagiat la Universitatea Politehnica Timisoara. Un conferentiar universitar, acuzat ca si-a publicat o lucrare de mai multe ori, sub titluri diferite

4 martie, 2013 - 09:21 AM
Autor: Gheorghe Ilas      
Categorie: ANCHETE
238

In plin sezon al acuzatiilor de plagiat la cel mai inalt nivel – pornind de la prim-ministrul Victor Ponta si continuand cu diversi ministri, inclusiv cel al Educatiei, si secretari de stat -, procurorii anticoruptie de la Timisoara au fost sesizati asupra unui caz de autoplagiat in mediul universitar prin intermediul caruia au fost decontate fonduri europene in valoare de aproape 100.000 de euro.

Paradoxal, desi aceasta abatere grava de la etica universitara si posibila fraudare de fonduri europene a fost adusa la cunostinta Comisiei de Etica din cadrul Universitatii “Politehnica” din Timisoara, personal presedintelui Senatului UPT, prof. univ. Nicolae Robu, masurile de sanctionare a persoanei reclamate au intarziat sa apara. Ba mai mult, conducerea UPT incearca sa puna “batista pe tambal” si sa evite devoalarea unui scandal de plagiat cu rezonante internationale, declansat chiar in propria ograda, intr-o incercare disperata de a nu-si pata imaginea in mediul academic.

O lucrare publicata sub trei denumiri diferite aduce 100.000 de euro?

In aceste conditii, reclamatia a ajuns pe masa procurorilor de la DNA Timisoara (dosar 385/VIII/1/2012), a Ministerului Educatiei ( sesizare nr.18134 / 28.06.2012) si a Consiliului National de Etica (sesizare nr. 836/29.06.2012), carora li se solicite sa investigheze acest posibil caz de coruptie din lumea academica.

“Va aduc la cunostinta un posibil caz de obtinere pe nedrept de fonduri din bugetul Comunitatii Europene in urma unor raportari ilegale de catre Marius Minea, conferentiar la Catedra de Calculatoare din cadrul Universitatii Politehnica din Timisoara. In fapt, paratul a publicat de trei ori aceeasi lucrare, cu titlul “Experience with Formal Verification of DSL Protocols”, incalcand astfel legea si normele academice deoarece nu a precizat ca este o republicare, nu s-a autocitat si nu a avut contributii suplimentare fata de original. Toate cele trei ipostaze ale lucrarii sunt publicate in acelasi an, 2003, facand aproape imposibila detectarea potentialei fraude de catre peer-revieweri. Conform Legii 206 actualizate din 2004, aceste practici sunt interzise si constituie autoplagiat. Toate cele trei forme ale lucrarii suspecte de autoplagiat sunt mentionate in raportul de autoevaluare pe 2002 – 2007 a Institutului de cercetare eAustria din Timisoara, unde paratul indeplineste functia de manager stiintific”, se precizeaza in plangerea depusa la DNA de catre dr. ing. L. Andrei, fost doctorand al UPT.

In opinia sa, publicare unei lucrari sub trei denumiri diferite a facilitat obtinerea unui punctaj care sa permita accesarea de fonduri europene intr-un contract de cercetare.

“Conform raportului IeAT, in acea perioada s-au derulat doua contracte, unul de 91500 euro cu autoritatile austriece si altul de 8120 de RON cu companie privata. Coreland datele din raport, se pare ca acele sume se justifica intr-o oarecare masura printr-o lucrare stiintifica buna la orice, publicata de mai multe ori. Dat fiind contextul academic in care trebuia sa se desfasoare activitatea, in care se interzice publicarea multipla (autoplagiatul), opinez ca odata cu producerea posibilei fraude academice sub aceasta modalitate, se pot constitui elementele infractiunii de inselaciune si de justificare si obtinere pe nedrept de fonduri europene”, mai precizeaza reclamantul.

Comisia de Etica a UPT, reclamata la DNA pentru “favorizarea infractorului”

La inceputul acestei luni, mai exact in data de 5 februarie, Comisia de Etica a UPT i-a comunicat persoanei care a descoperit acest caz de posibila frauda cu fonduri europene ca reclamatia sa nu se sustine si, in consecinta, a fost respinsa.

“Lucrarea in cauza a fost publicata in anul 2003, iar Legea 206/2004 privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltare tehnologica si inovare este in vigoare din anul 2004. Mai mult, normele privind definirea autoplagiatului sunt in vigoare din 02.09.2011. Comisia retine ca republicarea unei lucrari, integral, nu constituie autoplagiat, deoarece lucrarea in cauza nu a mai fost expusa intr-o alta opera scrisa sau o comunicare orala, fara a se mentiona acest lucru si fara a se face trimitere la sursele originale. In consecinta, fapta nu poate fi incadrata la autoplagiat, ci ca o republicare a unei lucrari. Dl. conf. dr. ing. Marius Minea a actionat cu buna credinta si in consecinta nu se poate retine in sarcina dansului incalcarea normelor de etica in activitatea de cercetare stiintifica”, spune presedintele Comisiei de Etica, conf. univ. dr. ing. Sorin Musuroi.

Nemultumit de acest raspuns, in care se mentioneaza ca la republicarea lucrarii incriminate s-a facut trimitere la sursele originale, desi acest lucru nu s-a intamplat niciodata, dr. ing. Andrei L. a decis sa reclame la DNA si Comisia de Etica.

„Va solicit investigarea unei posibile infractiuni de favorizarea infractorului savarsita de Universitatea Politehnica din Timisoara. Motivul pentru care depun aceasta sesizare este acela ca, prin Comisia lor de etica, stiind ca dl. conf. Marius Minea este anchetat de Directia Nationala Anticoruptie, UPT a intocmit un raport mincinos in care isi apara cu inversunare angajatul, ignorand cu desavarsire probele. Prin urmare, comisia UPT a dat nu doar o decizie netemeinica, ci o decizie mincinoasa, in direct conflict cu adevarul si evidentul”, mentioneaza reclamantul in plangerea depusa la DNA in data de 09.01.2013.

“Recent am aflat despre acuzele de autoplagiat la adresa conferentiarului Marius Minea!”

In ciuda eforturilor noastre de a sta de vorba cu conf. univ. dr. Marius Minea despre aceasta acuzatie, ne-a fost imposibil sa-l “prindem” la cabinetul sau de la Facultatea de Calculatoare sau pe telefonul fix.

“Vine foarte rar pe aici, doar cand are ore, si pleaca imediat. Este foarte abatut de cand a intrat in atentia procuraturii cu acuzatia de plagiat, mai cu seama ca a incercat sa modifice anumite site-uri pentru a sterge din probe. La un moment dat, in universitate s-a discutat ca a fost retinut in vederea arestarii, pentru distrugerea de probe, insa nu a fost adevarat”, ne-a declarat confidential unul dintre colegii conferentiarului de la Universitatea Politehnica.

In absenta unei declaratii de la invinuit, am considerat oportun sa cerem macar opinia presedintelul Senatului UMF, Nicolae Robu, despre acest caz.

“Au fost acuze de asa ceva, comisiile de specialitate au fost sesizate, s-au facut analizele de rigoare, au existat sesizari la anumite doctorate, dar nu s-a ajuns la un verdict, a fost un singur caz care a ajuns in instanta. Evit sa dau numele pentru ca persoana respectiva a fost foarte bolnava, dar a castigat in instanta, este nevinovata. Cazul despre care vorbiti nu-l cunosc, il cunosc in schimb pe conferentiarul Marius Minea, el insusi a adus multe acuze in acest sens altora si recent am aflat ca este si el acuzat, dar nu stiu cum fac lucrurile. Nu cunosc niciun detaliu asupra acestui caz…”, ne-a declarat primarul Nicolae Robu.

Rating

  • 238comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. voi sau dna a cenzurat incomplet reclamantul?

    • Am fost si sunt peer-reviewer la cateva jurnale si consider ca am o oarecare experienta. Prefer sa raman deocamdata anonim.

      Cred ca in cazul de fata este publicare multipla (autoplagiat). Pe langa trimiterea la sursele originale, la republicare trebuia in mod normal sa se adauge continut suplimentar orginal. Rapoartele tehnice NU se prezinta la conferinte (eu as fi respins fara discutii RT-ul) decat daca au fost draft-uri dar la momentul submission-ului au fost substantial imbunatatite si dezvoltate.

      Postez aici pt a explica din capul locului ce este un autoplagiat:

      „autoplagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale” (art.4(1)e din legea 206/2004).

      Reguli de baza la republicare:

      a) Republicare integrala *cu mentionare si trimitere la sursele originale* = Republicare corecta
      b) Republicare integrala *fara mentionare si fara trimitere la sursele originale* = Publicare multipla (autoplagiat complet, verbatim).

      Studiati cele 3 lucrari:

      bit.ly/13MFkiG
      bit.ly/12C5vZR
      bit.ly/WbUMAg

      Concluzia o puteti trage si singuri.

      • De acord cu dumneavoastra. Pentru cei ce vor sari la blocaj in stil Ponta, motivand ca legea citata a aparut la un an dupa multi-publicare: aceste reguli sunt cunoscute si unanim acceptate in comunitatea stiintifica. Pentru calculatoristi, organizatiile profesionale care – printre altele – traseaza normele de etica sunt Association for Computing Machinery (ACM) si Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE). Normele trebuie cunoscute si respectate de catre toti nembrii comunitatii. De altfel, este foarte probabil ca domnul conferenriar sa fie de mult timp membru al acestor organizatii.

        Ce spune ACM-ul?

        bit.ly/i6Kf68

        „In this document we define self-plagiarism as the verbatim or near-verbatim reuse of significant portions of one’s own copyrighted work without citing the original source. Note that self-plagiarism does not apply to publications based on the author’s own previously copyrighted work (e.g., appearing in a conference proceedings) where *an explicit reference* is made to the prior publication. Such reuse does not require quotation marks to delineate the reused text but does *require that the source be cited*”.

        IEEE este si mai strict, publicatiile girate de acesta organizatie nu permit republicarea. Mai mult, este interzisa trimiterea aceleiasi lucrari, pentru evaluare, in mai multe locuri deodata.

        bit.ly/Xxqadr

        „authors should only submit original work that has *neither appeared elsewhere* for publication, nor which is *under review* for another refereed publication. If authors have used their own previously published work(s) as a basis for a new submission, they are *required to cite* the previous work(s) and very briefly *indicate how the new submission offers substantial novel contributions* beyond those of the previously published work(s)”.

        • Ma bucur ca aduceti in discutie fondul problemei.

          Cateva precizari doar as dori sa fac, Raportul Tehnic, ma bucur ca suntem deacord cu asta, nu constituie temei pentru autoplagiat(cf. ACM). Articolul nu apare in proceedings-ul conferintei(usor verificabil aruncand o privire peste bit.ly/Wpiziy), tocmai pentru a fost invitat sa publice in jurnal, conform chiar paginii jurnalului bit.ly/WFoxw3 (nu multiple submission pentru peer review cum se tot invoca).

          Acelasi ACM spune, cf. bit.ly/ybjnpG:
          Issuing the paper as a technical report, posting the paper on a web site, or presenting the paper at a workshop or conference that does not publish formally reviewed proceedings does not disqualify it from appearing in an ACM publication.

          Tot ACM ne spune: EiCs and PCs have substantial discretion in determining if special circumstances warrant republication of a paper.

          • Eu nu ma bucur. Si asta pentru ca dumneavoastra va referiti in mod incorect la sursele pe care le-am citat.

            1. Eu am citat din normele de etica ale ACM-ului (plagiarism policy), adica reguli general valabile pentru un membru responsabil al comunitatii ACM. Dumneavoastra citati insa normele ce privesc publicarea in jurnalele/conferintele girate de ACM. Pai s-a „multi-publicat” cumva la ACM?

            2. Daca tot citati politica publicatiilor ACM, faceti-o pana la capat. Uite ce scrie in continuarea textului invocat de dumneavoastra:
            „Authors may submit to ACM conferences and journals revised versions of papers that appeared previously in refereed or formally reviewed publications or under consideration for such publication elsewhere if the paper has been substantially revised (this generally means that at least 25% of the paper is material not previously published; however, this is a somewhat subjective requirement that is left up to each publication to interpret)”. Sigur ca textul este oarecum ambiguu, pentru ca este greu sa faci o analiza cantitativa in ceea ce priveste gradul de noutate. Dar ce mai poti analiza sau interpreta atunci cand NU S-A SCHIMBAT NIMIC?
            Evident, aici se poate glosa ad infinitum, invocand tot felul de chichite. Insa toate astea au nevoie de un ingredient esential, anume buna credinta. Sa nu credeti ca lumea e proasta, lipsita de bun simt si nu intelege ca avem de a face cu o incalcare flagranta a regulilor.

          • 1. Nu s-a „multi-publicat” si atat. Am pus link catre proceedings-ul workshopului/conferintei/ce o fi. Nu e publicata in proceedings. Normele de etica
            2. Cat despre: „Authors may submit to ACM conferences and journals revised versions of papers that appeared previously in refereed or formally reviewed publications” – nu am citat, pentru ca nu se aplica, dupa cum ziceam, si va refeream in link-ul jurnalului cu pricina, bit.ly/WFoxw3, nu e vorba de „submituirea” unei publicatii ce deja a aparut. Lucrurile stau pe dos putin, invitatia a venit inainte ca lucrarea sa fie publicata in proceedings – ca atare e si absenta din proceedings, v. link mai sus.

            Nu am presupus nici o clipa ca lumea e proasta, inapta, etc. Cat despre buna credinta, cred ca daca aruncati un ochi peste jurnal si proceedings-ul conferintei va lamureati absolut – si anume, ca e vorba despre mai multe articole selectate de la un workshop/conferinta/ce o fi, invitate pentur publicare in jurnalul cu pricina si ca articolul mentionat nu e in proceedings.

