Noutati :

Premiera pentru Romania! Timisoreanul Horia Colibasanu a cucerit Everestul fara oxigen suplimentar si fara serpasi

16 mai, 2017 - 08:53 AM
Autor: Anonim      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Alpinistul Horia Colibasanu a reusit inca o premiera pentru alpinismul romanesc, dar si o performanta sportiva remarcabila la nivel international: a urcat pe varful Everest 8848m, fara ajutor suplimentar si fara ajutorul unei echipe de serpasi, deci in stilul alpinismului pur.

CITESTE SI: Bani de la Guvernul Grindeanu pentru Spitalul de Copii din Timisoara. A fost alocata o prima transa de 7 milioane de lei! 

A fost oribil de greu, foarte foarte frig. Am reusit. Sunt bine, fac pozele de pe varf si cobor. De partea cealalta a varfului se vad expeditiile care urca pe ruta sudica”, a transmis Horia imediat cum a ajuns pe varf.

Ascensiunea a durat aproape 12 ore, ultima tabara a lui Horia fiind la 8.300 de metri.

A urcat in paralel cu serpasii care au instalat corzile pe Everest pentru sezonul 2017, iar decizia lui Horia de a pleca mai repede spre varf a avut doua motive: sa evite imbulzeala ca sa isi reduca timpul de expunere la mare inaltime, sa isi dea timp in caz de vreme nefavorabila sa incerce ascensiunea de mai multe ori.

Urmeaza ca Horia Colibasanu sa coboare la o altitudine sub 8.000 de metri pentru a se odihni, aceasta etapa a expeditiei fiind importanta si riscanta avand in vedere ca este foarte obosit.

Varful Everest este cel de-al optulea in palmaresul sportiv al lui Horia Colibasanu si a reprezentat o provocare pentru sportivul timisorean care isi doreste sa urce pe toate cele 14 varfuri de peste 8.000 de metri.

Anul acesta, a avut loc cea de-a 19 expeditie internationala a lui Colibasanu.

CITESTE SI: Veste mult asteptata! O noua linie de transport intre Timisoara si o comuna vecina. Vezi traseul!

Cele mai importante ascensiuni ale lui Colibasanu sunt pe muntii Annapurna, K2 si Dhaulagiri, trei din Top 5 munti mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care il citeaza pe Eberhard Jurgalski, o autoritate in domeniu.

Muntii pe care a urcat pana acum Colibasanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m).

Alpinistul timisorean a participat la 18 expeditii internationale de-a lungul carierei sale, pana in 2016, facand echipa cu parteneri din diferite tari, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania si Polonia.

CITESTE SI: Premiera la Timisoara! Ce se dezvolta in locul in care se cauta leacul pentru cancer? 

Expeditia cu final tragic din Annapurna, din 2008 – cand si-a pierdut prietenul si partenerul de coarda, pe Iñaki Ochoa – a fost un moment de cotitura pentru Horia. Timisoreanul a dat alarma in tabara de baza, iar unii dintre cei mai buni alpinisti din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operatiune de salvare din istoria Muntilor Himalaya.

Bazata pe aceasta poveste adevarata, Arena Comunicación din Spania si televiziunea spaniola TVE au produs filmul documentar „Pura Vida/The Ridge”, castigator la Festivalul International de Film de la San Sebastian.

Alpinistii care si-au riscat viata pentru Iñaki, inclusiv Horia Colibasanu, au primit diverse distinctii.

De asemenea, Horia Colibasanu este singurul alpinist roman care a primit distinctia „Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul si cel mai prestigios club montan din lume.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor