Curs valutar
4.2821 3.3684 Autor: Ciprian Voin, Gheorghe Ilaş (ciprian.voin@opiniatimisoarei.ro, gigi.ilas@opiniatimisoarei.ro)
Opinii: 16 Timisoara mea!
În ultimii 3 ani, primăria şi consiliul judeţean au „pompat” în Poli aproape 10 milioane de euro. Nu ştiu dacă e mult sau puţin... Ştiu, în schimb, că Timişoara are peste 300 de mii de locuitori, dintre care, pe stadion nu merg nici 10 la sută. Ştiu că, edilii se plâng, mereu, că nu au bani pentru drumuri, parcuri, parcări sau, mai nou, pentru a acorda subvenţii pentru încălzire. Cu toate acestea, primăria, de exemplu, din 2008 până acum, a alocat, din bani publici - proveniţi din taxe şi impozite, adica din banii noştri, pe care i-am plătit pentru ca administraţia locală să-i folosească la cele enumerate mai sus – nu mai puţin de 6 milioane de euro pentru finanţarea echipei de fotbal Poli Timişoara. În plus, potrivit unui denunţ penal îndreptat împotriva tuturor consilierilor locali şi a executivului primăriei, denunţ despre care vom discuta pe larg în paginile doi-trei, această sumă a fost livrată echipei lui Iancu, ilegal. citeste mai mult
Procurorii au emis mandat de reţinere pentru 24 de ore pentru omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. SOV este acuzat că a favorizat fuga din ţară a lui Nicolae Popa, fost director Gelsor. În acest moment, Vîntu se află în arestul Poliţiei Capitalei. Tot astăzi, poliţiştii şi procurorii au percheziţionat locuinţele lui SOV, Liviu Luca, Alex Stoian şi Ovidiu Ţurcan, în dosarul privind fuga lui Nicolae Popa.
Doi bărbaţi care au ameninţat cu un cuţit, un cetăţean german în vârstă de 67 de ani şi de la care au furat 1.200 de lei au fost reţinuţi de poliţiştii din Timiş.
25 septembrie va reprezenta pentru Timiş ziua în care vom scăpa definitiv de gunoaie. Cel puţin asta promit reprezentanţii campaniei Let's do it Romania. }n Timiş voluntarii de la Let's do it Romania au inventariat 500 de mormane de gunoi însemnând peste 10 000 de metri cubi de murdărie. campania de strângere a gunoiului a început în 2008 în Estonia.
Cosmin Contra a semnat prelungirea contractului cu Poli Timişoara. Astfel, fundaşul va mai evolua la gruparea de pe Bega până în iarnă.
Autor: Caius Seracin (caius.seracin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 economie
Veşti proaste pentru deţinătorii de maşini din Timişoara. Taxele şi impozitele pentru autovehicule vor creşte considerabil de la 1 iulie! Nu doar la maşini se vor mări birurile. Timişorenii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani şi pentru casele sau apartamentele pe care le au în proprietate. Măsurile au fost luate după ce Ordonanţa de Urgenţă 59/30.06.2010 a intrat în viguare.
Autor: Caius Seracin (caius.seracin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 1 sanatate
Pe lângă faptul că au mari probleme salariale din cauză că guvernanţii le-au tăiat 25% din lefuri, medicii timişeni se mai confruntă cu o problemă... lipsa paturilor din instituţiile spitaliceşti. Şeful Secţiei de Chirurgie Vasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Timişoara, Mihai Ionac, a trimis un memoriu autorităţilor locale prin care anunţă că e nevoit să reduca numărul intervenţiilor pe secţie din cauza lipsei de spaţiu.
Autor: Caius Seracin (caius.seracin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 Politic
Directorii deconcentratelor timişene stau pe un butoi de publere! După ce la Bucureşti mai mulţi miniştri au fost remaniaţi pentru incompetenţă, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu şefii deconcentratelor din Timiş. Preşedintele PDL Timiş a anunţat astăzi că se impune o astfel de măsură, pentru că există direcţii şi instituţii subordonate ministerelor care nu şi-au făcut treaba.
