Primarul Nicolae Robu, nemultumit de lucrarile la sala polivalenta: Nu suntem in grafic. Cine e de vina?

TIMISOARA. Lucrarile la sala polivalenta a Timisoarei continua, insa intr-un ritm destul de lent. O spune chiar primarul Nicolae Robu, nemultumit de faptul ca mai e mult de lucru si sala trebuia sa fie deja gata. Edilul-sef sustine ca de vina pentru intarzieri ar fi proiectantul.

Daca acum 2 luni totul era in regula, acum, cand sala ar fi trebuit sa fie aproape gata, inca se lucreaza de zor. Asta dupa ce proiectantul a intarziat foarte mult lucrarile.

CITESTE SI: Nicolae Robu: Sala Polivalenta a Politehnicii va avea acoperis sandvici. FOTO! In ce stadiu sunt lucrarile?

„La sala polivalenta nu suntem in graficul pe care l-am dorit eu initial, este o anumita intarziere, dar eu sper ca in acest an sa o dam in folosinta. Mai e destul de mult de lucru. Acoperisul este aproape integral facut, din 9 arce ale structurii de rezistenta, spre exemplu, a acoperisului, 7 sunt montate, 2 sunt realizate, sunt acolo. Este vorba despre structura metalica. Si pe structura realizata din cele 7 arce deja este acoperisul finalizat”, a explicat primarul Timisoarei.

Sala trebuia data in folosinta pana la intrarea in vacanta de vara. „Asa s-a angajat firma Marati (n.r. firma contractoare), spune Robu. In mare parte insa, lucrarile sunt atat de intarziate din pricina modificarilor cerute de edil: capacitatea salii trebuie marita de la 2.200 de locuri la 2.500, apoi la 3.000 de locuri.

„Se invoca intarzierea proiectantului in a da documentatia dupa modificarile facute pentru cresterea capacitatii salii, de la 2.200 de locuri la 2.500, de fapt vor fi 3.000 de locuri pana la urma. Nu stiu cum a fost facut contractul cu proiectantul pentru revizuirea proiectului. Proiectul initial prevedea 2.200 de locuri, erau gradene de trei laturi din patru, s-a facut o modificare a proiectului de catre acelasi proiectant, la solicitarea primariei catre Politehnica, atunci cand s-a facut parteneriatul, dar UPT gestioneaza relatia directa cu proiectantul. Proiectantul a intarziat foarte mult, iar firma Marati sustine ca din cauza asta nu a putut sa recupereze intarzierile. Eu nu sunt multumit nici de firma Marati, care este antreprenor general. Lucreaza altii acolo, au subcontractori, dar relatia noastra este tot cu Marati”, a explicat primarul Timisoarei.

Potrivit lui Robu, cam jumatate de an s-a asteptat dupa proiectant, care trebuia sa revizuiasca proiectul. „Dar, pe langa aceasta intarziere, eu personal nu sunt multumit de activitatea firmei Marati acum. In urma cu doua luni eram incantat, s-a recuperat fantastic din intarziere, in urma cu doua saptamani am fost acolo si am foarte nemultumit de cat se facuse. Ei invoca acum ca nu au mai primit de mult bani”, a completat Nicolae Robu.

Potrivit reprezentantilor Universitatii Politehnica, termenul de finalizare a lucrarilor expira la sfarsitul anului. Mai e nevoie insa si de dotari, ceea ce inseamna ca, cel mai probabil, sala polivalenta va fi data in folosinta in primavara anului viitor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cat mai repede trebuie terminata sala, desigur. DAR…
    Constructorul (ca si mesterii pe care ii avem la noi in casa pentru diferite lucrari) vrea sa exaspereze beneficiarul astfel incat sa fie facuta receptia chiar si fara finalizarea COMPLETA SI DE CALITATE a tuturor lucrarilor, pe baza romanescului „las ca merge si asa..”.
    Dotarile (tabele, climatizare, iluminat etc) sa fie facute la nivelul mileniului 3. SUNTEM PREA SARACI CA SA FUSHARIM cu dotari de improvizatie.
    Primarul Robu va fi supus la presiuni pentru inchiderea santierelor, cat mai rapid, dar sper sa mobilizeze aparatul administrativ pentru a nu se face rabat la calitatea lucrarilor receptionate.