‘Pentru numele lui Dumnezeu, deschide usa!’ Ultimele cuvinte inregistrate de cutia neagra a avionului Germanwings

Cotidianul german Bild a publicat in aceasta dimineata transcriptul discutiilor de pe cutia neagra a avionului Germanwings.

Inregistrarea incepe cu capitanul Sondheimer care isi cere scuze pasagerilor pentru cele 26 de minute de intarziere si promite ca le va recupera in aer.

In urmatoarele 20 de minute, Sondheimer poarta o conversatie cu copilotul Andreas Lubitz care ii spune ca se poate duce oricand la toaleta si ca va controla el avionul. Lubitz ii spune ca a remarcat ca n-a folosit toaleta in aeroportul din Barcelona.

10:27. Avionul atinge altitudinea de croaziera, la aproape 12.000 de metri. Pilotul ii spune copilotului sa se pregateasca pentru aterizarea de la Dusseldorf. Se aude un scaun care se da in spate si o usa care se inchide.

10:29. Avionul incepe sa coboare

10:31. Deja avionul a pierdut 500 de metri altitudine si continua sa coboare.

10:32. Controlorii de trafic incearca sa ia legatura cu echipajul, dar nu primesc niciun raspuns. In cabina, alarma de „Sink Rate” incepe sa sune, din cauza coborarii neprogramate. Se aud imediat lovituri puternice in usa, ca si cum cineva incearca sa intre. „Pentru numele lui Dumnezeu, deschide usa!”, tipa Sondheimer. Pasagerii incep si ei sa tipe de spaima.

10:35. Lovituri metalice se aud in usa, probabil acesta este momentul in care capitanul a incercat sa foloseasca toporul din dotarea avionului pentru a sparge usa.

10:36. Se aude alarma care le spune pilotilor sa traga de mansa in sus pentru ca se apropie periculos de pamant. Pilotul striga din nou „deschide naibii usa”.

10:38. Cu motoarele la maximum, pe inregistrare se aude respiratia lui Lubitz, dar el nu spune nimic.

10:40. Avionul atinge cu aripa dreapta muntele iar strigatele pasagerilor acopera tot sunetul.

Sursa: stirileprotv.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.