Noutati :

Povestea fabuloasa a ultimei nemtoaice dintr-un sat din Timis. Cum a ajuns una dintre cele mai faimoase ‘Hochzeitsköchin’ din Banat? 

3 aprilie, 2015 - 11:53 AM
Autor: Magda Mihalache      
Categorie: SOCIAL
4

O lectie de si despre supravietuire. O poveste nespusa, tinuta in taina in cele mai ascunse obloane ale sufletului. Amintiri aruncate prin sertare uitate de mult timp, ganduri prafuite care mai sunt deranjate din cand in cand, atunci cand isi mai aduce aminte de vreun pasaj important din viata ei. Cu astfel de lucruri isi mai alina supararea si singuratatea tanti Mari, cand dorul o apasa si nu ii da pace.

In urma cu aproape 90 de ani, in Uihei (comuna Sandra), o localitate mica din judetul Timis, se nastea Ana Maria Pitzer, Cojocaru mai tarziu. Tanti Mari, asa cum o stiu mai toti satenii pe singura etnica germana ramasa in sat. Batrana s-a nascut in 1925 si a crescut cu obiceiuri nemtesti care si-au pus amprenta pe anii copilariei si adolescentei sale.

tanti-mari-uihei (8)

Serbarile scolare la care participa cu regularitate, balurile, primul sarut, povestile cu prietenele, toate au ramas ascunse undeva, in strafundul sufletului, acolo unde nimeni nu poate patrunde si unde doar batrana se mai strecoara cateodata pentru a se mai agata de cate o amintire, atunci cand i se face dor de ce a trait cu multi ani in urma. Sunt clipe pe care timpul le-a sters sau pe care incearca sa le stearga. Sunt pasaje din viata unui om care puse cap la cap construiesc o poveste. Povestea unei femei care a fost greu incercata de soarta, dar care a reusit sa treaca cu eroism peste toate greutatile. Chiar si peste durerea si neajunsurile anilor grei ai razboiului sau ai comunismului. O perioada trista din viata ei care a schimbat destine, atat soarta ei, cat si a apropiatilor sai. Insa, pentru toate lucrurile exista o solutie. Tanti Mari si-a gasit alinarea si refugiul in divinitate. In tot ce inseamna Dumnezeu si puterea pe care o are asupra celor care cred cu adevarat.

Incercarile la care viata a supus-o pe tanti Mari

Viata ne scoate in cale momente mai bune si mai rele, clipe mai triste sau mai vesele. Au fost multe obstacole si piedici care au calit-o pe singura etnica germana din comuna Sandra. In jurul anului 1949, tanti Mari si-a intalnit alesul inimii la un bal. O intalnire aparent banala s-a tranformat intr-o adevarata poveste de dragoste. Ea – o tanara frumoasa, el – un veterinar chipes. Tanarul refugiat, venit din Basarabia alaturi de familie, avea sa fie pus la multe incercari. Tanti Mari a scapat ca prin minune de deportarea in Baragan, pentru ca viitotul ei sot urma o scoala de ofiteri la Bucuresti. Nu de acelasi noroc s-au bucurat mama si fratii barbatului, dar si toti prietenii adolescentei.

Cum timpul si-a urmat cursul firesc, anii au trecut. Cei doi indragostiti s-au casatorit, s-au mutat intr-o casuta si au avut doi baieti. La inceput, timp de cativa ani, totul a fost frumos. O vreme au trait cu totii fericiti, insa dupa un timp incercarile au inceput sa le bata la usa. Batrana a trait drama vietii ei atunci cand si-a ingropat baiatul cel mare, mort la o varsta frageda. Dupa decesul baiatului, tanti Mari si sotul ei au luat hotararea sa plece definitiv in Germania, la fel ca toti svabii ramasi in localitate. Insa, de multe ori destinul decide ce urmeaza sa se intample, nu tu, desi te crezi stapan pe situatie si pe ceea ce urmeaza sa faci.

viata-tanti-mari

Chiar inainte de a pleca in Germania, desi aveau toate actele pregatite si aprobate de autoritati, o veste tragica s-a abatut asupra familiei. Sotul ii moare si ramane singura, fara niciun ajutor, in Uihei. Dupa drama provocata de moartea primului copil, apoi de moartea sotului, femeia avea sa mai primeasca inca o veste crunta: cel de-al doilea copil al sau se imbolnavise de o boala necrutatoare. Asa ca Tanti Mari decide sa ramana pentru totdeauna in Romania.

