Noutati :

Preotul violet

17 martie, 2011 - 10:34 AM
Autor: Ioan Coriolan Garboni      
Categorie: OPINII
0

Ioan Garboni

De la varsta mea de 10 pana la 15 ani, am avut in Timisoara, un vecin preot. Era un preot mai special, nu era nici ortodox, nici reformat, nici predicator baptist, ci era unul catolic. De ce era special? Pentru ca nu avea parohie. Vaticanul trimitea 200 de dolari in fiecare luna ca pensie pentru batranul preot, iar el statea in casa si studia toata ziua. Batranul preot, a facut studii aprofundate la Vatican, iar cunostintele sale teologice si enciclopedice, erau fabuloase! Acestui preot, trebuie sa-i multumesc pentru multe lucruri; pentru cartile care mi le imprumuta sa le citesc; pentru modestia sa formidabila; pentru discutiile filozofice, avute pe iarba din fata casei; pentru secretele ascunse ale religiilor pe care incerca sa ni le dezvaluie.  De asemenea, tot batranului trebuie sa-i multumesc pentru rabdarea sa fata de noi, copiii neastamparati care-l deranjam des sa ne dea mingea ce cadea in gradina sa, atunci cand jucam fotbal pe strada; dar mai ales, trebuie sa-i multumesc pentru dragostea sa unica, iubirea sa neconditionata (dragoste care ne-a transmis-o si noua copiilor), dragoste numita… Poli.

Da, era vorba de Poli Timisoara, echipa de fotbal. Preotul nostru avea doua “patimi”. Una era aceea ca in fiecare duminica, indiferent de vreme, mergea la stadion la meciurile de acasa ale echipei. A doua “patima” era ca, dupa fiecare meci, indiferent de rezultat, se oprea la birtul Calul Balan si bea o halba de bere. Ani si ani de zile, ca intr-un ritual liturgic duminical, batranul preot mergea la meci si se intorcea bucuros acasa, usor ametit de bere. Pana intr-o zi, cand o masina l-a accidentat usor, dar batranetea sa si lovitura de la cap, i-au fost fatale. Moartea batranului preot, ne-a afectat pe toti copiii de pe strada. De atunci, de cate ori ma gandesc la Poli si la culoarea violet, Imi amintesc de el. Mai ales, imi amintesc de faptul ca la 10 ani am descoperit… culoarea violet! Dar nu orice fel de violet, ci e vorba de acel violet, numit violet episcopal, un amestec subtil de rosu si albastru, greu de definit si de descris in cuvinte… De atunci, culoarea mea preferata este violet, iar Poli a devenit echipa inimii mele. In curand speram ca Poli sa devina campioana, iar atunci, cerul Timisoarei se va aprinde de artificii alb-violete si eu voi bea o halba de bere in cinstea victoriei dar si in memoria batranului preot! Sunt sigur ca asa va fi, iar dintre nori…un batranel cu ochi umezi ne va zambi fericit!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor