Pe lista marilor datornici la bugetul statului din vestul tarii se afla si 14 companii din Timis, care trebuie sa achite peste 20 de milioane de euro

TIMISOARA. Agentii economici si persoanele fizice din zona de vest a tarii au fost, in luna aprilie, cei mai disciplinati contribuabili la bugetul statului pe plan national, performanta care a permis Directiei Generala Regionale a Finantelor Publice Timisoara sa raporteze un procent de colectare a taxelor si impozitelor de nu mai putin de 111,56 la suta.

Am avut rezultate bune si in lunile precedente, in ianuarie am avut chiar un nivel de colectare de 105,20 la suta, insa in luna aprilie putem spune ca ne-am autodepasit, lucrurile au mers foarte bine si, cu un procent  de 111,56 la suta, ne-am situat pe locul intai pe tara la incasari”, a precizat directorul institutiei, Lucian Ovidiu Heius,  aratand ca, desi se planificase colectarea a 598,3 milioane de lei, in final s-a ajuns la 667,4 milioane de lei.

In viziunea sa, activitatea de colectare a taxelor si impozitelor a cunoscut un reviriment din luna august 2013, de cand a fost instalat director la DGRFP Timisoara, nu din cauza disciplinarii agentilor economici sau a revelatiei oamenilor de afaceri ca e nevoie de bani la buget, ci a reorientarii inspectiilor fiscale catre marii datornici.

Nu mai mergem peste agentii economici mici, unde nu avem ce cauta, ci s-a facut o mai buna analiza de risc si am directionat inspectiile fiscale catre companiile mari, predispuse la evaziune fiscala, cu mari datorii la bugetul statului”, mai spune fostul director al DGFP Hunedoara, care, din august 2013, coordoneaza unitatile ANAF din Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis.

Totodata, ca urmare a intensificarii actiunilor de control, s-au atras la bugetul de stat venituri suplimentare de aproape 180 de milioane de lei, numai in Timis suma fiind de 105,7 milioane de lei.

Un mare avantaj al infiintarii Directiilor Regionale de Finante este si posibilitatea de a elimina anumite suspiciuni ce planeaza, in unele cazuri, asupra echipelor de control si de a folosi inspectorii fiscali dintr-un judet, in altul”, a relevat Lucian Heius secretul eficientei controalelor fiscale, dezvaluind ca de la sosirea sa la conducerea institutiei nu mai putin de 60 de finantisti din cele patru judete au fost trimisi in fata Comisiei de disciplina.

Dintre acestia, opt au fost sanctionati administrativ, sase s-au ales cu dosar penal, la un numar de 21 li s-a inchis dosarul, iar alte 20 de dosare sunt pe rol. In Caras-Severin a fost si un caz in care dosarul unui inspector fiscal a fost trimis la DNA. Cum era de asteptat, judetul Timis contribuie cu aproape jumatate din suma colectata de finantisti din impoite si taxe in tot vestul tarii, respectiv, din cele 2,2 miliarde de lei atrase la buget in primele patru luni ale anului in curs, contribuabilii din Timis au achitat 1,1 miliarde de lei. Sa mai spunem ca primii 50 de datornici din regiunea de vest sunt datori la bugetul statului cu aproape 100 de milioane de euro, cea mai mare datorie fiind acumulata de Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului, Minvest SA Hunedoara, care a ajuns la 67,5 milioane de lei.

Printre cei 50 de mari datornici se afla si 14 agenti economici din Timis, care au o datorie cumulata de aproape 90 de milioane de lei.  Printre datornici se afla si Protopopiatul Ortodox Roman Caransebes, cu 1,3 milioane de lei, dar si Comuna Berzasca, Caras-Severin, cu 1,3 milioane de lei.

Cred ca soarta marilor datornici este insolventa, inclusiv falimentul!”, anticipeaza directorul DGRFP Timisoara, spunand ca cel mai greu de executat silit sunt firmele din Caras-Severin, in timp ce pana si preotii din Caransebes au inteles ca trebuie sa-si plateasca darile catre stat, achitand din august, anul trecut, peste opt miliarde de lei vechi…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Foarte bine, merg mai multi bani la bugetul central.
    Ar trebui reglementat ca din colectarile pentru bugetul statului (de oriunde) sa se verse la buget doar la nivelul mediu al incasarilor pe plan national, rstul sa ramana la nivelul colectat. De asemeni si la nivelul fondurilor care se „rdistribuie – principiul solidaritatii – ar trebui sa se urmeze acelasi principiu: dai mult – primesti mai mult.
    Ar apare un interes real in a colecta cat mai mult si de a fi gospodar si nu milog.