Noutati :

Nunta cu stil: printul Albert de Monaco isi uneste destinul cu Charlene Wittstock. Afla povestea lor!

2 iulie, 2011 - 01:33 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
0

O poveste de dragoste sau un pariu economic? Astazi are loc nunta anului la Monaco, despre care se spune ca ar eclipsa nunta regala dintre Kate Middleton si printul William. Afla tot ce trebuie sa stii despre nunta!

Autoritatile asteapta 200 000 de turisti si nu numai clientela traditionala formata din francezi si italieni.

Principatul Monaco mizeaza pe mariajul princiar pentru a-si relansa economia, arata un articol RFI. Consiliul National Monegasc, echivalentul parlamentului nostru, a aprobat 4 milioane si jumatate de euro pentru a face publicitate mariajului princiar.

Acest lucru arata importanta evenimentului pentru Principat. in special turismul care a scazut cu 15 % din 2009 si pana in prezent. Sectorul reprezinta inima economiei tarii, cu 500 de congrese si reuniuni pe an si 780 000 de nopti/an petrecute in hotelurile de lux ale tarii.

Autoritatile asteapta 200 000 de turisti si nu numai clientela traditionala formata din francezi si italieni.

Principatul a facut totul pentru a-i atrage : incercare gratuita a masinilor de curse, numarul trenurilor a fost suplimentat, parcarile vor fi gratuite, la fel si cursele cu autobuzul, intrarea in muzee gratuita.

Nunta in Monaco: inotatoarea rabdatoare din colivia de aur devine printesa

In anii petrecuti cu printul, Charlene a renuntat la ea, cea originala, si s-a transformat cu ajutorul chirurgilor plasticieni intr-o Charlene mai pe gustul ei si al altora. Povestea de printesa a lui Charlene Wittstock seamana deja cu cea a Dianei Spencer, desi are o baza de Kate Middleton.

S-a simtit incredibil de flatata, povesteste Charlene, cand printul a remarcat-o in costum de baie, reprezentand Africa de Sud la Jocurile Olimpice din 2000, si a cerut managementului permisiunea de a o invita la cina. Si-au petrecut intreaga seara vorbind si razand, si gata. Se vor revedea in decembrie 2005 la Cape Town, cand printul o invita din nou cina. In februarie 2006, se afiseaza impreuna la Jocurile Olimpice de la Torino si Albert o instaleaza la Monaco, intr-unul din apartamentele palatului.

Fara sa vorbeasca limba franceza, limba principatului, si fara sa se straduiasca s-o invete, fara prieteni si fara o slujba a ei, fosta inotatoare olimpica face ce poate cu timpul pe care-l are din belsug la dispozitie. Nu mai ridica greutati la gimnastica de intretinere pentru a scapa de muschi si pentru a da trupului ei o linie mai dulce, potrivita cu aparitiile la bratul printului atunci cand este convocata, ocazii cu care zambeste mult si nu spune mai nimic.

Se straduieste sa-si educe stilul vestimentar sub supravegherea lui Karl Lagerfeld sau a lui Raph Lauren, dupa ce prima ei aparitie la un bal de caritate in compania printului a fost un dezastru. Gradinareste, joaca golf, ia masa, inoata.

Putinii din jurul ei nu s-au inghesuit nici sa-i devina prieteni, nici s-o sfatuiasca. Era doar una din prietenele printului, de care acesta probabil se desparti intr-un timp oarecare.

„A fost rautate, a fost gelozie in jurul meu, dar asta e de la sine inteles. Oamenii cu care am interactionat nu inteleg umorul meu sud african. Desi am intalnit niste oameni minunati de cand traiesc in Monaco, ii privesc pe toti ca pe niste cunostinte. Sunt doar doua persoane pe care le consider prieteni”, avea ea sa povesteasca intr-unul din putinele interviuri pe care le-a dat, cel pentru Tatler Magazine, si in care inca nu-i era frica sa vorbeasca.

