Primele piruete pe patinoarul din Parcul Copiilor, inaugurat la Timisoara! Unde se deschide urmatorul? FOTO!

TIMISOARA. Dupa o lunga asteptare, patinoarul care va functiona si iarna si vara la Timisoara a fost inaugurat, in sfarsit, in Parcul Copiilor. Primele ture au fost facute marti dimineata de copiii de la Scoala Generala 30.

Suprafata de distractie e facuta dintr-un plastic special, peste care se da cu o solutie gelatinoasa ce ajuta la alunecare.

Patinoarul va putea fi folosit in orice sezon, pentru ca rezista de la -40 la +40 de grade Celsius. Exceptie vor face zilele in care ploua torential, intrucat atunci nu e practicabil.

Am avut in multiple solicitari de la copii sa le facem un patinoar. Iata ca, in sfarsit, l-am putut realiza, si l-am realizat intr-o tehnologie moderna, astfel incat el va functiona pe tot parcursul anului si sunt convins ca aceasta ii va bucura foarte mult pe micuti. Tehnologia este una bazata pe un plastic special, care aluneca si care prin urmare nu necesita temperaturi speciale. Se va putea patina aici in bune conditii, pentru ca alunecarea este la 90% din alunecarea de pe ghiata cea mai buna, dar se mentine la acest nivel pe tot parcursul utilizarii, in timp ce suprafetele de gheata naturala, dupa ceva timp de la folosinta ajung sa nu mai alunece la acelasi nivel si sa scada cu 20 de procente alunecarea. Ceea ce inseamna ca pe acest patinoar se aluneca precum pe unul din gheata efectiva„, a declarat primarul Nicolae Robu la deschidere.

Timisorenii care vor sa vina la patinoarul din Parcul Copiilor trebuie sa isi aduca propriile patine, intrucat, deocamdata nu exista si un centru de inchiriere.

Reprezentantii Primariei au stabilit si programul de functionare a patinoarului, care va putea fi folosit pe timp de vara intre orele 14.00 si 20.00, iar pe timp de iarna intre orele 12.00 si 18.00. Un regulamentul de utilizare a fost asezat, la vedere, langa patinoar.

copii-patinoar-inaugurare-36

Singurele momente in care patinoarul din Parcul Copiilor va fi inchis sunt acelea in care se executa lucrari de intretinere a suprafetei de alunecare, insa acestea nu vor dura mai mult de o ora pe zi.

Amenajarea spatiului de distractie a costat 440.000 de lei, bani de la bugetul local.

Primarul Nicolae Robu anunta ca, daca patinoarul permanent se va bucura de succes, vor mai fi construite si altele in Timisoara.

Daca suntem multumiti de el, si sunt toate premizele sa fim, vom mai face. Nu am stabilit inca locatia, dar in cartiere. Cata vreme nu oferim noi patinele nu e nevoie sa fie nimeni la paza. Nu cred ca e obligatoriu sa avem asistenta medicala. Patinoarul nu necesita personal special de deservire, dar noi avem in Parcul Copiilor angajati care vor supraveghea si patinajul” a declarat primarul Nicoale Robu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Nici un cuvant despre durata de viata a „suprafetei de dicstractie”, orarul este unul meschin de-a dreptul, vara, la ora 20 de-abia se mai racoreste putin, incat sa nu te incomodeze prea tare manusile obligatorii… Este genial de-a dreptul regulamentul…

  2. Robu a intrat cu pantofii prafuiti