Pentru Kassandra! Belodedici, Rotariu, Luchin, Codrea si alte nume din fotbalul banatean au evoluat joi in fata lugojenilor

Fiica adoptiva a fostului international Iosif Rotariu sufera de osteomielita si a fost supusa pana acum la 34 de interventii chirurgicale, iar operatiile trebuie sa continue. Lugojul, orasul in care s-a nascut Kassandra a incercat sa dea o mana de ajutor in lupta pe care sotii Rotariu o duc de cinci ani de zile, pentru a-i oferi lui Kassi o viata normala.

Fiica adoptata  de sotii Rotariu s-a nascut la Lugoj, dar a fost abandonata de mama sa si apoi supusa la chinuri groaznice de catre bunica. Arsa pe trup cu acid si tigari si batuta, Kassanda a facut osteomielita, o afectiune grava a sistemului osos, provocata la copii de infectii puternice care ajung in oase si distrug articulatiile. De la spital a fost salvata de sotii Rotariu, care de mai bine de cinci ani duc o lupta continua pentru a o pune pe picioare pe fetita.
Kassi a fost supusa pana acum la 34 de interventii chirurgicale in strainatate, dar operatiile la maini si picioare trebuie sa continue pana cand fetita va implini 18 ani.
Lugojenii au incercat sa dea si ei o mana de ajutor pentru fetita adoptata de familia Rotariu si in acest scop au pus la cale un meci caritabil in care fosti si actuali jucatori lugojeni au evoluat contra unei selectionate a ‘prietenilor lui Iosif Rotariu’. Meciul disputat joi seara i-a adus in sala „Ioan Kunst Ghermanescu”, alaturi de Roti, pe Miodrag Belodedici, Paul Codrea, Srgian Luchin, Dorin Rotariu, Cristi Dancia, Leo Naidin, Marcel Baban si Petru Turcas, care i-au ‘infruntat’ pe Eugen Miculescu,  Cosmin Petruescu, Alin Dobra, Coco Majearu, Petre Ploscariu, Mirel Diaconescu si alti lugojeni intr-o partida de minifotbal.
E prima data cand Kassandra ajunge la Lugoj dupa accidentul pe care l-a suferit aici, m-a bucurat foarte mult initiativa domnului primar Boldea si a vicepresedintelui Consiliului Judetean, Dobra de a organiza acest eveniment pentru Kassandra pentru ca ei o considera o lugojanca de-a lor si nu am putut decat sa fiu foarte bucuros si sa le promit ca voi aduce jucatori, fosti colegi de-ai mei de la Nationala, fosti jucatori de-ai mei, cei mai reprezentativi din zona Banatului. Belodedici a fost si in Grecia cu mine, a venit si aici, a fost si in Canada, intodeauna cand a fost vorba de Kassandra, Belo a lasat orice sa fie prezent”, a spus Iosif Rotariu.
Lugojenii au venit in numar mare la sala si nu au regretat pentru ca spectacolul fotbalistic nu a lipsit. Fostul jucator al lui ACS Poli, Eugen Miculescu a fost cel care a dechis scorul pentru ‘selectionata Lugojului’, dar echipa lui Roti a intors repede scorul. Dorin Rotariu, nepotul fostului international, cel care a intrat si in vizorul lui Manchester United dupa ultimele evolutii de la Dinamo a dat startul reusitelor pentru ‘echipa internationalilor’.
„Ma bucur sa joc alaturi de Dorin, as fi dorit sa fiu inca activ si sa joc alaturi de el in teren dar oricum e o situatie inedita sa fiu in teren alaturi de nepotul meu, ma bucur foarte mult pentru el, de modul cum  progresat si ca a reusit sa se acomodeze cu rigorile Ligii I si cred ca va fi un jucator care va spune multe in fotbalul romanesc”, a spus Iosif Rotariu.
In final, formatia prietenilor lui Iosif Rotariu s-a impus cu 13-8, dar nu a mai tinut cont de scor.
„Meciul a fost pentru Kassandra, ne bucuram ca multa lume a venit si a raspuns la aceasta initiativa si speram ca pe langa biletul cumparat au facut si donatii, sa o ajutam pe Kassandra sa se faca bine”, a spus si Paul Codrea.
Dorinta Kassandrei de Craciun: ‘Sa ma fac bine’
Urmatoarea vizita a Kassandrei Rotariu la clinica din Strasbourg pentru o noua interventie va fi peste treiluni.”Kassandra va merge in martie la Strasbourg pentru o noua operatie la mana stanga, la cot, apoi va urma ca in septembrie sa-i schimbe proteza la picior pentru ca este deja o diferenta mare, de 12 cm, piciorul drept ii creste, iar cel stang ramane pe loc, iar ulterior vor trebui schimbate si celelalte proteze’, a explicat Iosif Rotariu.
In ciuda incercarilor la care a fost supusa, micuta este optimista in continuare: „Mai trebuie sa merg la doctor de cateva ori, dar nu mi-e frica”, a spus Kassandra, care stie deja ce o sa-i ceara lui Mos Craciun: ‘Vreau sa-i scriu ce-mi doresc eu cel mai mult! Intai sa ma fac bine. Si in al doilea rand imi doresc un catel de jucarie. Cred ca o sa-mi aduca Mosul pentru ca am fost cuminte, am si daruit jucarii la copii care nu au.Si la scoala am numai FB”, a spus Kassi.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.