Petru Ehegartner, senator ALDE de Timisoara: ”Este prima lege binevenita pentru cei cu credite in franci elvetieni”

TIMISOARA. Senatorul de Timisoara, Petru Ehegartner (ALDE) mentioneaza primul pas facut de parlamentari in sprijinul romanilor care au contractate credite in franci elvetieni: s-a votat o lege prin care cei care au astfel de credite, in cazul in care vor fi executati silit de banci, nu vor mai avea de platit niciun leu in plus.

Este prima lege care vine intr-un moment relativ tardiv dupa ce s-a intamplat cu creditele in franci elvetieni cand cetatenii au ramas absolut descoperiti la un salt de mai bine de dublu si o spun din proprie experienta. A mai fost o masura care a fost binevenita, a fost trecuta cu vederea sau nu s-a facut prea mare valva in presa, Volksbank a pierdut procese cu acele comisioane si au fost returnati bani celor care s-au imprumutat si au fost sume fabuloase. E prima masura prin care s-a pus o stavila intre cetateni si banci care aveau posibilitatea ca toate mutatiile acestea financiare sa le transfere cetateanului care, sigur, in momentul cand ai facut creditul ai avut cateva garantii care au fost acceptate. A aparut apoi criza si resursele din care isi propuneau sa isi ramburseze creditele au disparut si sunt situatii sociale la nivel mare”, a declarat senatorul.

Petru Ehegartner a aratat ca sunt peste 800.000 de imprumutati de la banci si care se afla acum in dificultate.

Am inteles ca sunt vreo 800.000 de imprumutati care sunt in dificultate. Dar, surprinzator, cei asupra carora se rasfrange legea care a trecut de Camera Deputatilor nu sunt asa numerosi, asadar cred ca opozitia bancilor nu e pe masura efectului pe care l-ar avea asupra bancilor. Si mi se pare o masura onesta pentru ca in momentul in care s-au facut creditele pentru o casa, un apartament, de exemplu, s-a facut o evaluare, apoi au urmat socurile: diminuarea salariilor pentru cei din sistemul bugetar, cresterea ratelor prin aprecierea francului. Si au aparut efecte dramatice si cred ca nu este nicio masura in defavoarea bancilor pentru ca dupa ce ai achitat deja o suma din acel apartament, desigur ca ti-a ramas mult mai putin de platit decat a fost achitat. Pentru ca a trebuit sa fie si un avans, nu s-au dat credite cu avans zero”, a mai spus Ehegartner.

Senatorul de Timisoara a mentionat, in acelasi context, modelul din Germania, acolo unde dobanzile sunt fixe pentru orice credit.

In Germania nuvelul dobanzilor este fix si mi se pare o prima conditie de stabilitate monetara. Tarile europene practica acest sistem. Am inteles ca si la creditele pe termen foarte lung dobanda este fixa”, a mai spus Petru Ehegartner.

Legea creditelor a fost adoptata de Camera Deputatilor, care este Camera decizionala in acest caz si urmeaza sa mearga la presedintele Romaniei pentru promulgare. Presedintele are 30 de zile sa promulge aceasta lege, de la adoptarea ei in Parlament.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Dupa ce 3 ani ai fost sters total (precum cel din cucuruz) acum simti ca este oportun sa devii foarte activ trancanind nimicuri ( 2016 este inca o sansa sa te ospatezi in urmatorii 4 ani), deosebit om politic, ca si ceilalti indiferent de apartenenta politica.