          • Stimate domn Sandor, sunt si eu parte a lumii academice, fac peer-review destul de des si imi pare rau sa va contrazic. M-au facut curios discutiile de aici deoarece au o importanta mai mare decat credeti pentru lumea universitara si etica academica. Am studiat si eu mai indeaproape problema, am adunat materialele deoarece poate fi un caz de „ASA NU” pe care alti cercetatori sa il evite pe viitor. Imi pare rau, dar voi fi destul de critic. Sper ca remarcile mele sa nu supere pe nimeni, iar daca o vor face imi cer iertare de pe acum inaintea acelei persoane.

            Chiar din linkurile trimise de dvs citez: „In any case where a paper is republished without substantial revision, any prior publication should be noted on the title page of the paper.” Conform ACM, dar nu numai, corect ar fi fost ca lucrarile in cauza sa fi fost auto-referentiate. Singurele lucrari care nu se auto-referentiaza sunt lucrarile marcate expres cu „draft” sau „pre-print” si cred ca sunteti de acord ca in lucrare nu apar aceste cuvinte.

            Raportul tehnic ar fi ramas un document intern daca nu era publicat, dar din moment ce este online atunci s-a comunicat public si nu mai poate fi republicat la conferinte unde se cer explicit lucrari originale.

            Consider ca lucrarile in cauza au fost, cum spune un domn mai sus, intr-adevar „multi-publicate” deoarece nu au avut auto-referinte in textul lor si nici nu au respectat life-cycle-ul evolutiv al unor lucrari stiintifice republicate (vezi norme IEEE: + 25%). Va rog cu caldura sa consultati legea dreptului de autor, mai ales art. 15 (lex 8/1996). Sper ca va va lamuri cu exactitate asupra a ceea ce inseamna publicare („comunicare publica” — cum scria cineva mai sus; legal, la acest termen se refera si autoplagiatul) ca sa nu mai purtam aceste discutii inutile despre lucruri de baza.

            Daca o lucrare este comunicata public, are autor — asa cum a fost cazul de fata la acel workshop — automat are si copyright (alaturi de alte drepturi), chiar daca nu ar avea ISSN (care este doar un identificator). Prin urmare, daca opera s-a comunicat in mod public, indiferent de mijloace (oral sau in scris) sau mediu, atunci se poate considera cu siguranta drept o publicare sau o comunicare publica care (atentie!) ar trebui semnalizata corespunzator in textul operelor derivate sau in republicari (nota bene!). Cred ca sunteti de acord ca acest fapt nu a avut loc deoarece atat autorii, cat si editorii nu au semnalizat. Pagina web a jurnalului de la Ternopil a evidentiat abia in 2013 aceste aspecte (am verificat si eu cu arhiva Internetului). Pagina dlui conferentiar, la fel, a semnalizat tardiv aceste aspecte. Domnule, daca cineva greseste si incearca sa isi repare greseala nu inseamna ca nu a gresit initial, dar probabil aceste lucruri irita: incercarea de a cosmetiza post-factum problema. Nota bene: Nu in ultima instanta, aceste semnalizari de republicare sau notificare de invitatie trebuie sa aiba loc in textul lucrarilor, nu in alte parti.

            Prin urmare, va rog sa imi spuneti cum ar fi putut sti intre anii 2003 si 2013 orice membru al comunitatii stiintifice ca acel articol a fost cu adevarat invitat ? Daca Dvs sustineti ca a fost o singura publicare deoarece textele sunt la fel, iar in acceptiunea Dvs ar fi o singura lucrare, atunci:
            1) de ce in raportul de autoevaluare al Institutului eAustria lucrarea de la conferinta apare sub anexa „Lucrari stiintifice prezentate la conferinte internationale cu comitet de program” amestecate cu alte lucrari publicate in proceedings ?
            2) de ce a fost raportata o *lucrare* (nu activitate, ca e lucrare stiintifica) care nu ar fi trebuit raportata (chiar la categoria proceedings) ?
            3) daca nu era o lucrare finala, de ce nu apare mentiunea *draft* sau *pre-print* in textul RT si al workshop paper-ului ?
            4) de ce lucrarea era raportata sub sectiunea „Refereed conference/workshop articles and book chapters” pe siteul autorului principal ?

            Eu sunt de parere ca acesta este un caz de „asa nu”, iar documentele sunt destul de clare in acest sens. Orice exceptii, reinterpretari si explicatii ar fi invocate, cred ca e de la sine evident, axiomatic ca intr-un mediu competitiv ca cel universitar sa fie contrar normelor sa poti folosi o lucrare de multiple ori fara sa spui la nimeni sau doar la prieteni. Intotdeauna vor fi explicatii pentru orice, intotdeauna vor fi inventate portite pentru a scuza orice fapta. Totusi, domnilor, haideti sa ne gandim si la stiinta si sa o servim asa cum se cuvine, sa incetam cu polemici neconstructive, sa ne concentram spre progres, deoarece asta ne e menirea. Cred ca se face prea mult scandal pentru un fapt atat de evident, usor de constatat de oricine. S-au incitat prea mult spiritele. As sfatui autorii sa publice pe site-ul personal un „apology letter” catre comunitatea stiintifica in general pentru incurcatura creata, iar pe viitor sa acorde mai multa atentie normelor de republicare.

            Numai bine tuturor.

            Dl. H.

            P.S.: Ar mai fi o problema. Se pare ca cei doi editori (CIPC/iOS Press cu Ternopil) nu s-au prea inteles (asa cum ar fi fost normal conform altor norme academice). Mi s-a semnalat ca exista o lucrare aparuta atat in iOS Press, cat si in Ternopil: „V. Felea and B. Toursel. Middleware-based Load Balancing for Communicating Java Objects, in CIPC Proceedings, Sinaia, Romania, 2003” de la CIPC 2003 o gasiti republicata in ambele (!). Iarasi un caz clar de publicare multipla.

          • Domnule H: in post scriptul dvs sumarizati, fara sa vreti, exact esenta „argumentatiei”: o alta lucrare, a altor autori, e prezenta atat in proceedingsul aparut la IOS cat si in jurnal. Acolo poate e publicare multipla. Dar despre lucrarea d-lui Minea NU am vazut sa fi afirmat undeva ca ati vazut-o in proceedingsul aparut la IOS !!

          • Mda, vad ca fanaticii sustinatori ai domnului conferentiar isi fac treaba cu indarjire, impotriva spiritului normelor de etica academica si a unui minim discernamant. Postarea regulilor de etica nu are niciun sens, ei tot timpul vor gasi scuze, exceptii… Pot sa spun ca stiu multi cercetatori onesti din RO si aiurea si niciunul nu a facut asa ceva. Nici nu ar putea, pentru ca acolo unde au publicat astfel de practici sunt de neconceput. Sigur ca daca te adresezi unui „jurnal obscur din Ucraina” (cum spunea cineva aici) peisajul etic se simplifica si poate fi neglijat.

          • Stimate domn Z, cred ca mi-am facut destul de clara argumentatia. Imi pare chiar rau ca nu este si pe intelesul Dvs.

            Va rog sa recititi textul, am explicat pe intelesul oricarui cititor. Lucrarea din post-scriptum SIGUR este publicare multipla, ca si lucrarea pe care o aparati Dvs.

            Ca o mica paranteza: In acel jurnal s-a publicat automat? A existat un proces de peer-review separat cum ar fi fost normal ? Daca da, ce au pazit peer-reviewer-ii aceia, domnul meu ?

            Daca nu ma intelegeti este problema exclusiv a Dvs., presupun ca ceilalti cititori au inteles: o lucrare comunicata oral/in scris la o conferinta este o opera la care SE FACE TRIMITERE OBLIGATORIU ulterior in lucrari derivate sau in republicari. Consultati legile va rog, nu veti gasi referiri la „proceedings” sau alti termeni invocati de Dvs (ISBN, etc.). Constat cu parere de rau ca argumentatiile Dvs. fac doar piruete nesfarsite de cuvinte si intelesuri, fara a trata substanta problemei. Nu se poate domnule asa, nu ne jucam ca la piata cu etica academica dupa bunul plac. Nu induceti in eroare cititorii cu diversi termeni pretentiosi.

            Am o anumita varsta si experienta activa in proprietate intelectuala si va spun ca din pacate, peste tot in lume, sunt foarte putini cei care cunosc in profunzime normele si regulile academice. Totusi, nu doresc sa tin lectii cuiva sau sa intru in polemici inutile si nesfarsite cu diversi comentatori aflati intr-o grava eroare. Sper ca autorii vor avea intelepciunea de a indrepta lucrurile si nu vor repeta greselile in viitor. Punctul meu de vedere este destul de clar. Cine are urechi sa auda, si cine are ochi sa vada, iar cine are cap sa judece.

            O zi buna sa aveti in continuare.

            Din tarile inghetate, va trimit numai salutari si urari de bine. Ha en bra dag!
            Dl. H.

  2. Oamenii mor in strada, iar escrocii astia de universitari se intrec in furturi. Sunt sigur ca asta e doar un peste mic. Cu o floare nu se face primavara, dar tot e bine.

    • Da, e adevarat, lumea academica de la noi are multe si diverse hibe. Doar ca in acest caz, e exact Impostorul Stiintific Tipic cel care il reclama cu mult tupeu si mistificand realitatea pe omul valoros si integru …

      • Impostorii bolsevic nu mor !!! Ard cand le cere cineva o simpla socoteala la bani.

        • cu probe modificate spuneti voi ca omul asta e integru ? sunteti de rasul curcilor, comunistilor…. s-a trezit unu sa ceara socoteala si acuma ca de ce sa dea socoteala omul nostru ? daca e nevinovat… de unde atata agitatie ? hehehe 🙂

          • Bubulica draga,

            mizeria pe care tu (Andrei L.) o faci impreuna cu pseudo-jurnalistul care a scris „ancheta” este tocmai asta: sa faceti o STIRE dintr-o minciuna…pentru ca stiti ca daca DNA va da (inevitabil!) NUP peste o vreme lumea va ramane cu impresia gresita pe care ati creat-o voi acum…

            Obiectiv, factual, dreptatea va fi fara indoiala facuta…dar PERCEPTIA va ramane cea negativa, datorita diferentei de notorietate a celor doua momente … cel al aparitiei articolului fiind mult mai vizibil decat o tzidula de la DNA pe care scrie NUP…

          • @Zuzu: Ce perspicace esti. Tu zici ca sunt Andrei L. :)) Ei, aici nu prea ai nimerit, mai ai cateva incercari :))). Dar tu sigur esti Casandra Holotescu, asistenta dlui Minea 🙂 Ne stim 😛

          • @Zuzu: ai zis ca DNA va da inevitabil NUP. Sa te credem pe cuvant ? De unde stii ? Lucrezi acolo ?

      • dar stiti ce mai bine.. de ce nu faceti voi un mars de protest. sa va legati cu lantzuri de un gard pe undeva ? :)))

      • Tot articolul (si reclamatia pe care se bazeaza) sunt o insiruire de neadavaruri flagrante:
        1. Minea nu a plagiat. Sa iti fie selectata o lucrare automat de la o conferinta la un jurnal nu e un autoplagiat, ci dimpotriva, e o onoare care ti se face ca cercetator !
        2. Atribuirea de fonduri: chiar presupunand ca lucrarea aia ar fi fost autoplagiata, e naiv rau cel care crede ca 2 lucrari de anvergura modesta ar avea vreo influenta decisiva in evaluarea conditiilor necesare castigarii unui grant de cercetare european !

        • Esti Casandra Holotescu sau Petru Mihancea? Bogdan Groza ? Gabia Bobu ? Mihai Balint ?… Minea in persoana ? sau altul din gruparea asta cu cativa adepti vocali ? Sa plateasca bah… daca umbla cu lucrari multiplicate si explicatii de 2 lei.

          • Off, nu m-ai ghicit. Mai incearca ! 😉

            Si pana atunci, poate te mai gandesti si la substanta problemei, poate la ceva argumente reale; Mai spun odata, ca repetitio is mater studiorum:

            Tot articolul (si reclamatia pe care se bazeaza) sunt o insiruire de neadavaruri flagrante:
            1. Minea nu a plagiat. Sa iti fie selectata o lucrare automat de la o conferinta la un jurnal nu e un autoplagiat, ci dimpotriva, e o onoare care ti se face ca cercetator !
            2. Atribuirea de fonduri: chiar presupunand ca lucrarea aia ar fi fost autoplagiata, e naiv rau cel care crede ca 2 lucrari de anvergura modesta ar avea vreo influenta decisiva in evaluarea conditiilor necesare castigarii unui grant de cercetare european !

          • @cuculeana: daca tu stii exact ce si cum si vii cu aparari, inseamna ca esti din aia cu musca pe caciula, din grupul tinta ori avocatul lor. de aia fierbi asa. ia un Xanax, poate trece. nu mai trola.

        • Stimate, sa iti fie selectata o lucrare la un jurnal e o onoare. Sa o republici intr-un jurnal obscur din Ucraina nu prea e o onoare. In schimb, sa o republici fara nicio o mentiune despre faptul ca ai prezentat-o altundeva se numeste PUBLICARE MULTIPLA (forma maxima a autoplagiatului). Nu ne vinde gogosi, ca nu suntem copii si nici nu ne place sa fim luati de prosti.

      • Care lume academica ?

  3. Bai Andrei Lihu, mare doftor in „Computer Science”,

    dintre toti asa-numitii „profesori” din poli, in frunte cu Jurca si pana la Boraci… absolut toti sunt plagiatori!

    Mai putin unul, pe nume Minea, care e aparent „auto-plagiator”… E singurul om de la care ai ce invata la facultatea asta. Cu ce te-a suparat? Te-a picat la examen pentru ca nu stiai?

    • Nu toti sunt plagiatori, iar Boraci e un simplu asistent. De ce generalizezi? Iti dau doar niste exemple: Precup, Marinescu, Dragomir, Pescaru, Andreescu, Curiac, Filip. Nu mai vorbi prostii. Minea are probleme la mansarda si asta se stia de mult, de cand l-au trimis inapoi in Romania cei de la Carnegie Mellon.