În Timişoara, toate tipurile de apartamente vechi, indiferent de numărul camerelor, au înregistrat scăderi în ultimul an. Potrivit statisticilor efectuate de portalul imobiliare.ro preţul mediu cerut pentru locuinţele cu o cameră din blocurile construite înainte de 1990 a ajuns la 927 euro/mp util, înregistrând un declin de 14,7% în ultimul an.
Autor: Gheorghe Ilas (gigi.ilas@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 ancheta
Procurori din cadrul centralei DNA Bucureşti, însoţiţi de mai mulţi poliţişti, au descins, azi dimineaţă, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, unde au percheziţionat şi ridicat documente din biroul prim-procurorului Ciprian Călin Zamfirescu.
Muzeul Satului Bănăţean va deveni, în acest weekend, un teren de joacă interculturală, pentru că are loc festivalul "Plai", eveniment care înseamnă muzică, artă şi multiculturalitate. Ediţia din acest an se doreşte a fi cât se poate de “Verde”, din acest motiv nu putea lipsi nici “Verde pentru Biciclete”.
Focoasa pedelistă timişoreancă, Bianca Jurca, a intrat într-un concurs direct cu blonda lui Bote, Bianca Drăguşanu. Cele două modele se luptă pe internet în cadrul concursului "Cea mai sexy vampirenă din lume". Concursul are două etape, iar prima etapă va fi virtuală.
Duminică, 19 septembrie, la oră 19,00, în incintă Sălii 2, Teatrul Naţional Timişoara va deschide stagiunea 2010-2011, cu spectacolul În vizită, de Roland Schimmelpfennig. A două reprezentaţie a spectacolului În vizită va avea loc marţi, 21 septembrie, oră 19,00, tot la Sală 2.
Muzică şi voie bună! Asta-i aşteaptă pe locuitorii din Mehala vineri. Primăria Municipiului Timişoara, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara şi Consiliul Consultativ de Cartier Mehala organizează a treia ediţie a Sărbătorii Măhalei.
Institutul Naţional de Statistică a făcut un calcul al numărului de pensionari din România. Datele centralizare arată că Timişul se află pe locul 7 pe ţară la numărul mediu de pensionari. Pe primul loc este municipiul Bucureşti, cu aproape 500.000 de pensionari, urmat de Prahova, Dolj, Cluj, Bihor şi Argeş. În Timiş sunt 147.169 pensionari.
Patronul Marian Iancu anunţă astăzi că echipa pe care o patronează va fi listată pe piaţa de capital. Asta pentru a scăpa de criza financiară şi pentru ca fiecare fan al alb-violeţilor să poată să aibă un cuvânt de spus în viitorul club.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) intenţionează să consolideze DN 57 Oraviţa-Moraviţa, pe o distanţă de aproape 50 de kilometri, în judeţele Caraş Severin şi Timiş, cu până la 96,26 milioane de lei, fără TVA. Contractul are o durată de doi ani, este finanţat de la bugetul de stat.
Silviu Prigoană a depus la Parlament proiectul de lege care prevede legalizarea prostituţiei, dar şi un control strict al celei mai vechi meserii, al celor care o practică şi al bordelurilor, anunţă realitatea.net. Potrivit acestui proiect, prostituatele trebuie să aibă minim 20 de ani, iar clienţii, minim 16. Bordelurile se adresează doar heterosexualilor.
Autor: Alina Sabou (alina.sabou@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 Educatie
O premieră în acest an pentru Spitalul Clinic de Urgenţă din Timişoara are loc luni seară, constând într-o dublă prelevare de organe, de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală. Este cea de-a 11-a şi a 12-a prelevare de organe, în numai trei zile. Ultima a avut loc, vineri, 3 septembrie.
Două sute de sortimente roşii, albe, rose, dulci, demi-dulci, seci şi demi-seci, vinuri spumante şi internaţionale vor fi expuse, începând de miercuri, 8 septembrie, în hipermarketul Auchan din Iulius Mall Timişoara. Până pe 21 septembrie, vizitatorii vor putea alege licori ale vestiţilor producători din cele şapte regiuni viticole ale României, precum: Recaş, Măderat, Murfatlar, Cotnari, Odobeşti, Dealu Mare, Drăgăşani, Plaiurile Drâncei, Târnave şi multe altele. De asemenea, clienţii vor putea savura parfumatele soiuri ale podgoriile cu tradiţie din Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Ungaria, Republica Moldova, SUA, Argentina, Chile, Australia şi Africa de Sud.