Mai era si nehotararea printului cu privire la statutul ei, iar inalta societate monegasca a tratat-o fara menajamente, cu raceala de gheata. Dar ea a rezistat, fara sa cracneasca, ca la antrenamentele ei de pe vremuri pentru castigarea unei medalii. si aici povestea ei seamana cu cea a lui Kate Middleton, fata din popor draguta, care a rabdat capriciile printului sau pana ce acesta s-a hotarat dupa multi ani s-o ceara de sotie. Dar asemanarea cu Kate Middleton se sfarseste aici. Povestea ei seamana mai departe cu cea a printesei Diana, cea singura si cumplit de nesigura pe ea. Charlene Wittstock nu plange sau vomita tot ce mananca ca printesa Diana, Charlene este, asa cum spun cei care o cunosc, simpla si directa.

Charlene apeleaza la ajutor specializat, care stie sa manuiasca cutitul. Se opereaza. isi opereaza nasul, ochii pentru a-i scapa de riduri, isi rearanjeaza dintii, isi rotunjeste buzele si tripleaza sanii. „M-am indragostit de umorul ei, de simplitatea ei, de felul ei natural de a fi cu oamenii. Pentru mine, Charlene nu este niciodata mai frumoasa ca atunci cand este naturala, fara machiaj si cu parul strans”, este versiunea oficiala si dragastoasa a printului Albert despre felul in care arata Charlene, cea cu 20 de ani mai tanara decat el. Asemanarea ei fizica crescanda cu Grace Kelly, sotia principelui Rainier al III-lea, mama printului Albert, a fost remarcata si prin urmare de unii ladata, iar de altii criticata. Sportiva Charlene adopta in aparitiile oficiale genul de rochii care au consacrat-o pe printesa Grace, purtandu-le in aceleasi culori palide si pastelate.

Primele declaratii ale printului Albert de Monaco si sotia lui dupa cununia civila

„Cred ca este una dintre cele mai anxioase persoane pe care le-am intalnit vreodata”, spune despre Charlene Jenny Crwys-Williams, care a intervievat-o pentru un Talk Radio 702 din Africa de Sud in luna februarie. „Era absolut ingrozita ca va spune ceva gresit si ca va cadea de proasta in ochii femeilor ingrozitoare de la palat. A fost un moment fascinant cand am rugat-o sa-mi povesteasca despre uimitoarea camera albastra din palat si ea mi-a raspuns Nu stiu daca pot sa vorbesc despre asta. Mi-a venit sa o iau in brate si sa-i spun ca totul va fi bine”. De cand a fost anul trecut anuntata logodna ei cu printul Albert, Charlene nu mai da decat foarte putine interviuri, unul dintre ziarele prestigioase caruia i-a refuzat unul fiind The New York Times, iar in cazul in care stafful printului Albert isi da permisiunea pentru unul cerintele sunt cu totul altele decat inainte. Toate intrebarile trebuie expediate dinainte pe mail, iar interviul rezultat trimis spre abrobare inainte de publicare.

Intrebata de Patrick Poivre d’Arvor, un jurnalist de televiziune francez, intr-unul din putinele interviuri aprobate daca doreste sa aiba copii care sa-i succeada printului Albert, in varsta de 53 de ani si fara mostenitori, la carma principatului, Charlene a incalcat protocolul si s-a intors spre printul Albert spunandu-i: „Hei, nu ne mai lasa in pace?”. Printul a linistit lucrurile, spunand „Intentionam sa intemeiem o familie”. Jurnalistul francez a mai intrebat-o si daca ii este frica de protocolul pe care-l implica statutul de printesa si de atentia fara de odihna cu care o va urmari presa, iar Charlene s-a blocat: „Nu, nu ma supara lucrurile acestea…De fapt sunt chiar nerabdatoare, deci…”. Apoi s-a intors catre printul Albert si l-a intrebat: „Ce crezi ca ar trebui sa spun?”. „Nu, e bine”, a asigurat-o el.

