Portarul Serghei Lepmets a semnat un contract pe cinci ani cu Poli. Cantonamentul din Antalya a fost anulat

Serghei Lepmets

Serghei Lepmets

Portarul estonian Serghei Lepmets, in varsta de 23 de ani, a semnat, marti, un contract valabil pentru o perioada de cinci ani cu Poli Timisoara, informeaza site-ul oficial al gruparii banatene.

Aflat in cantonament la Marbella cu echipa timisoreana, fostul component al nationalei de tineret a Estoniei, a declarat ca venirea la Poli reprezinta un pas important in cariera sa. „Sunt bucuros ca am semnat cu Timisoara. Venirea la acest club este un pas important in cariera mea. Am sa muncesc serios ca sa creez o concurenta competitiva colegilor mei. Am o parere buna despre Taborda si Pantilimon. Taborda este cel mai experimentat dintre noi, se vede asta in tot ce face. Pantilimon este si el valoros, a acumulat o experienta consistenta pentru varsta lui. Lotul este unul extrem de valoros, cu jucatori foarte tehnici, dar care sunt si bine pregatiti din punct de vedere fizic”, a spus Lepmets pentru site-ul oficial al gruparii banatene.

Conform sursei citate, atacantul canadian Tosaint Ricketts a facut, marti, alergari separate de lotul antrenat de Dusan Uhrin, alaturi de preparatorul fizic Mihai Alexandru. Doctorul Teymoor Ahmadi a spus ca jucatorul a resimtit dureri la nivelul coapsei. In cantonamentul de la Marbella a revenit Laszlo Sepsi, plecat pentru o saptamana la Munchen, unde s-a tratat de tendinita.

FC Timisoara va mai disputa un singur meci amical la Marbella, miercuri, de la ora 17.00 (ora Romaniei), impotriva formatiei din Ucraina, Dnepr Dnepropetrovsk (locul 5 in prima liga).

Clubul timisorean si-a stabilit si programul partidelor amicale pe care le va sustine dupa incheierea cantonamentului din Spania, renuntand astfel la cel de-al treilea stagiu de pregatire, din Antalya.
Programul meciurilor va fi urmatorul:

  • 8 februarie, in deplasare, cu Banat Zrenjanin (Serbia, prima liga), la ora 14.00 (ora Romaniei);
  • 12 februarie, la Timisoara, cu FK Novi Sad (Serbia, liga a doua), la ora 14.00;
  • 15 februarie, la Jimbolia, cu ACU Arad;
  • 19 februarie, la Timisoara, cu Vojvodina Novi Sad.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.