Tanti Mari – supravietuitoarea celui de-al doilea razboi mondial

Batrana este una din eroinele Banatului, supravietuitoarea terorii si a fugii din calea celui de-al doilea razboi mondial. Cand s-a declansat iadul, familia batranei a trebuit sa-si stranga hainele si sa lase in urma agoniseala de-o viata. Au fost nevoiti sa plece din calea armatelor sovietice si sa nu mai priveasca in urma. Era vorba de o fuga disperata, fuga dupa viata, dupa supravietuire.

In 1944, femeia a ajuns langa Viena, acolo unde a stat doi ani. In acea perioada, in care mirosul mortii se simtea pretutindeni, fratele ei, soldat in armata germana cade pe front. Nu a stiut nimic de fratele sau, Hans, ani de zile, dar in sufletul ei a banuit ca a pierit in lupta.

Odata in timpul razboiului, intr-o permisie, fratele mi-a dat jumatate din tablita de identificare ce o purta la gat. Dupa razboi, am aflat ca a murit intr-o lupta cu rusii, undeva in Germania. Am dat placuta unui consatean care a fugit in Occident. Cu ajutorul datelor de pe placuta acesta a gasit mormantul fratelui meu undeva langa Brandenburg. Ani de zile familia acestuia dar si svabii din Uihei care mai traiesc i-au dus flori la mormant. Eu nu am putut ajunge niciodata la mormantul fratelui meu… Ja, Ja. Mein Gott…”, spune oftand tanti Mari.

Imediat dupa terminarea razboiului, familia batranei s-a intors acasa, insa cu totii au avut un soc atunci cand au vazut ca locuinta lor, casuta parinteasca, lasata in urma imediat dupa ce a inceput razboiul, era ocupata de o familie de rromi aflata in gratia comunistilor.

Dorul si-l imparte intre amintiri si papusi

tanti-mari-uihei (3)

Tanti Mari a ramas vaduva de tanara. Din 1979 a ramas singura si nu i-a mai stat gandul sa-si refaca viata alaturi de nimeni. Si-a dedicat viata copilului bolnav si nu a mai interesat-o nimic altceva. 36 de ani i-a petrecut numai printre amintiri, regrete, ganduri pe care nu le-a impartasit niciodata cu nimeni, poze ingalbenite, cu colturi rupte, invechite de trecerea timpului, florile, lumanarile si coroanele duse de Ziua mortilor la capataiul baiatului mai mare si sotului. Si acum ii lacrimeaza ochii cand citeste scrisori vechi, cu scrisul aproape indescifrabil, de la rude sau de la prieteni, insa se alina mereu cu dorul vietii pe care a dus-o candva.

Cand i se face dor de anii tineretii, ia acul si ata si se apuca de confectionat zeci de papusi imbracate in straie populare svabesti. Dorul momentelor petrecute alaturi de parintii sai au facut-o sa construiasca, din lemn, in miniatura casa parinteasca la care se uita cu tristete in ochi in noptile cand somnul nu o fura.

Tanti Mari si „torta de nunta”

tanti-mari-tort

Tanti Mari este femeia care a sfidat destinul, o femeie care a pierdut aproape tot ce viata i-a scos in cale de-a lungul timpului. Pentru asta, dar si pentru un mare talent al ei, numele va ramane pentru totdeauna in amintirile si in sufletele locuitorilor din Uihei. Batrana Mari este cea care a pregatit zeci de ani prajiturile si torturile de la nunti oamenilor din Banat. Cele mai apetisante si bogate torturi cu nuca (gialias), cu vanilie, cu cacao, cu fructe, cu toate bunatatile de prin spaisurile banatenilor.

