Operatie spectaculoasa la Clinica de Chirurgie Vasculara Timisoara. Unui pacient i-a fost salvat bratul. FOTO!


TIMISOARA. Pacientul, in varsta de ani 53, a fost diagnosticat in urma cu 6 luni cu o tumora osoasa maligna la nivelul antebratului drept. Extirparea tumorii a necesitat sacrificarea ulnei, unul dintre cele 2 oase principale ale antebratului.

O interventie chirurgicala complexa de reconstructie a bratului a fost realizata de o echipa de medici ai Clinicii de Chirurgie Vasculara – Departamentul de Microchirurgie Reconstructiva si ai Clinicii de Ortopedie I, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara.

Desi tumora a fost indepartata, in urma acestei operatii, pacientul a ramas cu un handicap major la nivelul mainii drepte. Recapatarea functiei membrului superior drept se putea realiza exclusiv cu ajutorul unei interventii complexe de reconstructie a ulnei, indepartata initial odata cu tumora.

Intr-o interventie chirurgicala care a durat 6 ore, echipa operatorie formata din Conf. Dr. Lucian Jiga, Prof. Dr. Mihai Ionac si Prof. Dr. Radu Prejbeanu au transplantat fibula de la nivelul membrului inferior stang, pentru a reconstrui osul absent la mana.

In timpul interventiei chirurgicale, o anomalie anatomica a vaselor gambei a impus concomitent refacerea unui segment important al circulatiei la acest nivel, cu ajutorul unei grefe vasculare.

Avand in vedere complexitatea operatiei si aria de expertiza larga pe care echipa de medici implicati este necesar sa o stapaneasca, aceste interventii chirurgicale pot fi realizate cu succes in centre specializate, de catre echipe pluridisciplinare (chirurgie ortopedica, plastica si vasculara), cu experienta in domeniu.

Actualmente pacientul se simte bine, primele analize postoperatorii arata faptul ca interventia chirurgicala a reusit. In continuare, urmeaza o perioada de recuperare specializata, in urma careia pacientul are sansele de a-si redobandi integral functionalitatea membrului superior afectat de cancer“, a explicat Dr. Mihai Ionac.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.