      • @pink: lasa-i ca asa sunt tzutzerii si pupincuristii. nici nu citesc, dar isi dau cu parerea ca proasta-n targ. astia nu vad ca DNA-ul il investigheaza de ceva timp, iar UPT face zid de aparare in jurul lui ? ce mafie, frate, DNA l-a trimis si pe Nastase dupa gratii, nu se joaca. in UPT si in gasca lor (incluzand Minea) nu am incredere. deci tre sa fie un motiv intemeiat in meciul asta DNA vs astia de la UPT

        • Felicitari, dottore Lihu! Pentru cei care au „iesit” din Poli cu mai mult decat o diploma, Minea a fost un profesor care si-a dat interesul pentru studentii lui si de la care ai avut ce invata, daca ai fi fost curios de asa ceva.
          Nu ai nevoie de titlul de doctor ca sa recunosti valoarea in invatamantul romanesc a unui profesor de talia lui Minea.

  4. Minea asta nu era unu cu gura mare pe Poli ? Cu plagiate .. chestii ??? :)))

    • Tocmai de aia mafia incearca sa-i inchida gura.

      • dupa cum arata… eu zic ca asta e maphia… cand avea pojar 🙂

        • Asa gandeste si mafia de la Calculatoare…

  5. a incercat sa modifice anumite site-uri pentru a sterge din probe” – Pai, fratilor, de ce sa stergi din probe cand esti anchetat ? E clar ca numai nevinovat nu e

    • Cine spune ca a incercat sa modifice site-uri?
      Cei care raspandeau vorba ca a fost arestat?

  6. Realitatea: Way back machine test:

    bit.ly/Wqymxn
    vs
    bit.ly/14k1F2J

    Mai gandeste si tu cu capul tau !

  7. Linkurile bit.ly/Z9BVTX vs bit.ly/WFoxw3 ? Clare ca oglinda. Un nevinovat nu modifica probele ca disperatu’. 😉

    • Bubulica draga,

      hai sa facem un efort de logica (desi stiu ca doare):

      1. Jurnalul nu a facut decat sa marcheze vizual un FAPT care exista de 10 ani si care nu poate fi modificat, si anume: primele 10 articole din acel numar au fost INVITATE de la acel Workshop. Faptul invitarii lor NU poate fi modificat in nici un sens prin adaugarea sau scoaterea unei stelutze… Iar FAPTUL este clar si poate fi dovedit oricand: cele 10 articole au fost invitate. Ai vreo dovada in sens contrar?

      2. Pe site-ul lui Minea SINGURA modificare este ca a mutat articolul de la „Journal articles” la „Invited articles”.. Wow! Soc si groaza! Cred ca trebuie informat DNA-ul intergalactic, ca un om si-a mutat un articol invitat intr-un jurnal, de la categoria „jurnal” la cea „invitate”! 🙂

      • eu am inteles ca nu are acele autoreferinte. si intr-adevar nu sunt ca m-am uitat. sunt 3 lucrari xerox. asa si eu pot intra la film de 3 ori cu acelasi bilet. sesizezi frauda ? el si-a modificat pt ca nu exista niciunde vreo mentiune de invitatie si simteam nevoia sa existe. desigur, astea nu se fac pe gard sau pe un site, ci chiar in textul lucrarilor. Ofer 5000 de euro cui gaseste auto-referintele in textul lucrarilor. Iar faptul ca e anchetat cred ca spune ceva Nu e de florile marului. Mai.. dar ce mai sariti in apararea unor posibili puscariabili. Daca e vinovat, o sa plateasca, daca nu – nu. Fiti voi pe pace, expertilor…

        • Si tu esti anchetat daca te reclam eu. Asta nu insemna ca esti si vinovat.
          Deocamdata e clar doar faptul ca L. Andrei l-a reclamat, iar Parchetul verifica daca reclamatia este justificata si are baza legala.
          Daca Parchetul il crede vinovat il trimite in judecata.

        • Draga Bubulica,

          autoreferintele nu exista pentru ca NU sunt necesare atunci cand e vorba despre *republicarea* integrala a unui articol. Atunci cand preiei *fragmente* dintr-un alt articol este necesara referentierea… NU insa si in cazul in care articolul este republicat. In acest din urma caz, este responsabilitatea editorului sa faca precizarile, iar jurnalul se pare ca le-a facut.

          • Le-a facut…da nu in 2003, ci in 2013. hahaha.. esti de tot rasul mai… 🙂 … „tovarase”… muriti ca ati fost demascati asa e ?

        • Bubule, daca incerci tu sa pacalesti controlorii si sa intri de 3 ori la film cu acelasi bilet, e frauda. daca in schimb dupa primul spectacol cinematogtraful iti ofera el bonus o inviutatie si la urmatorul spectacol, pentru ca ai fost spectator model si i-a placut de tine, nu mai e nici o frauda. Asa e si cu publicatiile astea. Domnului Minea i s-a facut o onoare ca a fost selectat de la conferinta pentru publicare in jurnal, nu e nici un plagiat ! Editorul jurnalului colaboreaza in aceste situatii cu organizatorii conferintei.

          • l-au invitat la prestigioasa universitate din .. Ternopil… :)))) hahahaha… unde e Ternopil ? in America ? vezi ca un cititor nu are de unde sti ca a fost invitat daca nu scrie in text, ci pe gardurile scolii cum face „tatucul vostru”… il aparati de parca ati fi zombie 🙂

      • Stimate Zuzu: daca abia acum s-a semnalizat faptul ca acel articol a fost invitat spre republicare in jurnal (cand timp de 10 ani cititorii nu au stiut, nu exista mentiune in textul articolelor si nici in alta parte) e ca si cum atunci cand cineva prins cu plagiat isi scoate pasajele incriminate din text si afirma ca este in regula. Va dati seama ca asta nu e nici legal si e chiar ridicol.

  8. Marius Minea este cel mai capabil om din facultatea de calculatoare. A castigat olimpiada internationala de matematica si lucrat in SUA ani de zile si acolo si-a dat si doctoratul, la Berkely, Carnegy Mellon, locuri de care ziarul vostru, justitia si cei care l-au parat habar nu au si nici nu vor ajunge in viata lor mizerabila la acest nivel.

    Este si cel mai corect om de acolo, niciodata nu a trecut pe cineva cu pile, este binecunoscut atat ca valoare cat si ca corectitudine. A fost si in comisia CNATDCU pana cand Abramburica a schimbat-o cu oameni de tipul ei.

    Este foarte grav ca justitia da in presa asemenea informatii inainte de vreo hotarare definitiva. Tara de tigani cu o justitie tiganeasca, s-a vazut la scandalul cu CSM. Fiecare improasca cu noroi pe toti. Justitia ar tebui desfiintata imediat si inlocuita cu oameni obisnuiti care numesc pe aia care fura hoti si-i pedepsesc imediat, ca-n vremea lui Tepes. Ziarul vostru jalnic trebuie urgent desfiintat deoarece face praf imaginea unui om care a muncit mult, inainte de o hotarare definitiva. Sper sa va dea in judecata si pe voi si pe banditii din justitie care dau materiale in presa inainte de judecata finala, si sa va ruineze. Facultatile de drept, pline de impostori academici, unde posturile ca si examenele se ocupa respectiv trec numai pe pile, spagi, sex, au produs o asemenea justitie care inainte improasca cu noroi un om si apoi il judeca.

    Rusine sa va fie !!

    • Dar tu stii ca Minea a fost facut conferentiar prin derogare, draga ? Intereseaza-te mai bine. Apoi ce sa caute in CNATDCU un conferentiar ? Tu stii ca aia dau si abilitarea ? E ca si cum un elev da note la profesori. C’mon… m-ai spart cu concluziile tale trase pe genunchi.

      • Marius Minea a fost in Cnatdcu in comisia de la panelul vostru de calculatoare, l-am vazut eu. Acuma nu stiu daca mai e, Abramburica a pus in loc numai tampiti si obedienti ca ea. Vezi comisia veche.

        Tu probabil ca faci parte din cei descoperiti de Marius Minea ca escroc academic, sau te-a picat pe la vreun examen sau nu ti-a trecut vreo pila. sa-ti fie rusine !!!!

        Ia si tu un doctorat la o mare universitate si vino apoi sa judeci pe cineva caruia nu-i ajungi nici la calcaie. Si derogare??? Ce prostie. Pai nici Einstein daca ar veni nu ar putea candida la voi la Poli, ca se cere o gramada de prsotii, numai multe sa fie, valoarea nu conteaza, carti peste carti, articole aiurea, punctaje si granturi nu stiu unde. Tot sistemul academic romanesc e o porcarie, forma conteaza nu fondul. Nici unul dintre cadrele didactice de la voi nu ar putea lucra la Berkely sau ceva echivalent, nici macar ca teaching assistant.

        • de ce nu a ramas la Berkeley, istetule ?

          • S-o fi intors pentru ca e dintre fraierii care chiar credeau ca pot face ceva si in tara lor …

    • Nu exista dovezi ca informatia a fost transmisa de la Procuratura sau de la universitate.
      Mai degraba e transmisa de L. Andrei.

  9. Bai, frate, Lihu asta care a comandat articolul nu e „cercetatorul” ala acuzat de Minea ca a falsificat date stiintifice? Acum se razbuna sau ce???

    • Am fost colega cu omul in care tu, de sub fusta Internetului si a anonimitatii, ca un bicisnic arunci cu noroi. Nu a fost niciodata acuzat de falsificare de rezultate de Minea sau oricare altul. pt ca spre deosebire de Minea are mai multe articole ca prim autor (sa se verifice) pot sa confirm ca au existat niste animozitati din cauza invidiei lui Minea intre ei la care Minea a pierdut si s-a facut de ras in fata multor comisii. Daca te crezi asa tare, hai da-ti numele real, „cercetatorule”. Sper ca ai dovezi (plati, conturi) cand afirmi ca acest articol a fost „comandat”, altfel se numeste calomnie.

      • Nu stiu unde este adevarul in aceasta problema, dar se pare ca reclamantul chiar este Andrei Lihu, carea a avut o disputa cu Minea.

        • Si matale esti …. ? Un fricos de sub tastatura ?

          • Cine sint eu? Eu sunt cel convins ca Bubu e chiar Andrei Lihu.

          • Alex Iovanovici ? Petru Mihancea ? Gabia Bobu ? sau Bogdan Groza ? Balint sau Casandra Holotescu ? … guerilla digitala de asistenti…

      • Frate, pai nu scrie sus la comentariu ca de Lihu asta e vorba? Am facut si eu legatura, n-am acuzat, ce dai in mine??? Lihu, daca nu tu l-ai comandat,spune-ne, sa nu creada lumea ca ai fi implicat in treburi de-astea. Elena, asta ti-e numele adevarat?? Tu nu esti anonim(a)???

  10. Vedeti ca se cenzureaza la greu pe aici.
    Nu le place ca a iesit la iveala numele reclamantului Andrei L.
    Din datele publice reiese ca ar fi Andrei Lihu.

    • Draga, nu am nimic cu tine. Dar daca tu faci astfel de afirmatii… inseamna ca tu faci parte din mafia din UPT, care se chinuie sa cenzureze cazul, nu ziarul asta. Esti platit, nu ? Tipic postac 🙁

      • Intrebarea este daca Minea trebuia curatat pentru ca dezvaluia plagiate in facultatea presedintelui senatului sau e o razbunare a lui Lihu (fondata sau nu) pentru ca Minea l-a acuzat de ceva.

        • sau pt ca are 3 lucrari la fel.. ? declarate de 3 ori ? eu pot sa declar de 100 de ori ce am facut odata si sa iau credit pt asta ? hai sictir. esti cumva avocatul dlui in cauza care posteaza de pe mai multe conturi ?

    • Ai dreptate… eu incerc sa postez un mesaj (e adevart ceva mai lung) in care incercam sa aduc mai multe detalii factuale… Din pacate cand postez scrie „Comentariul tău e în așteptare”

      Apropos, de onestitatea jurnalistica: in anul de gratie 2013 nu era logic ca Marele Anchetator sa ii trimita un EMAIL lui Minea si sa ii ceara un punct de vedere INAINTE de publicarea articolului… Oare colapsa Soarele daca se amana Marea Dezvaluire?

    • Pentru cei care sunteti cu adevarat curiosi de situatia reala, si nu doar de executii mediatice staliniste… Incerc sa o postez in doua parti in speranta ca reusesc (dupa doua tentative nereusite)

      Iata situatia punct cu punct:

      1. Minea (impreuna cu alti doi colegi) a scris un Technical Report la Institutul E-Austria (ieat.ro). Evident acest Technical Report NU este consider nicaieri in lume ca fiind publicatie “decontabila”

      2. Apoi, acest Techical Report a fost prezentat ca si lucrare la un workshop NATO (CIPC) si anume aici: bit.ly/103Tlra

      3. Ca la majoritatea workshop-urilor din Calculatoare NU a existat un proceedings la momentul desfasurarii evenimentului. Desigur, la workshop oamenii au primit niste tiparituri cu lucrarile, dar acelea nu aveau valoare de proceedings…si printre altele nu avea nici ISBN/ISSN … asadar nici aceasta nu poate fi considerata publicatie “decontabila”

      4. Insa a existat un Proceeedings, publicat de IOS Press, pentru care a existat insa un apel separat, dupa cum rezulta de pe pagina workshop-ului: bit.ly/ZVZi5v … Se vede clar ca data de publicare este in Decembrie 2003, in timp ce workshop-ul a fost in vara lui 2003. Proceedings-ul poate fi accesat (partial) aici: bit.ly/Wpiziy … dar STUPOARE! Lucrarea lui Minea LIPSESTE din acest Proceedings (care are ISBN)!

