Nu uitati sa va alegeti baba! Alegeti-va o baba ca sa stiti cum va fi anul!

Incepand de joi, 1 martie pana pe 9 martie iti poti alege o zi care va reprezenta modul in care va fi viata ta in anul acesta.  Perioada cuprinsa intre 1 si 9 martie este cunoscuta in traditia populara si sub numele de “Zilele Dochiei” sau “Babele” si reprezinta intervalul de timp in care Dochia isi implineste destinul urcand muntele, impreuna cu turma sa de oi, pentru a muri inspre renastere.
Traditia spune ca in perioada 1 – 9 martie fiecare persoana isi alege o baba, una din zilele cuprinse in aceasta perioada, care ii va „arata” cum ii va fi anul. Data in care se alege baba se calculeaza in functie de ziua de nastere.

 

Legendele privind “Babele” sunt multe, insa cea mai recunoscuta in popor este cea conform careia o baba, pe nume Dochia, care este o soacra rea si cicalitoare vrea sa scape de nora ei, supunand-o la tot felul de incercari.
Intr-o zi, fata este trimisa la rau, sa spele lana alba pana cand aceasta se va face neagra. Ajunsa la rau, fata incepe sa planga si langa ea apar doi batrani, Dumnezeu si Sfantul Petru care ii innegresc lana.
Vazand ca nora ei se intoarce acasa cu lana neagra, Baba Dochia o trimite pe fata din nou la rau, de aceasta data ca sa albeasca lana. Dumnezeu si Sfantul Petru ii vin din nou in ajutor fetei. Ba mai mult, o trimit sa culeaga flori si fragi pe care sa i le daruiasca soacrei.
Cand Baba Dochia a vazut florile si fragii a crezut ca a venit primavara si a plecat cu turma sa de oi pe munte. Pe drum, si-a dat jos, treptat, cele noua cojoace care le avea pe ea, insa, dupa noua zile, in urma unui inghet, Baba Dochia se transforma in stana de piatra impreuna cu oile ei.

 

Conform traditiei, zilele cuprinse intre 1 si 9 martie cu babele sunt simbol al valorilor familiale traditionale si garantie a vietii vesnice. Despre Baba Dochia traditia spune ca isi implineste destinul urcand muntele, impreuna cu turma sa de oi. Din batrani se spune, de asemenea, ca babele ne pot influenta starea sufleteasca pentru tot restul anului, astfel explicandu-se si credinta potrivit careia asa cum e ziua babei fiecaruia dintre noi, asa ne va fi tot anul.

 

Tot traditia spune ca, in plan concret, conflictul dintre soacra si nora ilustreaza confruntarea dintre anul vechi si anul nou, antiteza iarna-vara, frig-caldura, sterilitate-fecunditate. Traditia cere ca din 1 pana pe 9 martie fiecare sa-si aleaga o baba, o zi care ii va ajuta sa isi faca o idee despre cum va fi anul in curs: o zi senina si insorita este semn de noroc si belsug, in schimb, o zi mohorata si ploioasa prevesteste un an cu incercari.

 

Tot potrivit traditiei, baba se alege in functie de ziua nasterii. Astfel, daca cifra zilei de nastere este mai mare decat cifra noua, ziua babei se afla calculand suma celor doua cifre.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.