Premiere de gala pentru cei mai buni piloti de raliu din Timis! Vezi FOTO de la Gala Campionilor 2012!

Opinia Timisoarei Rally Team a fost marea castigatoare a anului 2012, dominand atat intrecerea automobilistica judeteana, cat si Campionatul National de Automobilism ACR 2012.

 

Cei mai buni piloti de raliu din Timis, dar si castigatorii Campionatului national de Automobilism ACR 2012 au fost premiati sambata seara, in cadrul Galei Campionilor.
Automobilistii timiseni care au participat la cea de-a 13-a editie a Campionatului Judetean, alaturi de micutii concurenti din Campionatul Judetean de Karting Timis, precum si piloti din alte judete care s-au remarcat in Campionatul National ACR s-au reunit la restaurantul Loyd din Timisoara unde au fost recompensati pentru rezultatele inregistrate in anul 2012.
Festivitatea de premiere la Gala Campionilor 2012 a fost deschisa de directorul ACR, Ilie Gabra, care s-a declarat incantat de amploarea pe care o are automobilismul in Timis:”Timisul si Banatul este deja un brand in automobilism si vreau sa va felicit pentru asta”, a spus Gabra.
Comisia de Automobilism si Karting Timis a organizat anul trecut, in total, nu mai putin de 26 de competitii, un adevarat record in Romania.”Cu etapele din campionatul judetean de automobilism, cele de Campionat National si cele de Karting am ajuns la un numar record de intrecerii automobilistice organizate intr-un an, a fost anul cel mai greu pentru noi organizatorii, insa am reusit sa-l ducem la capat, dovada ca spiritul acestui campionatat este puternic si cu siguranta va merge mai departe. Vor organiza anul acesta cea de-a 14-a editie a Campionatului Judetean de automobilism, cea de-a 8-a editie a Campionatului Judetean de karting si, dupa 35 de ani, va reveni si Cupa Romaniei la automobilism sportiv”, a spus Ladislau Giurisici, presedintele Comisiei de Automobilism si Karting Timis.
Opinia Timisoarei Rally Team a fost marea castigatoare a anului 2012, dominand atat intrecerea automobilistica judeteana, cat si Campionatul National de Automobilism ACR 2012.
In clasamentul pe echipe a Campionatului Judetean de Automobilism Timis, Opinia Timisoarei Rally Team s-a impus detasat, cu un total de 25 de puncte, in fata echipei Conecter Motorsport, care  adunat 16 puncte, in cele 11 etape.
”Anul 2012 a fost un an foarte bun pentru noi, ma bucur mult pentru rezulatele realizate. Ii felicit pe toti participantii si sper sa fim si anul acesta cel putin la fel de multi si la fel ca si pana acum, concurenti pe pista si prieteni in afara ei. Sa fim sanatosi cu totii si sper sa aducem cat mai multi tineri care sa-si consume adrenalina intr-un mediu organizat. Noi, la Opinia vom incerca sa pastram echipa, o sa vedem. Am fost onorat sa am colegii de echipa pe care i-am avut langa mine, fara ei nu se putea, am fost pe aceeasi lungime de unda toti si ma bucur ca am parcurs cu bine toate competitiile si suntem sanatosi”, a spus Daniel Preunca, capitanul echipei Opinia Timisoarei Rally Team.
Pilotii de la Opinia Rally Team au castigat 5 din cele 6 categorii la care s-a concurat in Campionatul Judetean.
Alexandru Krepelka de la Opinia Rally Team a trimit trofeul de campion judetean al anului trecut, acumuland un total de 90 de puncte in etapele la care s-a concurant. El a fost urmat pe treata a doua a podiumului de un alt pilot de la Opinia, Sergiu Tirla, cu un total de 56 de puncte, in timp ce locul trei, in clasamentul general pe anul 2012 i-a revenit lui Raul Tudoreanu, de la Conecter Mororsport, cu 44 puncte.
Chiar daca nu este la primul titu, Krepelka a marturisit ca orice cursa pe care o castiga il bucura la fel de mult ca la inceput. ”Tot ce este pe patru roti este o motivatie pentru mine. Anul trecut a fost bine, dar se poate si mai bine, aici ma refer la capitolul financiar. Insa chiar daca e dificil, niciodata nu ma voi gandi sa renunt, chiar daca nu o sa am bani la un moment dat sa concurez pentru a face performanta, o sa vin doar sa particip. Anul acesta sper sa particip si macar la cateva etape in Campionatul National de Viteza in Coasta, pe langa Campionatul Judetean”, a spus Krepelka, care a fost premiat la Gala Campionilor si pentru prima pozitie ocupata la Clasa III de motorizare, acolo unde a acumulat un total de 82,9 puncte, fiind urmat in clasament tot de un pilot de la Opinia Rally Team, Daniel Preunca(50 de puncte) si de Claudiu Popa de la Urban Racers(34 de puncte).
La Clasa II, campion in 2012 a fost desemnat Sergiu Tirla de la Opinia Rally Team(66 p), urmat de Raul Tudoreanu(60 p) si Marius Curelaru(38p), iar la Clasa I, pe rimul loc s-a clasat Raul Tudoreanu(72 p), urmat de Catalin Istoc(66p) si Vlad Bunescu(61,9p).
In intrecerea feminina, campioana pe anul 2012 este Diana Stefanescu, de la Opinia Rally Team(32 p), care a fost urmata pe podium  de Ramona Copoceanu(26p) si Diana Iordache(22p).
