Oameni si motoare, in cercuri concentrice in Piata Libertatii din Timisoara, intr-un spectacol urban. FOTO!

TIMISOARA. E organizat un nou spectacol urban de lectura in aer liber din Romania, pentru a doua oara, la Timisoara.

CITESTE SI: Timisoara, la un pas sa dea inapoi 6 milioane de euro, bani europeni. Manevra care ne-a salvat, deocamdata 

De la orele 12.00, o multime de oameni, asezati pe scaune, pe cercurile de caramida din Piata Libertatii din Timisoara, citesc impreuna o carte, volumul Blandul ceas al reintoarcerii, de Ioan Craciun (1954-2010).

Fiecare din cercuri a format un grup caruia i-a fost incredintat cate un fragment.

Sirurile de oameni au fost completate de motocicletele celor de la Timisoara Bikers, precum si de sevaletele care prezinta o colectie surpriza a Fototecii Bibliotecii Judetene Timis, organizatoarea intregului eveniment.

Biblioteca „Sorin Titel” promoveaza astfel lectura publica, inteleasa ca „ritual” civic si act de coeziune sociala.

La actiunea culturala participa elevi de liceu, studenti, reprezentanti ai institutiilor de cultura, angajati ai ISU Banat, ai Jandarmeriei, politisti, cadre ale Armatei, detinuti, membri ai Clubului Seniorilor si bibliotecari, dar si reprezentanti ai Aquatim si sportivi, baschetbalisti, rugbysti si handbalisti.

Anul trecut am avut 1000 de persoane care s-au pliat pe cercurile pietei. Acum am mers pe o formula mai asezata, cu scaune care strabat piata, ideea fiind insa aceasi, de a readuce la un loc grupuri, categorii socio-profesionale dintre cele mai diverse. Avem moticiclisti, armata, detinuti, scriitori. Ideea de literatura si de lectura vazuta ca o forma de coeziune sociala, in care oamenii fac, si la propriu, si la figurat, cerc in jurul cartii si in felul acesta parcurg o carte. Va fi parcurs un volum intreg, iar volumul parcurge o comunitate. Incercam, intr-o maniera care tine deocamdata de alte arte sa strangem oamenii la un loc in jurul cartii. Unde-i viata e si cultura, unde nu e cultura nu e nici viata„, a spus Tudor Cretu, directorul Bibliotecii Judetene.

CITESTE SI: Aeroportul Timisoara, primul din Romania pe care se poate ateriza si decola in deplina siguranta in cele mai vitrege conditii meteo! A primit certificat european pentru cea mai performanta pista din tara 

Biblioteca Judeteană Timis „Sorin Titel” a castigat, in 2012 si 2013, trofeul de Cea mai buna biblioteca din Romania la Gala Industriei de Carte Bun de tipar si a lansat, in ultimii ani, concepte si proiecte care au redefinit exprimarea publica prin lectura.

FOTO: Virgil Simonescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.