Noutati :

Presa italiana il ironizeaza pe Nicolas Sarkozy, numindu-l „clovnul de la Elysee”

26 octombrie, 2011 - 10:22 AM
Autor: Caius Seracin      
Categorie: EXTERN
0

Presa italiana il ironizeaza pe presedintele francez, Nicolas Sarkozy, numindu-l „clovnul de la Elysee”, prezentand gafele facute de acesta de-a lungul timpului si sugerand ca este condus de soacra, reamintind ca liderul francez a venit in Romania insotit de iubitul soacrei sale.

 

Duminica, in cursul unei conferinte de presa, Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel au inceput sa rada cand au fost intrebati daca Silvio Berlusconi le-a oferit asigurari ca Italia va reduce deficitul. Gesturile celor doi lideri au fost aspru criticate de presa italiana precum si de oficialii de la Roma. „Sarkozy rade de Italia, dar in Franta el are numai probleme„, scrie revista L’Occidentale.

Rad? Dar de ce sa rada presupusii lideri ai Europei? Poate ca Merkel are motive sa rada (), dar Sarkozy, caruia i se spune Sarko, de ce ar rade? De Berlusconi? Ii este antipatic? Nu prea ar avea de ce, poate doar pentru ca acesta nu este pe placul stapanei lui, Carla Bruni ()„, ironizeaza revista italiana.

Cotidianul Libero publica o caricatura cu Nicolas Sarkozy prezentat drept bufon, sub titlul „Sarkozy este clovnul de la Elysee, nu poate da lectii nimanui„. „In strainatate rade de altii. Dar in Franta el este cel de care lumea rade„, continua ziarul Libero, trecand in revista numeroasele gafe ale presedintelui francez, printre care recomandarile oferite fiului sau, faptul ca a luat-o pe soacra sa in vizite oficiale, organizarea unei conferinte de presa in stare de ebrietate, insultele adresate jurnalistilor.

Franta nu este reprezentata doar de sotia lui, Carla. Dupa cum a dezvaluit publicatia satirica Le Canard Enchainé, chiar si Marisa Borini Bruni Tedeschi, soacra presedintelui, este ca acasa la Palatul Elysee. Mai mult, Sarkozy l-a luat intr-o vizita de stat in Romania pe Maurizio Remmert, iubitul din tinerete al soacrei sale, care a afirmat ca el este tatal natural al Carlei Bruni„, scrie ziarul Libero.

Publicatia italiana prezinta si o declaratie facuta de soacra lui Sarkozy, care a explicat cum influenteaza deciziile politice ale acestuia: „Am obiceiul de a-i trimite mesaje telefonice in care ii prezint punctul de vedere„. In februarie 2008, Maurizio Remmert l-a insotit pe Sarkozy intr-o vizita efectuata la Bucuresti.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...