Banca Comercială Română a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului o convenţie privind plata dobânzii subvenţionate aferentă creditelor bancare cu garanţie guvernamentală pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit. Banca acordă şi consiliere pentru întocmirea dosarului de finanţare.
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 1 actualitate
Concernul german Continental, care funcţiona într-un continuu şi controversat proces de obţinere a autorizaţie de mediu pentru sediul de pe Avram Imbroane, se extinde în urbea de pe Bega, de data aceasta pe str. Siemens, departe de Pădurea Verde şi de zona unde locuitorii s-au opus atât de înverşunat cauciucului. Proiectul „Construire hală producţie, birouri” are ca beneficiar societatea Continental Automotive Romania SRL, proiectant MG Building Design SRL, iar ca şef de proiect pe fiul primarului, arh. George Ciuhandu.
Autor: George Schinteie (george.schinteie@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 interviuri
Sandu Golcea. Ispector şcolar general în timpul guvernării liberale,
schimbat pe criterii politice, a contestat până la Înalta Curte de
Justiţie şi Casaţie, repus în funcţie, concomitent cu numirea sa
consilier personal al ministrului educaţiei, pentru care a optat.
Autor: Caius Seracin (caius.seracin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 1 social
Pe lângă tăierile de salarii din sistemul bugetar, dar şi pe lângă măsurile de austeritate impuse de Guvern, în piaţa muncii vor interveni şi alte schimbări: o nouă lege a salarizării unice şi un nou cod al muncii. În prezent, ambele proiecte sunt în dezbatere, iar reprezentanţii Ministerului Muncii încearcă să le finalizeze până la sfârşitul anului, ele urmând să intre în vigoare începând cu anul 2011.
Autor: Eugen Manole Opinii: 0 opinii
De câteva zile, cea mai importantă ştire la toate posturile de televiziune şi radio este legea privind reglementarea prostituţiei. Printre cele mai mari idioţenii pe care am auzit-o a fost şi aceea că nu se doreşte creşterea veniturilor la buget, doar monitorizarea bolilor ruşinoase. La cât amatorism există în rândul guvernanţilor şi (mai ales) al edililor, sunt convins că au trecut cu vederea oportunităţile materiale pentru bugetul local şi pentru bunăstarea economică a comunităţii.
Carnetele de muncă în formatul pe care îl ştim sunt reglementate de Decretul 92/1976, servind ca document oficial prin care orice persoană îşi dovedeşte vechimea în muncă, în funcţie, meserie sau specialitate, fiind absolut necesare în vederea stabilirii pensiei sau a altor drepturi sociale. O dată cu Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, carnetele de muncă au devenit un fel de apendice scriptic, casele judeţene de pensii nemailuând în seamă aceste vechi instrumente, ci strict stagiul de cotizare pe care îl înregistrau în baza lor informatică de date, conform declaraţiilor de impunere depuse de angajatori şi a plăţilor pe care aceştia le efectuau sau nu.
Autor: Andreea Hnyatek (andreea.hnyatek@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 Auto & Turism
Din pricina vremurilor în care trăim, tot mai mulţi posesori de autovehicule sunt puşi în situaţia de a alege, când vine vorba despre piese de schimb pentru maşină, între cele originale sau cele aftermarket. Avantajele şi dezavantajele fiecărei categorii, fac ca părerile să se împartă şi să devieze dintr-o extremă în alta. Rezultatul este că service-urile reprezentanţelor de maşini şi-au pierdut din clienţi din pricina costurilor ridicate, dar i-au câştigat pe cei care au avut de suferit cu piesele aftermarket. De partea cealaltă, service-urile care s-au orientat pe piesele aftermarket au început să aibă din ce în ce mai mulţi clienţi din cauza preţurilor reduse. Totul este într-o balanţă care variază în funcţie de părerile şi buzunarul şoferilor.