”Fiecare etapa la care am participat in 2012 a fost foarte tentanta, cu foarte multa adrenalina, a fost foarte ok. E interesant sa concurezi cot la cot cu barbatii. Pentru mine e primul an in care am participat etapa de etapa si mi-a placut mult. Cred ca cea mai grea etapa a fost cea de la Sannicolau, atunci au fost parca mai multe emotii. Imi doresc sa castig si la anul in intrecerea feminina si sper sa merg cat mai bine si la alte clase”, a spus Diana Stefanescu.
Adrian Marcovici de la Opinia Rally Team a fost desemnat campion de juniori in anul 2012, insa marele regret al pilotului de la Opinia este ca nu are o concurenta mai acerba la aceasta categorie.
”A fost un an foarte bun pentru mine. Nu am avut concurenta pe care mi-as dori-o, dar am incercat sa merg tot mai bine ca sa ma bat cu ceilalti care sunt la clasele superioare. Am incercat mai multe lucruri noi, gen VTM si anul acesta imi doresc la fel sa merg cat mai mult si in VTM si sa vin cat mai bine si in Campionatul Judetean. Obiectivul meu este sa vin cat mai bine si in clasamentul general, chiar daca in prezent nu pot sa punctez in acest clasament, ma ajuta sa stiu unde sunt si ce trebuie sa mai imbunatatesc”, a spus Marcovici.
In competitia debutantilor podiumul pe 2012 este format din Vlad Briscan(36 p), Darco Pelici(26) si Mihai Preunca(17p), tinerii piloti aflati la primul an in competitia automobilistica obtinand rezultate incurajatoare.
”Ma bucur pentru Mihai, dar si emotiile sunt foarte mari. Nu am emotii cand concurez eu, dar pentru el chiar am emotii mari de fiecare data, el este pentru mine cel mai important. Ma bucur ca a reusit sa lege foarte bine scoala si competitiile de raliu, pilotajul l-a schimbat mult, este mult mai responsabil decat inainte sa stie ce inseamna sa conduci o masina, pentru ca a conduce o masina doar in mediul virtual e cu totul altceva. De asta imi doresc sa aduc cat mai multi tineri la noi in echipa, sa fim o familie si sa fim toti uniti”, a spus tatal lui Mihai, Daniel Preunca.
Rezultatele inregistrate de Opinia Timisoarei Rally Team in anul 2012, nu s-au oprit doar la  Campionatul Judetean. Opinia Rally Team a fost premiata la Gala Campionilor cu titlul de campioana nationala a anului 2012, cu un total de 15 punte acumulate in cele patru etape. Locul II in competitia nationala a revenit celor de la Alexis Rally Team(13 p), iar pe locul trei s-a clasat Grand West Rally Team( 8p).
Campion national in 2012 a fost desemnat Sergiu Tirla, de la Opinia Rally Team, care a adunat 23 de puncte in cele 4 etape disputate. Pe locul doi in clasamentul open s-a clasat Cornel Gardean(20 p), iar pe locul trei, Alexandru Krepelka tot de la Opinia Rally Team(18p).
Sergiu Tirla a marturisit ca anul 2012 a fost cel mai bun an de cand concureaza in competitiile automobilistice. ”A fost mai mult decat ma asteptam: campion national, vicecampion judetean, campion judetean la Clasa II, pentru ce am luptat, am fost rasplatit. Am muncit mult si s-au vazut rezultatele. Pentru la anul acesta insa nu stiu nimic sigur, nu stiu inca nici daca voi mai concura, poate voi lua o pauza. Din pacate, nu am inca un buger pe 2013 si s-ar putea sa fiu doar spectator. Dupa 13 ani in care lupt, vreau sa merg acolo unde trebuie, in Campionatul National, insa este foarte greu si pana la ora asta nu stiu nimic, mai este o speranta, mai este putin timp, o sa vedem”, a spus Sergiu Tirla.
Castigator la clasa III in Campionatul National de Automobilism ACR a fost desemnat Ionut Rudeanu(21 p), urmat de Alexandru Krepelka(20,9p) si Cornel Gardean(20p).
La Clasa II in competitia nationala, s-a impus acelasi Sergiu Tirla(33p), urmat de Zoltan Szorad(22,89) si Daniel Preunca, de la Opinia Rally Team(14p). Iar la clasa I, campion national pe anul 2012 este Gherga Bogdan(26,9p), urmat pe podium de Marius Giurisici(21p) si Daniel Preunca(20p).
In clasamentul feminin al Campionatului National de Automobilism ACR, primul loc a fost ocupat de Ramona Copoceanu(10p), urmata de Diana Iordache(6p) si Rodica Lupei(6p).
Si tineri piloti dinCampionatul National de Karting Timis au fost recompensati in cadrul Galei Campionilor 2012.
La Clasa Super Sport Puffo campion a fost desemnat Victor Nagy, urmat de Denis Gherle si Isabela Isac. La categoria Super Sport Seniori, locul I i-a revenit lui Denis Gherle, locul II, lui Victor Nagy, iar locul III, Mariei Radu. Iar la clasa Super Sport 100, castigator pe anul 2012 a fost Remus Gherghinescu, urmat de Eduard Zamfirache si Eugen Babescu. Tineri piloti au primit pe langa cupe si medalii si premii dulci de la sponsorul Schoko Baroque.
In cadrul Galei Campionilor 2012 au fost premiati si cei 35 de arbitri, din Colegiul de Arbitraj Timis, celor mai tineri fiindu-le inmanata distinctia de ”arbitrul anului”, iar cei mai in varsta primind distinctiile de ”arbitrul deceniului”.
Nici reprezentantii institutiilor care au sprijinit la organizarea competitiilor automobilistice nu au fost uitati la Gala Campionilor si nici  reprezentantii mass-media, fiind acordate totodata si trei premii pentru fair-play lui Laurentiu Marcu, Florin Sburlea si Emanuela Gherle.
VEZI FOTO DE LA GALA CAMPIONILOR 2012 pe www.fortaviola.ro!
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.