      5. Motivul pentru care nu apare e simplu: la acel workshop un editor de la jurnalul International Scientific Journal of “Computing” l-a invitat pe Minea, alaturi de autorii a alte 9 (noua!) articole de la acel workshop, sa isi publice lucrarea la ei in jurnal; iar el a acceptat! Pe pagina jurnalului sta scris negru pe alb ca primele 10 articole din acel numar Vol.2(3) sunt invitate si se spune explicit de unde sunt invitate, vezi: bit.ly/WFoxw3

      Pe scurt: Minea NU are decat o singura publicatie cu ISBN, cea din jurnal. Atat si nimic mai mult…Iar Comisia de Etica a UPT nu a putut decat sa constate acelasi lucru, care e limpede ca lumina zilei.

      Partea a doua urmeaza imediat…

      • Da, d-soara Casandra Holotescu, asistenta dlui Minea. Asa o fi cum zici dumitale ! Ti-am vazut argumentele astea aseara pe FB. 😉 Deci iata cine il apara :))))

        • Stimabile bubu2,
          Ce-ar fi sa incercati sa faceti un exercitiu de inteligenta, si sa incercati sa cititi articolul despre eroarea de argumentare numita “Ad-hominem”.

    • Partea a doua, mai jos:

      Cat priveste “obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunitatii Europene prin raportari ilegale” lucrurile sunt iarasi f. simple:

      1. “Fondurile europene” invocate nu sunt “europene”, si NU sunt “proiecte de cercetare”. Sunt fonduri ale Guvernului Austriei, pentru formarea unui cadru institutional pentru cercetare care sa sprijine infiintarea un eventual parc tehnologic (care in cele din urma nu s-a mai finalizat). Fiind vorba de o finantare institutionala NU titlurile de lucrari se contabilizeaza, ci imaginea de ansamblu asupra activitatii, analizata din 101 puncte de vedere… Iar aici flow-ul technical-report > prezentare > publicare in jurnal este absolut laudabil si normal. Deci “culpa” incriminata (adica diseminarea multipla) nu doar ca nu e culpd, dar e chiar de apreciat…Iar faptul ca apar toate in Raportul de Activitate la IEAT e mai mult decat logic, pentru ca fiecare din cele trei reprezinta o forma de activitate: TR este o prima mentionare a rezultatelor, prezentare la worskhop este o diseminare orala a rezultatelor, iar articolul de jurnal este publicatia (singura!) “decontabila”.

      2. Minea NU a aplicat ca si PI (Principal Investigator) pentru nici un grant “decontand” trei publicatii in loc de una!

      In fine, in ceea ce priveste cretinismul cu auto-referienterea, aceasta nu este in nici un fel obligatorie, atunci cand vine vorba de REPRODUCEREA INTEGRALA a unui articol… Asta se numeste oriunde pe fata Pamantului “republicare” si nu “auto-plagiat”… In plus, faptul ca nu s-a modificat titlul publicatiei dovedeste ca nu a existat nici cea mai mica intentie de frauda.

      • stai jos, nota 2, d-soara Casandra Holotescu. orice republicare se face cu mentionarea sursei originale. si la carti exista ed. 1, ed. 2, ed. 3.. etc. asta o stie orice analfabet.

      • Cam complicata explicatia… cica fondurile europene nu sunt europene. Austria nu e in Europa ? :)))) ce penibili sunteti. voi sunteti in stare sa mutati Austria din Europa pt tovarasul vostru 🙂 Penibil… lasa macar ca acum s-a aflat .. ce sa mai.. unde o mai dati ascunsa ?

        • Si Romania e in Europa, dar nu insemna ca primim salarii europene si nici plata facturilor nu o facem cu fonduri europene, domnule Lihu.

        • Probabil ca pentru dumneavoastra explicatia o fi una complicata, dar haideti sa facem un mic efort intelectual, sa incercam sa intelegem. Pe acest principiu enuntat de dvs., si o finantare de la guvernul Rusiei ar putea fi denumit „fonduri europene” ca ce, Rusia nu e in Europa? In mod generic prin fonduri europene se intelege fonduri care provin de la UE. Pe aceeasi idee a dvs., toti pensionarii sunt platiti din fonduri europene, ca doar Romanica e in Europa continentala, nu-i asa?

          • Iar Austria nu era in UE in 2003 ?

      • Dom’le Cautator al Adevarului, ti-as sugera sa fii si cautator al logicii si sa studiezi normele de etica academica.

        Orice republicare a oricarei opere, cu sau fara ISBN/ISSN, „decontabila” sau „nedecontabila” cum spuneti Dvs., se face cu precizarea faptului ca, atentie! — este o republicare, astfel incat cititorii sa nu fie indusi in eroare cum ca ar fi vorba despre o lucrare originala. Altfel se numeste PUBLICARE MULTIPLA (autoplagiat). Oriunde in lume lucrarile republicate integral specifica clar in textul lor ca sunt republicari, altfel orice autor ar putea publica la nesfarsit aceeasi lucrare drept una noua de fiecare data si nimeni nu ar sti. In cercetare, unde toate conferintele cer lucrari originale, NEPUBLICATE si/sau NEPREZENTATE, un autor care publica multiplu pacaleste comunitatea stiintifica, mai mult poate incasa beneficii multiple in contul aceleasi lucrari. De aceea, cand totusi o republicare face sens, jurnalele au regula de aur sa se adauge un minim extra 25% rezultate originale la orice lucrare invitata si comunicata public anterior, altfel nu se republica (nu se justifica republicarea). Personal, am respins la peer-review lucrari invitate deoarece cei 25% in plus nu erau concludenti (!!!) Aceasta e o regula academica foarte veche, dar si de bun simt: niciun student nu se poate prezenta cu *aceeasi lucrare* la 3 profesori diferiti sa ia 3 note. Ori in cazul dlui de fata, exista 3 lucrari 100% la fel (ISSN, non-ISSN nu conteaza, au autor — deci automat au si copyright), desigur fara acel adaos si fara a preciza niciunde ca este o republicare.

        Destul de logic, nu ? Totusi ma mira explicatiile aiuritoare pe care le dau unii. Dl conf ar trebui sa cunoasca aceste reguli. In plus, orice lucrare, in general „decontabila” sau „nedecontabila”, odata inclusa intr-un document de acreditare este in particular decontabila si semnificativa.

        Va multumesc pentru atentie !

    • Unde dracu vezi tu cenzura ca eu vaz nume peste tot. se varsa aicia toate frustrarile politehnicii din ultimii 100 de ani :)))) Bagati bajeti, bagati, dati in vileag toate smenurile

      • AVERTISMENT: ACESTE POSTARI SUNT UN PAMFLET SI TREBUIE TRATATE CA ATARE.
        Orice asemanare cu persoane ori intamplari reale si/sau personaje cunoscute este pur intamplatoare si neintentionata.

        • @bubu2 – Cautati pe Google.ro fraza urmatoare: „Din punct de vedere juridic, un articol denigrator este o faptă ilicită, chiar dacă, din punct de vedere literar, el reprezintă un pamflet.” Veti gasi ca prim rezultat o decizie civila atat interesanta cat si instructiva.

  11. Mama, ce mobilizare in secta „Martorii lui Minea”… The humble followers defending their almighty master :). Nu conteaza daca acuzatiile sunt temeinice sau nu, Minea trebuie aparat pentru ca e profesor bun, vine de la Carnegie Mellon si – nu in ultimul rand – pentru ca Lihu e mafiot.

    Da, Minea a atacat teza lui Lihu la tzshpe comisii locale, nationale si intergalactice. Dar acuzatia nu a fost de falsificare a datelor experimentale ci accea de incorecta referire a contributiei stiintifice la stadiul actual al cercetarii. Numai ca, pana la urma, acele multe comisii i-au dat dreptate in unanimitate lui Lihu, care a si primit titlul de doctor.

    De altfel, domnul Minea este un mare campion al corectitudinii academice. Pentru asta a calcat pe cadavre, si-a batut joc de imaginea, sentimentele si munca atator oameni… nu avea cum sa se termine cu bine jocul asta. Pana la urma, munca de cercetare (mai mult sau mai putin valoroasa – a lui Lihu in situatia de fata) se face cu „blood sweat and tears” si nu poti sa nu reactionezi atunci cand un wannabe ca Minea se mictioneaza batjocoritor pe ea. De aici pleaca tot. Si uite ca fisuri in armura se mai gasesc si pentru marii atleti ai corectitudinii academice. In fond cine este Minea? A fost la CMU? E plin acolo de doctoranzi timisoreni si romani. Si, spre deosebire de Minea, marea lor majoritate se poate lauda cu mai mult de 2 articole ca prim autor.

    • In publicatii, de multe ori autorul principal este si cel care apare ca ultim autor.

      • Sigur. Si in atletism cine trece ultimul linia de sosire este invingator :).

        Ultimul autor este principal doar atunci cand se specifica lucrul asta in mod explicit. Nu este cazul…

    • Mda, DNA-ul e naspa ca s-a luat de omul lor. UPT e tare pt ca il apara. Mi-e cam greata de oameni d-astia. Eu zic sa asteptam rezultatul anchetei, aici sunt numai vorbe in vant de la tot felul de bicisnici ascunsi pe sub tastaturi care arunca cu nume si acuzatii fara sa stie exact (nici eu nu stiu exact, am avut ocaziu sa aflu de la comisia de etica a UPT). Acuzatul e acel conf de la Poli, nu acuzatorul, iar daca exista o ancheta care de multa vreme nu s-a finalizat cu NUP de ceva timp.. inseamna ca mai e de lucru si poate chiar sunt chestii de verificat 🙂 . Deocamdata omul e anchetat, asta e stirea si are teoretic prezumtia de nevinovatie. 🙂 Care e pb ? Se fac cercetari pt ca probabil exista motive serioase. Si cu asta basta. Nu suntem noi tribunal sa dam verdicte.

  12. In primul rand doresc sa spun ca nu detin date concrete asupra problemei si sincer nici nu ma intereseaza.

    Ca fost student si fost coleg de catedra pot insa sa spun ca domnul Marius Minea este un om cinstit, onest, corect si incoruptibil. Nu spun ca este imposibil sa fie adevarata povestea descrisa in articol, dar din punctul meu de vedere acest lucru este foarte putin probabil. Insa nu in directia aceasta vroiam sa bat. Citind acest articol, m-am scarbit pur si simplu. M-am scarbit de lipsa totala de profesionalism a presei romanesti (nu ca ar fi vreo mare surpriza) care accepta sa terfeleasca un om fara sa existe o hotarare judecatoreasca definitiva care sa ateste vinovatia. Fiecare trebuie sa beneficieze de prezumtia de nevinovatie, indiferent ca este acuzat de crima sau de altceva. Publicarea unui astfel de articol inaintea unei decizii este incorecta din punct de vedere deontologic. Din pacate, stiu ca vorbesc cu peretii.

    Am plecat de la Universitate de 2 ani si jumatate si din tara de aproximativ 1 an, asa ca singurul beneficiu pe care-l am in urma acestui comentariu este ca o sa pot sa ma uit din nou in oglinda, stiind ca am luat (oricat de inutil ar fi) atitudine impotriva acestei situatii.

    • ai fi mai credibil daca nu ai fi printre autorii lucrarii in cauza. in rest, sunt de acord cu prezumtia de nevinovatie

      • ca veni vorba de credibilitate…ma intreb oare doar daca dl. Andrei L. nu ar fi fost si el mai credibil daca ar fi facut plangere impotriva TUTUROR autorilor..

        Oare nu cumva faptul ca reclamatia dlui. Andrei L. este indreptata impotriva unui SINGUR autor o face sa para mai degraba ca o rafuiala personala izvorata din ura si frustrare (poate legata de doctoratul dlui. Andrei L), decat ca o lupta pentru etica universitara?

        • dar de ce minea facea reclamatii numa anumitor studenti? pt ca i se punea pata pe ei si voia sa ii desfiinteze si nu din motive etice sau academice. dc au fost si cateva cazuri de plagiat care le-a descoperit el (asta pt ca in loc sa publice articole si sa faca cercetare stiintifica mai bine pierdea vremea cu reclamatiile) asta nu inseamna ca e zeu.

          • Asta e ca si cum ai intreba de ce politia nu prinde toti hotii…

        • Daca stii sa citesti, in articol scrie ca e contra UPT cu totul. 😉 In plus, exista prezumtia de buna-credinta pe care o are toata lumea. Cand afirmi public despre cineva ca o face ceva „din razbunare” se numeste calomnie. Observ ca „Tovarasii” bolsevici, cum zicea cineva pe aici, chiar sunt deranjati ca cineva ii ia la rost.

          • poate nu reusesti tu sa citesti decat din doua in doua… asa ca hai sa te ajut: in articol e vorba despre DOUA plangeri de la DNA: a doua se refera la UPT, dar prima este EXCLUSIV indreptata impotriva lui Minea, desi articolele nu il aveau pe el ca unic autor.

            Ce poate fi mai clar de atat ca totul este un atat (probabil din frustrare) la adresa lui Minea pentru ceva din trecut… habar n-am ce… poate cu doctoratul poate cu altele

      • Nu doresc sa conving pe nimeni. Comentand, mi-am facut in primul rand mie un serviciu si nu altcuiva, dupa cum reiese din ultimul alineat (da, stiu ca sunt egoist :)). Am reactionat din instinct.

  13. stirea este ca „se investigheaza”, dl ziarist nu a dat nimeni nici un verdict. nu mai suntem pe vremea lui ceausescu cand era cenzura si nu aveai voie sa vb despre „tovarasi”. platitorii de taxe si impozite au dreptul sa stie cine le preda la copii si salariul cui i-l platesc.

    • BIG LIKE !!!