„Este puternica, dar foarte sensibila”, spune in Paris Match despre ea printesa Stephanie de Monaco. „incerc s-o linistesc, s-o asigur ca va fi bine, sa o ajut”. in cele atat de putine interviuri Charlene a spus si ce are in plan sa faca in calitate de printesa pentru principatului de 900 de ani Monaco. Vrea sa se dedice actiunilor caritabile si vrea sa-l modernizeze. Va avea grija ca un Manolo Blahnik Boutique sa fie deschis aici sau un Starbucks, plus sa organizeze si o Saptamana a Modei, la fel ca la Paris, Londra, New York. Planurile lui Charlene pare ca au fost date de ceva ingrozitor peste cap, caci presa franceza a relatat cum in urma cu cateva zile inainte de nunta a fost prinsa la aeroport cand incerca sa fuga in Africa de Sud si convinsa cu greu de mai multe persoane influente din principat sa se intoarca la palat. Avocatul Casei princiare a dezmintit informatia, calificand totul drept „un delir”, amenintand ca va da in judecata ziaristii.

Sambata are loc ceremonia religioasa, celebrata nu in catedrala unde s-au cununat printul Rainier si Grace Kelly – parintii lui Albert al II-lea -, ci in aer liber, in Curtea de onoare a palatului princiar. Mireasa va sosi la bratul tatalui ei, evenimentul fiind urmarit de camerele video apartinand unui numar de peste 50 de televiziuni.

Slujba religioasa va fi transmisa pe ecrane uriase amplasate in tot orasul, iar la eveniment va participa soprana americana Renee Fleming si 4.300 de invitati.

Printre personalitatile care si-au confirmat prezenta se numara Karl Lagerfeld, Inès de la Fressange, presedintele Federatiei Internationale de Automobilism Jean Todt, presedintele CIO Jacques Rogge, regele Suediei, presedintele libanez Michel Suleiman, presedintele Irlandei Mary McAleese, dar si principesa Margareta si principele Radu ai Romaniei.

Totodata, presedintele sud-african Jacob Zuma a transmis urarile sale de fericire principelui Albert si viitoarei sale sotii, el neputand fi prezent la eveniment pentru ca participa la un Summit al Uniunii Africane care are loc in Guineea Ecuatoriala. La eveniment, el va fi reprezentat de ministrul sud-african al Turismului, Marthinus van Schalkwyk.

Presedintele francez Nicolas Sarkozy va fi si el prezent, potrivit unor surse, insa nu a fost luata deocamdata nicio decizie in legatura cu prezenta la eveniment a sotiei sale, care este insarcinata. Printul William al Marii Britanii si sotia lui, Catherine, nu vor fi prezenti, deoarece in acea perioada se vor afla intr-o vizita oficiala in Canada.

Mirii vor traversa apoi orasul, intr-un automobil hibrid Lexus decapotabil, pana la o capela unde mireasa isi va depune buchetul. Seara, dineul oficial va avea loc pe terasele din fata cazinoului din Monaco si va include preparate concepute de renumitul maestru bucatar Alain Ducasse, care va lucra alaturi de un alt maestru, Franck Cerutti. Legume special plantate pentru acest dineu in gradina principelui vor fi culese joi seara, pentru a fi apoi pregatite pentru cei circa 500 de invitati privilegiati. Potrivit unor surse, meniul – tinut secret – va fi unul mediteranean, incluzand si o supa de peste. Dineul va fi urmat de un urias foc de artificii si de un bal.

Eveniment cu un program minutios alcatuit, nunta princiara va fi urmarita de jurnalisti din lumea intreaga (1.200 de cereri de acreditare fiind inregistrate). Totul pare sa fie prevazut dinainte, incepand cu timbrul ales, care va purta efigia mirilor, si pana la alegerea parteneriatelor si a marcilor de lux invitate. in ceea ce priveste rochia de mireasa, presa a vehiculat numele casei Armani, insa palatul monegasc a preferat sa pastreze secretul asupra acestui subiect.

Principatul Monaco nu a mai cunoscut o astfel de stare de efervescenta de la casatoria parintilor printului Albert al II-lea. Casatoria printului, care pana acum nu parea ca doreste sa se insoare, este asteptata cu nerabdare de locuitorii din Monaco, foarte atasati de ideea de continuitate a monarhiei din micutul principat.

Printul Albert are doi copii, din relatii pasagere, insa, potrivit regulilor de succesiune ale principatului catolic de pe Riviera Franceza, doar copiii nascuti in cadrul casatoriei pot mosteni tronul.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor