Noutati :

(P) Marius Dugulescu stie cum poate fi rezolvata criza locurilor de parcare din Timisoara

10 mai, 2016 - 01:47 PM
Autor: Anonim      
Categorie: ELECTORAL
4

Cui nu i s-a întâmplat să ajungă în centrul orașului și să nu găsească loc de parcare? Dar și mai grav, cine nu s-a ales cu o amendă sau chiar cu roțile blocate doar pentru că a nu a avut unde să își lase mașina și a parcat ilegal? Sunt lucruri pe care orice timișorean le-a trăit, și s-a plâns de ele, însă nimănui nu i-a păsat. Problema deficitului de parcări este ridicată și de candidatul PMP la Primăria Timișoara, Marius Dugulescu, care promite că după ce va câștiga alegerile va construi în fiecare an, câte o parcare supraetajate.

Timișorenii au ajuns la capătul răbdării din cauza lipsei locurilor de parcare. Actualul primar a promis în repetate rânduri că va construi o parcare supraetajată, în locul popotei de pe strada Oituz, teren, care aparține Universității de Vest, însă nimic nu s-a concretizat.

Încă din anul 2014 se vorbește de realizarea celebrei parcări cu 10 etaje. M-am săturat să aștept, așa cum s-au săturat toți timișorenii. Primăria n-a fost în stare să negocieze așa cum trebuie pentru a intra în posesia acelui teren care aparține Universității de Vest, dovadă stând faptul că astăzi, în ceea ce privește parcările, suntem în aceeași situație ca în urmă cu 10 ani. Ce să înțeleg de aici eu ca timișorean? Că parcarea aceea nu este o prioritate pentru Primărie și primar. Până acum Robu dorea să dea în schimb Primăria Veche pentru popotă. Acea clădire arată deplorabil, normal că rectorul UVT a refuzat-o. Acum, în campanie electorată Robu a venit cu varianta dării la schimb a Liceului CFR. De ce n-a venit cu variata asta la început, de ce n-a căutat soluții viabile dacă îi păsa de șoferii ce n-au unde parca?!”, a declarat indigat Marius Dugulescu.

Candidatul PMP are și soluția pentru rezolvarea problemei locurilor de parcare, mai ales în zona centrală. În serviciul de parcări Timpark a încasat șase milione de lei din buzunarul timișorenilor, bani ce teoretic ar ajunge pentru construirea unei parcări cu cel puțin 150 de locuri, pe structură metalică. Conform lui Dugulescu, investiția ar fi putut fi făcută chiar anul acesta dacă n-ar fi existat negocierea deficitară dintre PMT și UVT.

La Constanța a fost inaugurată de curând cea mai mare parcare supraetajată din România, cu 7 etaje și 400 de locuri. A costat 14,6 milioane de lei. Ce înseamnă asta? Înseamnă că din cele 6 milioane pe care muncipalitatea le-a adunat din serviciile Timpark în 2015 se puteau face aproximativ 3 etaje din parcarea promisă de Robu, dar nu s-a vrut. De aceea nu s-a negociat cum trebuie, n-a fost o prioritate pentru primar. Asta trebuie să se schimbe, Primăria trebuie să identifice adevăratele probleme ale cetățenilor și să lupte să le rezolve. Timișoara merge pe un drum greșit și trebuie să recunoaștem asta”, precizează candidatul PMP la Primăria Timișoara.

Marius Dugulescu mai spune că atunci când va ajunge primar, va direcționa toți banii încasați prin serviciul Timpark, spre construirea de parcări supraetajate. Raportându-se la veniturile din 2015, candidatul Partidului Mișcarea Populară este de părere că se poate ridica în fiecare an câte o parcare cu trei niveluri.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Daca le stia se ocupa sa le rezolve in rest papagal

    • TOTI STIU INAINTE DE ALEGERI SI DUPA UITA.

  2. esti acelasi soi de papagal ca tactu , mincator de cacat basist , un primar cu o asemenea mutra de idiot nu avem nevoie

  3. sper ca dl dugulescu sa se tina de cuvant si dupa alegeri eu il sustin si cred totusi in dumnealui.