    • o foarte buna precizare! in viziunea unora, exista oameni tabu pe care nu ai voie sa-i atingi nici macar cu un soft de verificare a plagiatului 😉

      • Total de acord cu tine, robitule, cu tabu-ul; Ia sa te vad ce bucuros ai fi daca te trezesti ca vecinul care are pica pe tine te reclama ca i-ai furat televizorul din casa, pierzi timp si nervi pe la tribunale sa arati ca esti nevinovat, si in timpul asta constati ca apari si in vreo fitzuica de scandal pe post de mare hotz demascat !

        • Gata, cuculeana e Marius Minea ? 🙂 Numai grija pt propria persoana poate fi asa mare. CAND MODIFICI PROBE SA TE JUSTIFICI … DEFAPT TE ACUZI. Ce tot atat cu vecinul care are pica cu tine…. bullshit … Sa se verifice si gata.

    • Draga Elena,

      hai sa facem impreuna un efort de limba romana recitind primul paragraf al articolului in care se vorbeste in clar despre:

      – „aceasta abatere grava de la etica universitara”
      – „masurile de sanctionare a persoanei reclamate au intarziat sa apara”
      – „conducerea UPT incearca sa […] evite devoalarea unui scandal de plagiat cu rezonante internationale
      – UPT face o „incercare disperata de a nu-si pata imaginea in mediul academic”.

      Unde este prezumtia de nevinovatie aici?

      Sigur nu poti avea mari pretentii intelectuale de la un jurnalist, mai ales cand saracul n-a reusit sa „prinda” si el un loc la o gazeta mai acatari… Dar totusi ma gandesc ca nu ar fi greu de inteles diferenta intre conceptul de „reclamatie” si cel de „culpa dovedita”… dupa cum ar trebui sa fie lesne de pricept de ce:
      – „masurile de sanctionare” nu se iau decat in cazul unei culpe dovedite?
      – *exonerarea* de catre un for abilitat nu este echivalenta cu „punerea batistei pe tambal”?

      Elena, daca eu depun maine dimineata o plangere la DNA impotriva ta ca ai dat spaga unui ministru, si atasez doua foi de hartie, DNA trebuie sa analizeze plangerea mea… Dar asta nu inseamna ca tu ai vreo vina… iar faptul ca se „investigheaza” nu inseamna nimic… ce ai spune daca maine s-ar umple ziarele cu stiri despre cum esti tu „investigata” … si apoi niste „colegi” ar declara cum era sa fii arestata dar nu ai fost … intelegi acum mizeria din spatele acestui articol?

      S-a interesat la DNA Jurnalistul Minune care a scris mizeria asta, daca s-a dispus macar Inceperea Urmarii Penale?

      • Mai bolsevicilor, dar de ce nu va duceti voi la DNA sa verificati daca va tot freaca grija ? De unde stiti ce a facut sau nu jurnalistul ? E o problema ca nu v-a dat voua raportul ? Nu ati vrea sa se inchida siteul asta ca sa nu mai scrie de rau de oamenii vostri din UPT ? Pana una-alta, UPT ia bani publici si trebuie sa stim ce se intampla.

        • @Zuzu: daca tu maine te duci si depui plangere si nu ai nimic serios … primesc NUP in maxim o luna. aici s-a intamplat asta ?

          • Daca ai noroc, primesti NUP intr-un an sau doi.
            De ce nu l-au trimis in judecata intr-o luna?

      • vad ca se face mult caz pe acest articol! au sarit o gramada de anonimi sa-i ia apararea sau sa-l acuze! niciun individ care vorbeste ca jurnalistul e rau sau bun, sub comanda sau sub imperiul deontologiei, nu-si da numele! ce spune acest lucru? ca avem de a face cu o haita de fricosi, care incaseaza niste bani buni din banii publici si-si vad sinecura amenintata! domnilor profesori, poftiti la competitia din mediul privat! sa vedem cati dintre dvs rezista, cati dintre dvs nu ingrosa randurile somerilor de lux! care e problema ca despre Minea se scrie? despre Robu se scrie in fiecare zi si nu s-a declansat vreodata asemenea cuib de viespi! sunteti conectati cu totii la banul public, asta este spaima! ca se va ajunge si la voi, sinecuristilor! iar de ceea ce ti-e frica, nu scapi

  14. Imi pare sincer rau ca am ajuns sa aruncam cu noroi si in unul dintre cei mai competenti profesori din UPT 🙁
    Din pacate aceasta este tara noastra. Noi nu acuzam pe cei ce plagiaza ci le cautam motive celor care sunt contra plagiatului. Toata lumea stie ca dl. Minea a fost cel mai corect profesor din punct de vedere al plagiatului, din cauza aceasta si-a facut si multi dusmani care vor sa se razbune cu orice pret. Eu nici nu stiam de existenta termenului autoplagiat si cu atat mai mult ca acest lucru se pedepseste. Cand in jurul nostru avem atatea cazuri de plagiat, noi nu le vedem, dar vedem in schimb un autoplagiat…
    Sper ca dl. Minea va trece peste aceasta rautate a lui Andrei L. si se va intoarce cu optimism la catedra ca sa aiba si generatiile viitoare un profesor capabil si corect.

    • eu sper ca justitia sa faca dreptate si in cazul in care este gasit vinovat sa fie pedepsit conform legilor din aceasta tara. si pt ca copii nostri sa fie educati de profesori cu adevarat competenti si care sa-i indrume corespunzator.

      • Si daca e gasit nevinovat, cine il trage la raspundere pe reclamant? Sau va reclama si Parchetul, ca sa il mai considere vinovat?
        Una peste alta e o decizie a Comisiei de Etica prin care omul e declarat nevinovat. Fata de aceasta decizie nu exista o pozitie a Parchetului ci doar o noua acuzatie.
        In absenta altor actiuni ale Procuraturii omul e mai degraba nevinovat, in baza deciziei Comisiei de Etica decat vinovat in baza acuzatiei cuiva care vrea sa se razbune.

        • esti destept de impungi. ai tu probe ca cineva se razbuna ? hai sa fim seriosi…

        • Mafiaaa, ce tot faci spume, tata ? Tot ai postat pe aici .. numa gura ta. Felicit pe toti care scutura sistemul asta, oricine ar fi. 🙂 Astia-s platiti din banul meu, tata. Eu te tin si pe tine Mafiaaa in spate ca dau taxe la privat, asa ca hai… ciocu mic si joc de glezne.

    • M, vezi ca ai cazut, de buna credinta fiind, in plasa calomniatorilor ? Cum era aria aia cu „Calomniati, calomniati, ca tot se va prinde ceva” ? Aici nici macar de autoplagiat nu e vorba ! E o practica absolut normala ca unele conferinte/workshop-uri sa publice apoi lucrarile si sub forma de articole de jurnal, cu deplina colaborare dintre organizatorii workshopului si editorii jurnalului ! Acesta e cazul aici, 10 lucrari de la acel workshop au fost publicate in grup de jurnal, nu s-a dus Minea sa mai faca o „copie xerox clandestina” si in alta parte !

      • scuza-ma, cand ala modifica siteuri peste noapte sa ne explice ce si cum… nu imi miroase a ceva curat cu toata propaganda voastra de 2 lei. 😉

  15. * Calin Jebelean: si Al Capone a beneficiat de prezumtia de nevinovatie si a continuat sa santajeze si sa ucida! pana a fost arestat! prezumtia de nevinovatie nu inseamna ascunderea gunoiului sub pres sau ignorarea lui ci puterea de a privi in ochi pe oricine! si – ce nu te omoara, te face mai puternic! Nu stiu unde ati emigrat, dar daca sunteti in SUA, incercati sa aveti pe bancheta din spate o carticica despre religia musulmana! cu siguranta nu o sa mai aveti timp sa va clamati prezumtia de nevinovatie! in rest, va compatimesc ca toata viata, acolo, nu veti fi altceva decat un biet emigrant

    • Aceasta este parerea dvs. si o respect dar nu o impartasesc. In plus nu inteleg cum ajuta o discutie despre emigrare in situatia de fata. Daca doriti, putem discuta in privat despre dezavantajele traiului in Romania (dintre care unele se pot vedea cu usurinta chiar in articolul de fata) dar va avertizez ca riscati sa va schimbati cu 180 de grade ultima remarca :).

  16. Aceasta este parerea dvs. si o respect, dar nu o impartasesc.

  17. Mi se pare destul de clar.
    Pare o problema personala a d-lui Lihu cu d-l Minea. Nu pare sa fie organizata de altcineva de la Calculatoare.
    Era mai utila o pozitie clara a Presedintelui Senatului decat un raspuns bajbait. Daca nu avea date, trebuia sa se intereseze si sa tranzmita o pozitie oficiala a UPT, mai degraba dacat sa isi prezinte frustrarile ca d-l Minea a facut acuzatii fata de plagiatele altora.

    • Deci tu zici ca e problema personala a unui om cu altul faptul ca cere socoteala la cum s-au cheltuit niste bani in urma unor suspiciuni destul de evidente (3 lucrari xerox). Atat. In plus stii tu sigur ca cel care a depus il cheama „Lihu” si nu „Lalescu” sau altceva cu „L”. De ce nu ii scrii un mail domnului in cauza sa il intrebi motivele, daca pe tine asta te intereseaza ? Aaaa, nu … pe tine te intereseaza sa nu se scrie de rau de cutare X de la tine din departament sau din grupul de prieteni. Asta se cheama cenzura, my friend, si o practicau comunistii. Articolul de fata nu e perfect, dar comunica faptul ca exista o investigatie. Faptul ca cineva a avut initiativa civica si a cerut o investigatie ti se pare revoltator. De aceea cauti explicatii si faci acuzatii fara temei. Poporul roman nu e pacifist, poporul roman e las… cam ca tine asa. 🙂

      • lihule (bubu2), du-te de te culca

        poate ai o lucrare de doctorat de pregatit peste noapte

      • Inca ceva. In screenshoturile de aici se vede ca reclamantul cere investigarea „un posibil caz …”. Vezi ca nu a aruncat nimeni cu piatra in afara de anonimii de pe net si comunistii deranjati ca cineva ia UPT la rost.

        • Reclamatia este corecta. Este depusa in baza unui drept.
          Dar ea inseamna doar ca s-a depus o reclamatie, nu si ca e intemeiata.
          Ca urmare, in articol, ori nu se dadea numele acuzatului or se dadea si numele acuzatorului.

    • Si daca e gasit nevinovat, cine il trage la raspundere pe reclamant? Sau va reclama si Parchetul, ca sa il mai considere vinovat?
      Una peste alta e o decizie a Comisiei de Etica prin care omul e declarat nevinovat. Fata de aceasta decizie nu exista o pozitie a Parchetului ci doar o noua acuzatie a reclamantului.
      In absenta altor actiuni ale Procuraturii omul e mai degraba nevinovat, in baza deciziei Comisiei de Etica, decat vinovat in baza unei noi reclamatii a cuiva care vrea sa se razbune pentru ce i-a facut reclamatul.

      • aaa.. dai si verdictul deja ? dreptul la petitionare e garantat de Constitutie. oricum in creierul sec al unora ca tine… daca e prieten cu tine nu poate fi vinovat. 🙂 stai linistit :)))

        • tu tre sa fii de la departament, nu ? baga tare, guerilla digitala.. sa musamalizati si sa albiti cazul. :))) mamaaa ce va place cenzura !!!!

        • Dreptul la petitionare nu insemna ca cel impotriva caruia se adreseaza petita e vinovat.

      • comisia de etica NU SE SUBSTITUIE unui tribunal. si decizia aia favorabila reclamatului a fost data pt ca doar face parte din acelasi departament ca si cei care l-au judecat. ce erau sa faca? sa-l declare vinovat pe unul de-al lor?

        • E mafie mare si vor sa acopere tot. Tzutzarii postaci se agita si fac spume :))))) Ce se mai zvarcolesc !!! Si la mai mare.. Se pare ca le place doar cenzura bolsevica.

          • Domnu’ bubu, astia e mensevici toata ziua, se vede dupa metoda si scop. E de zece ori mai rai ca bolsevicii, aveti lupta lunga si grea in fata, sa va dea Domnu’ putere sa razbiti, eu va urez noroc si succese!

        • Pe aceeasi logica, si exonerarea tov. Lihu de catre comisia de etica a UPT este la fel de irelevanta, intrucat a fost data de acelasi departament din care la acel moment facea parte. If you put it like that, it goes both ways…

          • dar in cazul dl Lihu nu era nimic de contestat. a fost doar o rautate din partea tovarasului tau Minea pt ca un doctorand avea mai multe articole ca prim autor decat el. dar Minea are 3 lucrari xerox si asta nu poate schimba nimeni.

          • Ce anvergura congitiva… ditamai capacitatea de analiza. Am remarcat si neologismul, sunt realmente impresionat. Atata doar ca exonerarea lui Lihu s-a produs la Bucuresti, adica acolo unde comisiile UPT nu se prea intrunesc.

          • Conform logicii Elenei, daca cineva il reclama pe d-l Lihu la parchet pentru frauda la doctorat, acesta nu trebuie sa primeasca diploma de doctor pana cand nu primeste NUP.

          • @Tim: eu nu inteleg logica ta si nu inteleg ce atata scremere pe voi fratilor ? Cum se scrie despre cate un prof, gata dati cu laturi in reclamanti. Sunteti parteneri de ciordeala si nu stim noi ?

        • Comisia de etica e a universitatii, nu a departamentului. Nu mistificati!
          Mai multi oameni calificati (cadre didactice si studenti din Comisia de Etica) au spus ca e nevinovat, comparativ cu unul care l-a acuzat oficial.
          Noi ar trebui sa credem ca e vinovat pentru ca il acuza unul cu care a avut un diferend si sa nu credem pe cei din Comisia de Etica?
          Ca sa nu mai spun ca Lihu, deghizat in Bubu(1-n), insulta pe oricine are alta opinie fata de el.

          • Mai Mafio, eu nu va platesc curul cald in universitate sa smenuiti lucrari, bani si alte chestii si sa veniti cu scuze penibile. Poate sa fie si mama lu Einstein. Nu ma intereseaza. O verificare nu strica decat la hoti.

