Primavara in gradinile vieneze! GALERIE FOTO!

TIMISOARA. Probabil ca nu exista timisorean pasionat de calatorii care sa nu fi ajuns macar o data in Viena. Iar cei care nu au ajuns, probabil ca nu o data au urmarit fascinati imagini filmate in maiestuoasa capitala austriaca, admirând aerul imperial si dorindu-si sa fie parte din povestea vieneza, macar pentru o vreme. Real sau virtual, Viena este una dintre destinatiile obligatorii pentru oricine este pasionat de frumusetea vizuala si sufleteasca. Si nu degeaba oricine poate sa se intoarca de nenumarate ori, pentru ca parca niciodata nu te saturi de atmosfera aceea regala, de sarbatoare, care pluteste pe strazi.

Agentia de Turism Ultramarin va propune in prag de primavara, chiar in weekendul care urmeaza, o escapada  in orasul de suflet al lui Mozart, cu un itinerar fascinant din care va veti intoarce infinit mai bogati sufleteste si vizual. Pentru ca Viena chiar are ce arata, iar autoritatile vieneze stiu sa isi promoveze valorile din plin.

Odata ajunsi in preafrumosul oras, in primul rand te patrunde atmosfera. Aerul plin de istorie si de respect degajat de arhitectura superba a cladirilor, eleganta vienezilor chiar si pe strada, civilizatia din trafic si din institutii. in plus, in aceasta perioada gradinile si parcurile vieneze sunt un adevarat spectacol de culoare, parfum si design.

viena3

Unul din simbolurile Vienei este Stephansdom, sau Catedrala Sfantul Stefan. Constructia, inceputa in secolul al XII-lea, dar terminata abia in anul 1433 este unul dintre monumentele gotice de prima importanta ale Austriei. Acoperisul sau constituit din 230.000 de tigle colorate este de o frumusete unica. Cel mai inalt turn al domului este cel din partea de sud care masoara 137 de metri, iar o scara permite vizitatorului patrunderea in turn, oferindu-i o minunata priveliste de la o inaltime de 70 metri. Turnul din partea de nord nu a fost finalizat, este deservit insa de un lift ce te poarta la o inaltime de 60 de metri de unde poti admira imprejurimile cladirii sacre.

De o frumusete aparte, Palatul Schonbrunn (in apropierea caruia se afla si cea mai veche Gradina Zoologica din Europa) a servit din secolul al XVIII-lea pana in 1918 drept resedinta de vara a Casei de Habsburg. 45 din cele 141 de camere ale castelului sunt deschise publicului larg spre vizitare. Printre acestea se numara si camera lui Napoleon Bonaparte (imparatul francez si-a avut resedinta aici din 1805 pana in 1809), cabinetul chinezesc sau marea galerie.

Ultramarin va recomanda sa nu ratati o vizita la resedinta imperiala de alta data, Palatul Hofburg – un complex arhitectural ce s-a extins de-a lungul timpului continuu. La ora actuala edificiul cuprinde 18 corpuri si 19 spatii exterioare. El este sediul presedintelui Republicii federative austriece, adaposteste mai multe muzee (Muzeul de Arta Populara, colectii de instrumente muzicale, Camera Armelor, colectii ale Muzeului de Istorie a Artei, Muzeul „Sisi”), precum si Biblioteca Nationala a Austriei.

Ar trebui pagini intregi ca sa descriem pe scurt doar palatele. La fel ar trebui sa facem cu muzeele, institutiile de cultura sau povestile marilor personalitati ce au trait si creat la Viena. Dar nimic nu se compara cu impresiile adunate cu propriul suflet la fata locului – amintiri a caror frumusete va va urmari toata viata.

Detaliile excursiei organizate de Agentia de Turism Ultramarin la Viena le gasiti AICI!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Si unde-i „Mica Viena”? Si nu ma refer la marile palate ci de „restul posibil”