Autor: Alex Hreniuc (redactie@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 Auto & Turism
Insulele Canare sunt mândria Spaniei. Asta nu o zic doar spaniolii, ci şi sutele de mii de turişti care îi calcă plajele an de an. De la an la an, şi turiştii timişoreni descoperă plajele vulcanice ale tărâmului spaniol. La 2.300 km sud de Cadiz, şapte insule micuţe alcătuiesc un paradis în Oceanul Atlantic. Numele insulelor provine probabil din cuvântul latin „canis”, însemnând “câine”.
Autor: Alina Sabou, Caius Seracin (alina.sabou@opiniatimisoarei.ro, caius.seracin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 actualitate
Cadre didactice mai puţine, şcoli închise sau fără autorizaţie sanitară, mijloace de transport şcolar insuficiente, schimbări şi reforme educaţionale. Parţial, este un scenariu deja obişnuit pentru prima zi a anului şcolar. La fel ca în alte domenii, acest an şcolar începe sub auspicii şi mai grele pentru că, în multe cazurii, au avut de suferit şi părinţii angajaţi în alte domenii. Per ansamblu, cifric, începerea anului şcolar 2010-2011, care va debuta în 13 septembrie, arată aşa: 51 de şcoli comasate (desfiinţate), 466 profesori lipsă la strigarea catalogului, 32 de mijloace de transport necesare elevilor - lipsă, 3.600 de elevi care învaţă în unităţi educaţionale fără autorizaţii sanitare.
Tentativa prinţului Paul Lambrino, fratele nelegitim al Regelui Mihai, de a recupera fostele domenii regale de la Banloc a fost blocată de Tribunalul Timiş, care a respins recursul prinţului în dosarul 5335/30/2008. Iniţial, Judecătoria Deta a soluţionat cererea de revendicare a fostelor imobile regale de pe raza localităţii Banloc - depusă în instanţă, în iunie 2008, de avocaţii casei de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii din Bucureşti - printr-o sentinţă defavorabilă fiului regelui Carol al II-lea. Alteţa sa regală Paul Philippe al României chemase în judecată Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din Timiş, Comisia locală pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor din Banloc şi Direcţia Silvică a Judeţului Timiş, solicitând instanţei retrocedarea a 37,5% din fostele proprietăţi regale.
Autor: Dan Negru Opinii: 2 opinii
Atât a stat Oprah pe televizor… 25 de ani. Atât a stat şi Larry King pe
televizor… De departe, cei doi sunt cei mai populari oameni de
televiziune de pe planetă. Atât CBS cât şi CNN au avut profituri uriaşe
de pe urma celor doi, dar şi reciproca e valabilă. Atât Oprah, cât şi
Larry King au conturi de sute de milioane de dolari.
De-a lungul anilor, cei doi au avut perioade bune şi perioade rele,
sezoane cu audienţe maxime, dar şi sezoane fără puncte prea mari de
rating.
Autor: Radu Nicosevici Opinii: 4 opinii
Actualul primar al Timişoarei a ajuns la jumătatea ultimului mandat(?!?). Oricum, am întoarce-o, ne-a păstorit timp de aproape 16 ani. Rezultatele celor patru mandate sunt peste tot în jurul nostru. Curăţenia străzilor, verdeaţa parcurilor, căldura locuinţelor, confortul din tramvaie, şi câte şi mai câte sunt realizările eforturilor edilului nostru re-re-re-reales.
Autor: Mariana Cernicova Opinii: 0 opinii
Pe timpurile „de dinainte” circula o glumă: La întrebarea unei delegaţii străine, cum rezolvă România problemele de aprovizionare, conducerea ţării ar fi spus că e simplu. „Duci totul în Capitală şi de-acolo se descurcă ei”. Vremurile „centralismului democratic” au apus. Teama de centru şi inamiciţia faţă de acesta însă, nu. Aşa că toţi încearcă să fie „la centru”.
În momentul în care Traian Vuia vorbea despre avionul său cu care va zbura, lumea a râs. La un secol de la acea întâmplare patru timişoreni vor să-i calce pe urme inventatorului timişorean şi anunţă că şi ei realizează un astfel de proiect: un avion care să zboare... cel puţin câţiva metri. Reacţia prietenilor şi a cunoscuţilor a fost cam aceeaşi: au râs de ei, dar acest lucru i-a făcut să meargă mai departe. Totul în cadrul unui concurs naţional inedit, Red Bull Flugtag care se va desfăşura la Bucureşti în 19 septembrie.