  18. Basescu e de vina!!!

  19. nu numai el… el si toata clica basista !!!

  20. Tipic romanesc… unu’ reclama si tot el e luat la 11 metri. A starnit cuibul de viespi.

    • da de vorba romaneasca cu Hotzul care striga cel mai tare Hotzii n-ai auzit ?

      • Dar de „cine se scuza, se acuza” ai auzit ? Sclavi ce sunteti … V-a deranjat din biznisul vostru, nu ?

        • Sclavul businessman, acest lemon juice de portocale al robilor!

  21. Omul apare şi pe Scopus, şi pe IWK cu aproape 40 de publicaţii, care chiar contează… Printre acestea, nu am regăsit titlul incriminat. Aud, în comentarii, ceva legat de workshop-uri… Era să mor de râs. Probabil că şi Zilele Academice Timişorene sunt Cântarea României, la care e musai să prezinţi rezultate originale… Nu, dragilor, multe tâmpenii din astea, fără importanţă, precizează că sunt dedicate prezentării rezultatelor cercetării… Chiar şi la conferinţe, fie şi internaţionale, te poţi prezenta cu acelaşi poster, în serie… faci diseminare într-un grup restrâns. Sigur, e chiar periculos să faci asta, câtă vreme oricine îţi poate fura ideea – contează doar ce publici ca full article, nu tot soiul de abstracturi sau prezentări orale. Etc.

    • Minea are 2 articole ca prim autor. in rest este al n-spelea autor la fiecare articol. dc e asa tare de ce nu e el primu autor la toate? se stie f bine ca primu autor conteaza de fapt si nu ultimu.

      • Na, spui ceva grav – „se stie f bine ca primu autor conteaza de fapt si nu ultimu.”, chiar dacă ai limbaj de chat (ai terminat liceul ?!). Dacă se ştie, e o chestiune generală. Şi la noi, şi în China sau USA… Vezi articole scoase la CERN, cu 50 de coautori… Or fi şi ăia corupţi – sau doar cinstiţi peste măsură? Da, extremele se ating, e foarte probabil ca la noi mulţi coautori să fie impuşi – şi e la fel de posibil ca tu să fii ultima pe listă, deşi ai contribuţia majoră… În fine, dacă la voi, la UPT, contează doar primul, de ce draq să mai scoateţi articole cu mai mulţi autori ?!!! Daţi naibii cu banul şi scoateţi numai din alea, 1 la 1.

        • Bine ca ai tu limbaj gramatical corect. Pacat ca gandirea e stramba.

    • Scuze, aproape 30, nu 40.

      • ca prim autor??? unde ai vazut tu asta??? te rog sa imi trimiti un link ca tare sunt curioasa.ms

  22. Sper sa il vad pe Domnul Minea la puscarie. Ingamfat ordinar!!!

    • Just! Ingimfarea, acest flagel al secolului douasunu din mileniul trei, trebuie stirpita oriunde-si ridica pardon, capul. Sustinem si pedeapsa cu moartea pentru halena, basina publica si cureaua neasortata cu pantofii.

    • Prietene, la puscarie cu toti vinovatii. Deocamdata aici nu s-a dat verdictul. Legal i se acorda prezumtia de nevinovatie.

  23. Ce discutie mareeeeee. Mi-a fost profesor domnul Marius Minea. Cred ca nu se potriveste cu sistemul academic romanesc, era mult prea valoros – stia orice-l intrebam si avea rabdare cu noi. De asemenea, era intransigent cu „pilele”. S-a intors acasa pentru ca se simtea mai bine aici. Si eu ma simt bine in tara decat in Canada unde cu regret trebuie sa ma intorc. Dar si cu oroare pentru ce-am vazut, auzit si citit despre, in Romania asta trista.

    De Mang ati auzit? El a plagiat mai multe articole la Oradea, e celebru in mai multe universitati. Pe el de ce nu-l ancheteaza nimeni? A avansat ilegal, a primit si el granturi etc., si in baza acelor articole plagiate. Sau Ponta, care a si predat, a primit bani ca salarii, ca si Mang, in baza titlului de doctor. Sa le retraga titlurile si sa dea banii inapoi !!!! Uite aici o preluare din ziare.com, si cred ca sunt sute ca ei in toata tara. Si taman de domnul Minea va legati, ruszine !!!

    Lista impostori academici cunoscuti la 1 febr. 2013

    Impostori academici = plagiatori, persoane cu CV-uri trucate, persoane care
    nu si-au facut ele articolele sau tezele ci doar au fost puse coautori sau chiar autori unici, persoane care au avansat in alte domenii decat cele pentru care au calificare si la
    alta comisie CNATDCU decat cea corespunzatoare specializarii lor, persoane cu teze de slaba calitate obtinute intr-un timp record.

    Toti indivizii de mai jos au fosti dovediti si „ispravile” lor pot fi vazute la o simpla
    cautare pe Google. In paranteza sunt functiile ocupate acum sau in trecut.

    Cerem:

    1. Eliminarea definitiva din educatie si din cercetare a acestor impostori.
    2. Inapoierea banilor primiti pe nedrept de la stat.
    3. Retragerea dreptului de a conduce si de a valida doctorate si grade academice
    pentru persoanele care au indrumat sau validat doctoratele respective sau avansarile
    bazate pe doctorate plagiate, articole plagiate, articole facute la comanda. Inclusiv a
    membrilor din CNATDCU si Consiliul de Etica care i-au validat sau i-au „albit”. Inclusiv eliminarea definitiva din sistem a spagarilor din aceste comisii si a indrumatorilor de doctorate care vand titluri de doctori pe bani.

    1. Victor Ponta (ministru)

    2. Ioan Mang si sotia (ministru)

    3. Corina Dumitrescu (ministru)

    4. Rovana Plumb (ministru)

    5. Ramona Lile, rector Aurel Vlaicu (Arad)

    6. Mircea Beuran (ministru)

    7. Constantin Copotoiu (rector, UMF, Targu Mures)

    8. Klara Branzaniuc (prorector, UMF, Targu Mures)

    9. Ecaterina Andronescu (ministru)

    10. Liviu Andrei (prefect de Gorj si profesor la Aurel Vlaicu, Arad)

    11. Gheorghe V. Lepadatu (profesor, Dimitrie Cantemir)

    12. Ionel Sinescu (rector, UMF Carol Davila)

    13. Nicolae Jitea (medic, spitalul Coltea, Bucuresti)
    14. Megan Mihail (membru CNATDCU)

    15. Olguta Vasilescu (primar, Craiova)

    16. Sorin Frunzaverde (ministru si mason)

    17. Alin Popoviciu (parlamentar)

    18. Remus Pricopie (ministru)

    19. Dan Sova (ministru)

    • Pune plangere, aici e degeaba lista aia. Sa le scoatem plagiatul din cap !!!

  24. Astept tahicardic un articol care sa se ocupe exhaustiv si de deznodamintul dramei. Senzatia mea e ca asteptindu-l, voi sucomba nesatisfacut.

  25. nu iese fum fara foc! de ce nu s-a gandit nimeni sa-l reclame de plagiat pe Robu, Serban sau Staicu! si ei cred ca au destui inamici… Vreti sa va spun eu? Pentru ca nu s-au expus, pentru ca nu au plagiat, sau daca au facut-o, nu au multiplicat lucrarea pentru a-si baga in buzunar bani europeni! Acest domn conferentiar aud ca, in majoritatea cazurilor de licenta sau doctorat, cauta acul in carul cu fan si improsca in dreapta si in stanga cu acuzatii de plagiat! Iata ca atat de preocuopat a fost de lucrarile altora, incat n-a avut timp sa stearga urmele la problemele sale de autoplagiat! Iar faptul ca domnia sa, dupa sesizarea DNA, continua sa-si faca modificari pe site-uri spune multe despre „nevinovatia” pe care unii o invoca aici

    • Poate pentru ca sunt docili si nu descopera plagiatele altora.
      „daca nu vezi, nu auzi, nu vorbesti, traiesti” foarte bine in universitatea taticului.

  26. Un profesor deosebit.
    Respect!

  27. Mozart versus Salieri.
    O poveste care se repeta mereu si mereu… Invidia si rautatea sunt fantastice.

    Curaj d-le Minea!

    • Rapid versus Farul Constanta…

      • @piscopo: din articol reiese ca cel anchetat se numeste Marius Minea. repet, Marius Minea. ai inteles ? Marius Minea.. sa repet ? te-am traumatizat ?

        • Sint zguduit!

          • sa fii tu sanatos 😉

        • Iar acuzatorul se numeste Andrei LIHU… repet, Andre LIHU, si este un obscur cercetator de doi lei, autorul unui doctorat indoielnic, si care il uraste din toti rarunchii pe singurul om care a avut curajul sa ii spuna si altceva decat ca e frumos si destept

          • Asa frate, da cu zoaie in om ca are tupeu sa se ia cu astia de la UPT. Tu nici nu il cunosti. Ca destept esti tu, istetule ? Sigur n-ai tupeu sa ii zici asta in fatza, pt ca nu te tzine. Du-te si fa-i reclamatie daca ai coaie. Ai tu un doctorat mai tare ca omu’ ? Mori cand stii ca bossul tau poate prinde loc la mititica, nu ? Si tu ce esti ? Un anonim pisat in vant, gelos si singuratic .. cu mana dreapta pe maus si stanga … in alta parte. Cum zicea cineva, Marius Minea e subiectul acestui articol. Restul e spam si frustrari varsate.

          • Bah.. m-am spart de ras cu voi cat de penali sunteti… bine v-a tras-o ala, asa e ? Cercetarorul ala „de mana a doua”, v-a cam dat-o la cioc :))) Si doare.

          • Lenuto, ad hominem-ul nu-i chiar pentru oricine!

          • @Andrei: I-auzi mai.. dar ia trimite-ne tu un link cu doctoratul tau. Sa vedem ce geniu avem printre noi.

          • @piscopo: Casandra Holotescu, asistenta dlui Minea, iarasi tu ? Alt nick ?

          • Nu, eu sint Tanase!

  28. Sub cate nick-uri intrati ? Daca as fi in locul Parchetului v-as lua pe toti la bani marunti. Se pare ca voi chiar ascundeti chestii „heavy” de va agitati atat.

    • Mie-mi place sa imbrac ciorapi de dama, sa incalt pantofi cu toc si sa-mi cumpar dildouri cu cel putin trei numere mai mari. Altceva mai hevi n-am, eventual ma mai scobesc in ureche si fac bilute cind nu se uita nimeni.

  29. Mai fratilor, daca toti astia s-au ocupat de facut postari si pt robu in campanie, asa se explica cum a castigat primaria cu gherila virtuala

  30. Cu 50 de roni pe zi baga toata ziua la forum fomistii astia de studenti…

  31. Atata nesimtire in postari nu am vazut… Noi le dam bani din impozite sa sara cu curul in sus cand vine controlul ? Daca sunt cinstiti te invita inauntru, daca nu — fac scandal. Ia sa se privatizeze tot, sa nu mai fie bugetari d-astia.

    • Bugetari jalnici. Ai dreptate. Totul la privatizat. Si educatia. Traiesc din taxele noastre ca sa plagieze, liste intregi de impostori si dau doctorate a cate 5000 de euro bucata ca Megan ala din listele de mai sus cu care a avut necazuri si o ruda de a mea. Securisti si fosti informatori. Sa dea toti banii inapoi si sa le anuleze doctoratele. Sunt banii firmelor private, ai patronilor si angajatilor care alearga dupa contracte toata ziua, nu prostii de ale lor de eaustria si mai stiu eu ce !!!!

      • Tu esti o particula cu neintelegeri care trebuie optimizata in roi.

        • Tu esti Balint, sau Mierlutiu ? Sau Casandra Holotescu ? Astia care va scremeti sa terminati un doctorat de ani buni si va da peste degete marele maestru ? 🙂

          • Eu sint Tanase, am mai spus!

  32. Eu zic sa desfiinteze DNA-ul si sa omoare toti reclamantii astia enervanti, dom’le… Ce tupeu la astia ca s-a luat de profu cutare, nu li-e rusine ? Huooooo !!!

  33. Am fost si eu in comunitatea UPT. Majoritatea deviaza de la problema si in lipsa de idei ataca fara probe reclamantul care stiu sigur ca nu a fost rau intentionat. Observ ca la multi exista o ura profunda impotriva acestui om care a deranjat si a avut curaj sa denunte o neregula si nu stiu cine o alimenteaza. Eu il cunosc si il admir profund! A reusit mai multe ca altii intr-un timp scurt si asta a starnit invidie pe toate palierele. Nu e ceva neobisnuit. In lumea universitara sunt multe rivalitati, nu numai la noi, ci si in strainatate. Dupa natura acuzatiilor se pare ca vin dinspre cel acuzat, dl Minea sau prietenii sai, care fac aici scandal si nu discuta politicos, cu argumente. E trist ca un domn de altfel onorabil se apara in acest mod prin prietenii sai, prin atacuri josnice, badaranie la adresa celor care ii cer socoteala. Daca are ceva de spus, sa spuna fara sa arunce cu noroi asupra altora. Daca nu e nimic de ascuns cred ca nu e nicio suparare. E momentul sa ne asezam si sa analizam situatia cu calm. De altfel, e dreptul oricarui cetatean sa faca reclamatie. E adevarat ca articolul prezinta intr-o lumina nefavorabila UPT si trage concluzii, dar nu Andrei a scris articolul, ci un ziarist in goana de senzational. Toate cele bune.

  34. Andrei Lihu, System Developer at Visma Software – vreau sa iti ofer oportunitatea unui interviu la firma unde lucrez. Am cel putin doi juniori care ar sterge pe jos cu doctoratul si stiinta ta inca de la interviul telefonic, de rezolvat testul de angajare nici nu mai vorbesc.
    Chiar te rog sa vii, va fi pentru tine o experienta terapeutica care sa te ajute sa vezi adevarata scara a valorilor si treapta pe care te afli – putin mai sus decat ziaristul/autorul articolului.