Nu exista familie in sat si in imprejurimi care sa nu fi avut ”torta de nunta” facuta de tanti Mari.

Mainele ei incercate de greutatile vietii si-au gasit alinarea in ingredientele si maiestria de a modela cele mai gustoase deserturi de sarbatoare. A ajuns una dintre cele mai apreciate bucatarese pentru nunti din intreg Banatul.

Daca va intrebati cate torturi a facut tanti Mari de-a lungul vietii, cu siguranta nici ea nu mai tine minte.

Multe, multe. La ultima nunta am facut 68. Faceti calculul. Sase oameni la un tort. Zeci de ani. Cu zeci de nunti pe an la caminul cultural. Alles klar?”, spune tanti Mari.

Alinarea batranetii – florile

Batrana din Uihei locuieste singura, intr-o casuta micuta, dar bine intretinuta si curata. Din cand in cand, ii mai trece pragul locuintei cate un vecin pentru a se mai interesa de starea sanatatii si daca mai are nevoie de ajutor. Isi duce cu demnitate anii si batranetea, cu o rigoare germana greu de inteles pentru unii.

Casa din Uihei, unde sta tanti Mari, este extrem de curata si ingrijita. Pe hol, imediat cum intri, sunt trei lazi. Una mai mare cu lemne de teracota, una mai mica cu aschii de aprins focul si alta cu coceni de porumb. Lemnele sunt taiate la milimetru, cu o precizie nemteasca greu de imaginat, chiar de mainile ei.

tanti-mari-uihei (21)

Le-am adus din toamna sa nu ma prinda frigul in iarna. Imi ajung cateva luni”, zice batrana.

Afara, in curte, gradina sa e plina de flori. E innebunita dupa tot ce inseamna frumos. Pe scari, intr-un colt uitat, un pitic de ipsos: ”E acolo de zeci de ani, nu l-am miscat niciodata. Acolo l-a pus baiatul care a murit, acolo l-am lasat„, spune batrana.

tanti-mari-uihei (24)

Se simte suferinta prin fiecare gest pe care il face cand incearca sa se deplaseze dintr-un loc in altul, insa lacrimile i-au secat de mult timp. A ramas doar cu durerea din suflet, restul s-a risipit odata cu trecerea timpului.

tanti-mari-uihei (4)

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Tanti Mari este un om adevarat , este ceia ce se numeste banatean adevarat , un om care sa luptat mult cu viata , a suferit enorm de mult …. un om cu care noi banatenii ne mindrim si ii iubim enorm de mult ! Multa , multa sanatate si numai bine tanti Mari !

  2. Asa s-a degradat satul banatean: au plecat unii ( prea multi ), au venit altii ( cu alta cultura )…Nu stiu daca e bine ca i s-a dat adresa exacta, pentru ca s-ar putea sa fie vulnerabila in fata invadatorilor de dincolo de Carpati…

  3. Tante Mari, aveți tot respectul nostru, al bănățenilor si al șvabilor. Dumnezeu să vă ocrotească și să vă dea sănătate! Un sat mai sus de Charlottenburg la Buzad încă locuiește ultima svaboaica din sat cu o poveste la fel de impresionanta Tante Rozalia

  4. Suferintele tuturor svabilor banateni din intreg Bantul istoric, ca si al germanilor sudeti, ai germanilor din Prusia Orientala sau din Silezia, dar si a germanilor ocupati de rusi, constitue o compensatie cu varf si indesat pentru ororile naziste (nu mai vorbim de compensatiile materiale…) Asa ca le putem spune germanilor, nu mai aveti sentimentul culpabilitatii! Ati platit mai mult decat ar fi trebuit sa platiti. Spuneti asta cu voce tare celor care continua sa va intretine sentimentul de culpabilitate! Rusii care sunt la fel de vinovati (poate mai vinovati) de genocidul comunist si inca mai intretin si practica nerespectarea intelegerilor internationale, cand vor plati? Macar moralmente…