Autor: Andreea Hnyatek (andreea.hnyatek@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 Auto & Turism
Deşi abia s-a termiant vara, iar în unele staţiuni de pe coasta Mediteranei, încă este sezon de vară, motoarele de căutare de pe siteurile agenţiilor de turism sunt din ce în ce mai solicitate, în căutarea unei oferte avantajoase pentru această iarnă. Specialiştii declară că, într-adevăr, cele mai mici preţuri se obţin cu o rezervare făcută la început de sezon, până locurile nu devin limitate, sau la sfârşit, în funcţie de vreme. Cele mai căutate destinaţii sunt cele către pârtiile de schi, dar nici locaţiile exotice sau excursiile de weekend, nu sunt departe.
Autor: Andreea Hnyatek (andreea.hnyatek@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0 Auto & Turism
Autoturismele au nevoie de un tratament special pentru a trece cu bine
de iarnă. Pentru ca dumneavoastră să nu fiţi nevoiţi să faceţi o vizită
costisitoare la service vă recomandăm să aveţi în vedere: un schimb de
ulei, flitrul de ulei, filtrul de motorină/benzină, eventual plăcuţe de
frână. Trebuie să verificaţi bateria maşinii şi antigelul din instalaţia
de răcire. Ideal este un drum până la service pentru a completa sau
schimba antigelul, al cărui amestec trebuie realizat profesionist. Tot
la service e bine să cereţi verificarea curelelor şi a furtunelor.
Autor: Ioan Gogosanu (ioan.gogosanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 1 poporul violet
Anul 2002 a fost unul de cotitură pentru Poli Timişoara. Clasată ultima în seria de vest a ligii a doua, cu numai o victorie, 15 goluri marcate şi 105 primite, era practic în pragul desfinţării. A terminat campionatul cu minus la puncte (caz unic în fotbalul mondial), fiind penalizată cu 15 puncte pentru fiecare zi de întârziere a plăţii unor sume legate de transferurile pe care le-a realizat. Şi acum planează incertitudinea asupra clubului, în special în plan financiar, doar că avem de a face cu mai multe echipe care poartă numele de Poli.
De când a apărut pe frontispiciul politicii timişene, Ovidiu Drăgănescu a fost considerat burlacul judeţului. Tânăr, cu funcţii politice importante, bun de gură, şmecher ca orice politician, n-a surprins pe nimeni faptul că în jurul său roiau domnişoare şi doamne de toate felurile.
Ziua de naştere a milionarului Georgică Cornu (foto), sărbătorită cu mare fast, vinerea trecută, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, a reprezentat un moment important şi pentru sutele de angajaţi din imperiul „Confort”. Cunoscând pasiunea boss-ului pentru partidele de vânătoare nocturne, oamenii din firmă, cu mic, cu mare, au adunat peste 2000 de euro şi au achiziţionat o superbă lunetă cu infraroşii din Germania.
Uniunea Naţională pentru Progresul României, pe scurt UNPR, este un partid de care probabil nu aţi auzit. Politicienii care îl alcătuiesc s-au desprins din PSD şi au achiesat la politicile democrat-liberale. Au pornit cu speranţe multe, s-a spus că acest partid va fi răsplătit cu funcţii şi în judeţe.
Autor: Viorel Screciu Opinii: 0 opinii
Au început preliminariile. Două puncte din tot atâtea meciuri. Nu mă bag în discuţiile despre felul în care ne-am comportat în aceste partide. Putem să dăm cu presupusul la infinit... şanse... calcule... şi altele. Intrăm în zona copacilor fără să vedem pădurea. Dăm cu capul în tot ceea ce ne apare în cale... inclusiv în pomul din faţă.
Arăta exact ca un zilier de pe stradă şi părea tipul perfect pentru a-i pune în spate un asasinat politic. Dar s-a dovedit a fi Macete (Danny Trejo), un fost agent federal, adevărată legendă, un tip cu talente ucigaşe greu de egalat.
Abonare la RSS