    Respect Minea.

    • Tu nu esti de la nicio firma. Esti somer sau bugetar, sustinator fanatic al unui prof.

      • Si tu cine esti? Prietena imaginara a lui Andrei Lihu, vezi ca ai uitat sa-ti dai prenumele: Manuela.

        Pupici dragoste, marsh la culcare, ca oamenii mari discuta.

        • Angajatorule, tu esti mana cu care isi face l**a Minea. Bravo. Anagajator parat si pisarcos mic… care nu are curaj sa spuna firma la care cica angajeaza.. hahaha.. esti penibil. Te faci de ras, macar schimba nickul ala.

          • Andrei Lihu, asta-i tot ce poti? Ai niste injuraturi in tine de clasa… zero frate. Da’ de ce ma mir, nu ai mai miscat nimic de atunci, tot ce ai schimbat a fost freza, si la aia, tot ce ai stiut sa faci e s-o scurtezi.

          • @Angajatorul

            Bine ca esti tu destept, hai nu vii la Visma sa iti dam o lectie despre munca de calitate.

            somer politruc scarbos

          • @Andrei Lihu

            Mai baiatule, am mai iesit si eu la o bere si tigara cu oameni din Visma. Daca ar sti vikingii cat youtube si facebook consumati voi zilnic… fratica, direct in India s-ar duce. Ca Iuda s-ar spala pe maini de romani exemplari ca tine si creduli care pun botu la textele tale.

          • nu-i Andrei Lihu, e profil fals

      • Nu te lega de idioti si sleahta lor.

      • A’ dracu’ profii astia, cit fanatism nasc in mase, mai ceva ca Hitler plus Goebbels! Io zic ca e mina lui Lorin Fortuna, prea e oculta treaba!

  35. Da-ne si noua numele firmei sa venim sa ne angajam !!! Hai, te tine ? Pun pariu ca oricare din noi te bagam in buzunar. Si numele tau ca sa stim cu cine dam interviu. Fii barbat… baga. Hai.. curaj, putza mica.

    • Moama fratica, bine ca stiu ce e cererea asa babana imi fac firma de curatat viermii din capu system developerilor.

      Stati ortaci ca acuma bag situ sus si va rezolvam pe toti.

      • Ce mare firma ai tu bah.. fara site :))) As usual, gura mare , putza mica 🙂 Cam atat.

        • Iara tu? Lihule baga un Alt-Tab ca m-saturat de ‘Leana. Macar eu m-am impacat cu dimensiunile mele si nu simt nevoia sa mi-o prelungesc cu doctorate si alte honorisuri.

      • Mori curva ordinara

        • Fals din nou 🙂 Ce o musca unii…

  36. prostilor, am un prieten mic hacker, de nici 21 de ani, care va bate la cur pe toti acesti ingamfati doctori si doctoranzi! nu stiti decat sa dati copy-paste si sa va luati bani de la naiva de UE! pana cand credeti ca merge ulciorul la apa asta tulbure!

  37. Se pare ca unul din huliganii de serviciu este Mihai Balint, software developer la CMed si asistent la confu asta pe care il apara. Gurile rele spun ca nu ar trece un interviu normal de angajare si a avut noroc ca s-a angajat pe pile la CMed, unde are sleahta lui care il sustine. Desigur, saracii patroni englezi nici nu stiu ce au in curte, poate ar trebui notificati. Oricum colegii il vb mereu numai de rau si de cat de ingamfat este. Doctoratul si l-a ratat, singura lui mare realizare e un app de Android care citeste feeduri de la RATT. Numai ca recent un putoi i-a dat clasa cu ceva mai tare. Asa ca a devenit simplu postac si hater de serviciu. Iata-l aici: bit.ly/164DGYW ce amarat e saracu. Marele angajator si combinator. Daca vreti va mai dau detalii la cerere, am fost colegi de an.

    • Mai da-ne detalii!

    • Pai cica are un articol la ICSM, conferinta aia faimoasa si ingamfata, de pe cand era masterand parca. Si altul la ICPC, alta conferinta cu care se tot lauda aia, si articolul ala are numai vreo 30 de citari. L-o scris pe cand umbla prin Berna sa-si faca lucrarea de diploma, ca pentru Poli nu era suficient de bun. Ingamfat ordinar!

      • Ah, si cu sustinerea, ce sa zic, e absolut mizerabil. Il sustine team leader-ul de acolo, care e el insusi. Curat conflict de interese! Asa ceva…

      • Degeaba, daca nu are la Ternopil in Ucraina ca Minea… atunci e slab 🙂

      • Nu stiam ca i-au murit laudatorii lui Mihai Balint de la CMed. Sau e chiar el care posteaza ?

        • N-o murit nimeni. In orice caz, nu laudatorii lui Mihai Balint si nici firmele care l-ar vrea de angajat pe bani multi.

          • Multumesc de incurajari. Ma duc sa fac un ceai la stapanii englezi acum.

          • Mihai Balint asta nu e tipul ala de la CMed, team-leader sau ceva care ameninta angajatii la plecarea din firma sa aiba grija ce vorbesc ca are el „relatii” ?

  38. Eu il cunosc pe Andrei Lihu de cand era student. Era student bun si nu parea sa fie razbunator sau altceva. Il cunosc si pe Minea si pare un om serios. Cel mai bine cred ca ar trebui sa se impace amandoi, sa uite micile suparari care poate sunt intre ei.

    • @dan: Nu a dat nimeni pe nimeni in judecata, deci nu exista conflicte, razbunari si alte fantasmagorii. S-a facut o sesizare, o cerere de investigare in urma unor legi si probe factuale. Intr-o societate normala oricine are suspiciuni fondate este obligat dpdv civic sa se adreseze organelor de ancheta. E un bine facut societatii. Nu trebuie sa existe persoane tabu, iar atacurile la adresa reclamantilor sunt un semn de lipsa de cultura civica si rea-credinta. Aici insa, putini inteleg cum functioneaza justitia, dar majoritatea sar cu opinii partinitoare care mai de care mai neavizate si calomnioase, bazate pe speculatii si fabulatii. Din pacate, unii cred ca daca ei stiu sa inchege 3 linii de cod pe PC pot emite verdicte in orice domeniu dupa o cautare pe Google a CV-ului celui acuzat. In schimb, modul de prezentare si informatia publicata in presa apartin exclusiv jurnalistului, iar aici e total alta discutie.

      • Asa e, asta spuneam si eu. Poate sunt sanse sa se impace totusi.

  39. Imi place mierea 🙂

    • Vis-a-vis de un caz similar din UPT. Verificati lucrarea THERMO ELASTIC INSTABILITY WITHIN A CLASS IV FRICITON JOINT de Veronica ARGESANU, Mihaela JULA si Ioan LAZA comparativ cu THERMOPLASTIC INSTABILITY IN A SEAL-LIKE CONFIGURATION de R.A. Burton. Se vede de la o posta copiatul ordinar. Doamna ARGESANU a fost aleasa in Comisia de Etica a UPT. Iti vine sa vomiti!

      • Eu zic totusi sa nu vomiti pentru ca sucurile gastrice ataca dantura, senzatia ulterioara de foame stimuleaza apetitul si te predispune la bulimie si nu in ultimul rind, buda e si ea un suflet si nu se face sa te rastesti la ea.

      • Mi-a fost semnalata postarea cu „alt plagiat la UPT”, intrucat am fost cel care a evidentiat acest caz in mediul academic.
        Postarea de mai sus, desi corecta, nu imi apartine. Am incercat pastrarea cazului in zona academica.
        Modul subiectiv in care e prezentat cazul Conf. Minea in aceasta publicatie e o dovada ca nu se poate astepta corectitudine.

  40. Voi sunteti urmasii Romei? Niste rai si niste fameni!
    I’e rusine omenirii sa va zica voua oameni!
    Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punand mana pe ei,
    Sa’i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,
    Si in doua temniti large cu de’a sila sa’i aduni,
    Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!

    Si asa incet, incet vor ramane doar loazele in uniersitatile romanesti. Cel putin stiu unde nu imi voi trimite copii sa invete.

    • Pai daca salariul unui asistent este de 11 mil lei vechi si cerintele de predare educare sunt mari cine isi mai asuma o astfel de viata?

  41. Mizeria din articol si din comentarii spune multe atat despre ‘publicatia’ opiniatimisoarei cat si despre cititori lui. Din moment ce se arunca cu jicniri si injuraturi in oricine si orice e clar ca spiritele sunt incinse si orice discutie rationala e un exercitiu inutil de hranire a trolilor.

    Doctoratul nu e pentru oricine, este blood, sweat and tears asa cum s-a spus si mai sus, Si daca cineva se incapataneaza sa investeasca timp si munca macar sa faca ceva de calitate – asta e un lucru pe care se pare ca multi nu vor sa il inteleaga si e pacat pentru ca pe termen lung toata lumea pierde.

    Vad ca se vorbeste mult despre ordinea autorilor, sper ca stiti ca exista culturi academice si domenii in care traditia dicteaza ordonarea alfabetica a autorilor:

    bit.ly/W2Il9J

    • Daca-i ‘publicatie’, atunci vorbim de cititorii ei, nu ai lui.

      Jicnirea o fi aparind ea in DEX ca sa fie toti agramatii in norme, dar in DOOM apare „decit” jignirea.

      Trolu’ e de fapt troll da’ e romgleza si nu mai conteaza, pina la urma.

      Pe final, mi-as face griji in privinta limbii, s-ar putea sa dea in floare, acum, primavara.

  42. Da, ma, da! Recunosc: sunt vinovat, am inventat totul.

    • eu sunt cel adevarat. nu va luati dupa clone.

    • fake profile 🙂

    • Astia falsifica profilurile si nicknameurile la fel cum au modificat probele ?

  43. @Adevaratul Andrei Lihu. eu sunt cel adevarat, tu esti o clona !

  44. Adevaratul motiv al agitatiei de pe forum: Se stie ca atat Casandra Holotescu cat si Mihai Balint au incasat bani europeni sub forma de burse la doctorate pe care nu le-au terminat, au tot intrat in prelungiri si … nimic. Va dati seama ca daca s-ar intampla ceva cu dl Minea, coordonatorul lor de facto, astia doi raman in plop si plopu’n aer. Ar trebui sa returneze peste 15 000 de euro. Stiti cum e: money talks. De aceea se agita cu denigrarile si atacurile la persoana pe aici. De aia le e frica de controale si fac spume pe aici.

    • Am vazut niste rame de ocelari pe net: platina virgina slefuita cu lacrimi pure de la pui de panda. Noroc cu surplusul de 15k pentru ca fix atata costa. A mai cumarat cineva rame de pe net? Aveti experienta cu asa ceva?

      • Esti un idiot! Aici se discuta lucruri serioase, nu simti pulsul? Iesi afara! 😉

  45. Hai sa nu ne mai cacam cu totii pe noi pentru o facultate de calasa googol si niste mezeluri de pentru niste lucrari. Ce mare branza? Am vrut sa-i fac si eu o poza lu’ Minea.

    • Tu esti Mihai Balint ? Sau chiar Minea ?

  46. Adevaratul motiv al agitatiei de pe forum: Se stie ca atat Casandra Holotescu cat si Mihai Balint au incasat bani europeni sub forma de burse la doctorate pe care nu le-au terminat, au tot intrat in prelungiri si … nimic. Va dati seama ca daca s-ar intampla ceva cu dl Minea, coordonatorul lor de facto, astia doi raman in plop si plopu’n aer. Ar trebui sa returneze peste 15 000 de euro. Stiti cum e: money talks. De aceea se agita cu denigrarile si atacurile la persoana pe aici. De aia le e frica de controale si fac spume pe aici.

    • Nu stii nici jumatate din adevaratele dedesupturi ale situatiei.

      E mult mai grav.

      Banii europeni furati cu doctoratul sint ceva derizoriu pe linga alte pacate ale acestor doua animale lacome si veninoase, Holotescu si Balint.

      O scurta lista: Holotescu era in boscheti cind a fost impuscat Kennedy; Balint era operator camera cind au trucat aselenizarile; amindoi sint implicati in disparitia distrugatorului USS Eldridge (experimentul Philadelphia); se pare ca cel putin unul din ei era cazat intr-un motel din Roswell in iunie ’47.

      Voi credeti ca cinspe amarite de mii de euro sint in joc? E vorba de noua ordine mondiala, toata gasca de Illuminati sta in spatele nenorocitilor astia doi.

      Iar Minea, Minea a fost mina-n mina cu Nikola Tesla in proiectul HAARP. Uitati-va pe cer intr-o zi senina sa vedeti ce lasa avioanele in urma. Asta e isprava lui Minea!

      • Precizare: 1850 RON / luna * 36 luni = 66600 RON = aprox 15000 eur. Bani europeni ca bursa POSDRU. Nu am zis ca au fost furati, dar scadenta … ?

  47. Am citit doar titlul si mi-am dat seama ca e un articol de 2 lei… sa nu mai zic de comentariile impotriva dl Minea. Intotdeauna l-am apreciat pentru corectitudinea dumnealui si pentru nivelul dumnealui de pregatire. Fiind in prezent studenta la o universitate de prestigiu din Franta, imi dau seama de valoarea dl. Minea si de contributia lui uriasa adusa UPT-lui. Sa-i fie rusine celui care a facut plangerea… In mod sigur trebuie sa fie un frustrat… care poate nu a „autoplagiat” ci chiar a plagiat. E absurd.

    • Pt stiinta ta, DNA nu se ocupa cu CV-uri, ci cu anchetarea unor potentiale infractiuni. Rusine tie, mare studenta in Franta, ca ai tupeul jegos sa ataci actul de justitie. Omul asta nu e tras pe roata, e pur si simplu verificat. Faptul ca tu zici ca e baiat bun nu sterge faptul ca are 3 lucrari la fel din 2003. Nimeni nu a inteles despre ce e stirea si nimeni nu intelege cum functioneaza justitia. Dupa logica voastra, un om cu CV bun nu poate fi nici macar denuntat. Cauta „Hans Reiser”, tot un om cu CV bun. Dupa logica voastra de balta ala n-ar fi fost anchetat. Rusine, nu mai exista civism.

    • Sa-i fie rusine nesimtitului care a avut tupeul sa va ia la bani marunti pe voi astia „prestigiosii” din mediul universitar. Hai sa iti spun cum merge treaba pe planeta Pamant: cine plateste are dreptul sa stie pe ce s-au dus banii. Nu a taiat nimeni capul nimanui, s-a cerut investigatie.

  48. Doamne, nici la Ceausescu nu am vazut asemenea elogii in limbaj de lemn! „Contributia lui uriasa adusa UPT-ului”. Tovarasi, mai rar, ca se vede de la o posta anacronismul in care traiesc unii de la Politehnica, institutia de invatamant superior care s-a scuturat de comunism in 56! Rusine postacilor din SUA, Franta, Anglia, India, Albania sau de unde mai are „luminatul conducator” Minea adepti!

    • Cred ca postacii sunt toti in zona V. Parvan 🙂 Guerilla digitala, care cu cat posteaza mai mult cu atat se acuza si involuntar si contrar a ceea ce doresc ei — sa puna batista pe tamabal, ei cresc in importanta subiectul, care e acuma in Top 5 cel mai comentat pe Opinia TM. Din pacate, adeptii fac involuntar si, pe nedrept as zice, mai mult rau celui adulat.

  49. Cred pe nimeni nu intereseaza CV-uri. Ne intereseaza daca banii publici sunt cheltuiti cum trebuie. Iar cei ce se opun verificarilor starnesc suspiciuni mai mari. Dupa comentariile de aici, cred ca jurnalistul nu a gresit cand a zis ca se incearca sa se puna batista pe tambal.

  50. Articolul este in mod evident partinitor; bine macar ca au disparut de ieri pana azi aberatiile despre „distrugerea probelor” (adica introducerea pe pagina personala de la UPT a lui Minea a unor clarificari privind articolele despre care e vorba in plangere), ar fi un progres sa fie scoase si remarcile binevoitoare ale colegului de departament, care nu sunt nimic mai mult decat barfe. A auzit ca, s-a dovedit ca nu e asa, dar dam la ziar, sa ramana lumea cu „distrugere de probe” in cap, nu cu faptul ca n-a fost asa.

    I-as recomanda domnului Ilas sa consulte din cand in cand codul deontologic adoptat de clubul roman de presa, cu precadere articolele 2, 3, 5 si 9. Prezentarea cu rea-vointa a unor informatii verificate dintr-o singura sursa, esecul de a obtine un punct de vedere de la toate partile despre care e vorba in articol, prezentarea propriilor opinii drept fapte si instituirea ad-hoc in procuror (Minea nu e acuzat, asa cum se insista inca din titlu, s-a facut doar o plangere impotriva sa si are loc o ancheta), toate astea sunt dovezi ale incalcarii codului deontologic si a le bunelor practici jurnalistice din toata lumea civilizata.

    I-as spune de asemenea domnului Ilas sa mai citeasca inca o data plangerile si raspunsul comisiei de etica din UPT, sa analizeze faptele si sa se gandeasca ca oricine poate denunta pe oricine pentru orice la DNA sau aiurea, fara ca cel denuntat sa fi facut ceva. Eu pot sa ma duc sa il denunt pe vecinul de palier ca a ucis zece oameni, procuratura o sa il ancheteze pornind de la plangerea mea si o sa afle ca a facut-o sau n-a facut-o, dar sa dai la ziar ca „macelarul din Banat” a fost prins inainte chiar ca procuratura sa emita o pozitie oficiala e in mod limpede abuziv.

    In sfarsit, l-as sfatui sa modereze comentariile de la acest articol – radem, glumim, ne distram, aruncam cu rahat in trecatori, dar nu stii niciodata cand cineva isi ia avocat si da in judecata ziarul pentru calomnie (a jurnalistului sau a comentatorilor, dupa caz).

  51. Toti papagalii din UPT se trezesc sa se apere si mai fac si pe desteptii :))
    Bubu stii cum se zice…nu te pune cu „desteptii” ca te coboara la nivelul lor si apoi te bat cu experienta :)))

  52. Stiti cine a mai publicat tot intr-un jurnal din Ucraina ? MANG. Ioan MANG.

    • Cine stie ce e acolo in Ucraina…

  53. Sunt Prof. George Ciprian Necula, de la University of California, Berkeley. Abia am aflat de cazul asta, nu stiu detalii despre caz, si nu o sa comentez direct deocamdata, dar m-au intristat unele comentarii despre Marius. Am fost coleg cu el la doctorat la Carnegie Mellon, si eram profesor la Berkeley cand a petrecut aici doi ani la studdi post doctorale. Stiu sigur ca nu „l-au trimis acasa cei de la Carnegie Mellon”, asa cum a comentat cineva. Marius a avut multe oportunitati sa ramana in USA ca cercetator. Ar fi putut probabil obtine si pozitie de profesor in universtati aici. Dar a ales sa se intoarca in Romania, in mare parte din patriotism. Noi toti ceilalti care l-am cunoscut l-am urmarit cu atentie in tot anii astia, simtindu-ne un pic vinovati ca am ales o viata confortabila in institutii din strainatate, in timp ce el a ales sa se lupte in imbunatateasca invatamantul romanesc.

    Vad din comentarii ca nu sunt singurul care il apreciaza pe Marius, dar ma intristeaza sa vad cata pasiune poate sa puna lumea in a terfeli pe cineva care probabil a sacrificat mai mult decat ei. Poate ca unii se intorc din strainatate in Romania pentru ca au fost trimisi acasa, dar nu faceti greseala sa-l includeti si pe Marius in acea categorie.

    Haideti sa mentinem discutia despre cazul in sine, fara sa ne lansam in generalizari gratuite despre caracterul lui Marius. Si ce e toata povestea asta cu pseudonime? Poate nu credeti de fapt ceea ce spuneti? Sau va e frica de consecinte? Oricum ar fi, e trist.

    • Felicitari domnule profesor, in primul rand, pentru asumarea identitatii, apoi pentru comentariul echilibrat, barbatesc! Cred ca dl Minea are mult mai multa nevoie de prieteni care dvs, decat sustinatori fanatici care trag cu invective si calomnii din orice pozitie! Inca o data, felicitari!

  54. Ma numesc Dragos Margineantu. Sunt cercetator in machine learning (invatare automata) si artificial intelligence (inteligenta artificiala) la Boeing Research and Technology. Sunt timisorean si il cunosc pe Marius din anii de scoala generala de cand reprezentam impreuna cu alti colegi judetul Timis la concursurile de matematica.
    Nu cunosc detalii ale cazului dar m-am intristat de unele comentarii personale despre Marius. Mai mult, m-a intristat ca atati din cei care au „curajul” unui limbaj suburban, se ascund in spatele unor pseudonime.
    1. Marius a obtinut doctoratul la Carnegie Mellon University (CMU) unde conducatorul lui de doctorat a fost Edmund Clarke. Edmund Clarke este laureat al premiului Turing, cea mai mare onoare stiintifica in computer science. Edmund Clarke a spus si a scris despre Marius ca a fost cel mai bun student al sau. Marius nu s-a intors la Timisoara fiindca „l-au trimis acasa cei de la CMU”. Eu si multi altii din toata lumea ne uitam in sus la Marius si il admiram.
    2. Marius are o sinceritate dezarmanta si un caracter deosebit cum putini oameni pe care ii cunosc au – dovedit de multe din gesturile si faptele sale. Am stat de vorba cu Marius inainte ca el sa se intoarca in Romania. S-a intors fiidca cu sinceritate si pasiune a dorit sa faca Politehnica noastra o scoala mai buna si din patriotism. Stiu, la multi (inclusiv mie) ne este greu sa il intelegem. Dar va rog mult, nu loviti in acest om fara a avea o baza si fara a cunoaste detalii ale cazului.
    3. Pubilc si am publicat. Am organizat workshop-uri si conferinte. Sunt associate editor al unui jurnal in domeniul meu de interes. In computer science, workshop-urile sunt locuri unde scopul principal este de a se schimba si dezbate idei. Nimeni nu considera acele articole „publicatii” in sensul deplin al cuvantului. In general, lucrarile prezentate/publicate la workshop-uri pot fi re-publicate la alte workshop-uri conferinte sau jurnale. Chiar si la conferinte, mai ales daca audienta este diferita, se accepta de multe ori republicarea de articole. Importante sunt ideile si faptul ca ele sunt dezbatute in comunitatile stiintifice.
    Din cate am inteles, nimeni nu contesta ca ideile si experimentele din aceste articole apartin lui Marius. Va rog sa tineti cont de acesta.
    4. M-a intristat deosebit de tare limbajul unor comentarii, graba in a exprima o opinie, dorinta de a distruge un om pe care probabil cei care au scris aceste comentarii il cunosc mai putin. Timisoara are putini oameni si putini oameni de stiinta ca Marius. Pentru mine este o onoare sa il fi cunoscut.

    • Sunt de acord ca dl conferentiar e un om de valoare. Din fericire, Romania are multi oameni de valoare. Totusi, nu sunt de acord cu unele din afirmatiile dvs. care par reactii emotionale.

      Nimeni nu e mai presus de lege, iar regulile se aplica uniform oricui, indiferent de ce fel de om este si ce activitate a avut, in spiritul dreptatii. Altfel am avea 2 categorii: „oameni cu CV bun, intangibili si mai presus de lege” la care inchidem ochii si „restul, care pot fi luati la bani marunti”. Similar, regulile republicarii sunt aceleasi pentru toti, nu exista 2 categorii. Ca editor sper ca nu ati facut exceptii de la etica academica pt anumite persoane, prieteni sau cu CV pe care dvs il considerati impresionant. Toti republica, dar sper ca stii ca la republicare se mentioneaza sursa originala (va rog sa consultati inca odata regulile academice). Totusi, nimeni nu a adus in discutie faptul ca s-ar putea ca si editorii sa aiba o mare parte din vina pt situatia creata deoarece nu au semnalizat republicarea.

      Apoi nu as intelege de ce un cercetator X are o lucrare Y si o raporteaza de z ori daca e la fel. Sa o raporteze multiplu doar daca totul e in regula. Vedeti, pe oameni nu ii intereseaza cine e prof cutare sau cutare (doar daca e S. Hawking sau A. Einstein atunci da; restul nu sunt mediatizati si nu sunt de interes pt publicul larg), ii intereseaza cum e cheltuit banul public. Nu ii intereseaza nici de ce a plecat din Brazilia si s-a dus in Papua Noua Guinee sau in alta parte, si nici alte detalii (sunt decizii personale, treaba fiecaruia). Si nici daca dl X-ulescu ii aduce elogii sau il injura. Astea sunt doar barfe de 2 lei.

      Poporul roman nu are spiritul dreptatii. Au fost aici tot felul de barfe, elogii si calomnii care nu au avut nicio legatura cu subiectul, care din start a fost gresit prezentat de jurnalist. Pt ca DNA nu ancheteaza autoplagiate, ci fonduri europene posibil justificate pe baza raportarii unor lucrari ce ridica unele suspiciuni. Numai ca putini au inteles asta (dvs sunteti unul dintre cei cu elogiile), iar unii fanatici au pus gaz pe foc si au inflamat inutil subiectul cu niste discutii aberante si fara baza reala. Cred ca multi se intreaba de ce atata agitatie daca totul e in regula cum zic cei care se agita.

      Totusi, in stiinta precum si in alte domenii, legat de etica au fost investigate nume grele de calibru mondial, s-a scris despre asta si nimeni nu s-a iritat atat. In mod civilizat, ar trebui sa fim impartiali si eventual sa discutam doar despre problema in sine, iar persoana sa fie considerata un oricare cetatean X care beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, nimeni nu ar trebui sa ia partea nimanui. Domnilor, legea si regulile sunt la fel pentru toti si ne supunem lor; intr-o societate civilizata astfel de discutii si manifestari nu ar avea loc.

      • bref! cu o singura observatie: daca jurnalistii nu ar fi ridicat voalul de pe afacerile ministrului Puwak si ar fi asteptat verdictul vreunui procuror, pentru a tine cont de prezumtia de nevinovatie, s-ar mai fi aflat vreodata faptul ca femeia a fraudat fonduri europene? uneori, presa poate fi acuzata de crearea unei presiuni publice, insa doar asa poate sa-si indeplineasca rolul de caine de paza al democratiei! cainii nu latra doar la raufacatori, ci la oricine deranjeaza linistea noptii, pentru ca stapanii sa se trezeasca si sa vada daca e vorba de om bun sau om rau

  55. Vin vremuri grele pentru cadrele universitare din Poli daca din octombrie se introduc taieri de salarii pentru cei care nu indepliesc jumatate din grila de gradatie de merit. Se cer articole stiintifice la conferinte prestigioase si cercetare de nivel inalt pe un salar de mizerie si fara bani alocati cercetarii. Ma intreb cat va mai rezista sistemul de invatamant universitar astfel? Cum arata oamenii aia care vin pe un salar in bataie de joc sa tina orele la un nivel respectabil si sa faca cercetare de elita? Doar niste oameni naivi… Putini! Din ce in ce mai putini! In rest vor veni meseriasii care nu sunt in stare sa faca ceva in industrie si aia vor fi majoritatea. Noapte buna!

  56. ma intreb cine nu a avut de lucru si a citit ( probabil din plictis) atatea lucrari? K pana la urma ihi ce a iesit.

  57. luati-l pe ponta de gat primul… si apoi si restul! fucking stupid romanians.