Noutati :

Nu mai avem fabrica de zahar la Timisoara, dar am reinceput sa cultivam sfecla de zahar! Unde o ‘exportam’?

27 iulie, 2013 - 08:24 AM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: SOCIAL
17

TIMISOARA. Fabrica de zahar din Timisoara este o ruina, iar de repus in functiune nici nu poate fi vorba. Daca inainte de Revolutie, Timisul era unul dintre judetele importante privind cultura de sfecla de zahar, imediat dupa 89 aceasta cultura a disparut cu desavarsire.

Inainte de 1989, in fiecare toamna marfarele carau tonele de sfecla de zahar, spre fabrica de la Timisoara. Acest obicei a pierit, odata cu culturile de sfecla, imediat dupa Revolutie.

Dupa mai bine de 20 de ani de la acel moment, culturile de sfecla de zahar au inceput sa revina, in Timis. Anul trecut aceasta cultura a fost semanata pe o suprafata de aproximativ 900 de hectare, in judet, iar anul acesta cultura de sfecla de zahar se intinde pe o suprafata de aproximativ 1.000 de hectare.

Anul acesta este al doilea an cand se seamana si se cultiva sfecla de zahar, in Timis. Ma refer de la Revolutrie incoace. Anul trecut s-a obtinut 30-40 de tone la hectar, iar anul acesta productia pare sa fie cel putin la fel de buna”, a declarat Viorel Solomie, consilier in cadrul Directiei Agricole Timis.

Din pacate, cum la Timisoara nu mai functioneaza o fabrica de zahar, sfecla de zahar este dusa la Oradea unde functioneaza cea mai apropiata fabrica.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 17comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Tot citind pe ici pe colo constat ca tara asta avea de toate pana-n 89.Toate articolele din presa spun ca s-a distru/inchis ba o fabrica ba alta.Atunci daca era asa de bine pe vremea aia,pentru ce a mai fost revolutia,de ce l-au impuscat pe raposatu si in final de ce s-au inchis /vandut toate sursele de venit ale tarii?Ma intreb si eu.Raspuns stiu ca nu exista.Cel putin nu unul logic.

    • @Miruna Nu-i chiar asa. Aveam intr-adevar o multime de fabrici – energofage la culme si poluante. Un coleg de facultate resitean de ex. zicea prin ’95, la terminarea facultatii, ca daca se redeschide cocseria in Resita el nu se mai intoarce acasa. Noi aveam combinat siderurgic la Galati cu mii de angajati, suedezii aveau combinat siderurgic comparabil cu doar noua muncitori. La Craiova, adica la peste 150 km distanta, Jiul inca era negru de praf de carbune, si unde apa curgea mai lent se facea un strat de mazga neagra pe apa pe metri intregi de la mal. Copsa Mica si azi mai ilustreaza cam cum era cu industria pe vremea aia.

      Asa ca de-asta s-au dus toate fabricile alea, nu pt. ca a existat o conspiratie. Faptul ca multe privatizari s-au facut fraudulos a fost un efect al slabei competitivitati a industriei romanesti, nu o cauza a distrugerii ei – industria romaneasca era deja distrusa, doar cadavrul nu era inca ingropat. Din motive sociale, statul nici n-a vrut sa-l ingroape – ani de zile am platit pierderile cauzate de combinate intdustriale gigantice si ineficiente, tinute artificial in viata de criptocomunistii lu’ Iliescu. Daca erau viabile, toate fabricile construite de Ceausescu ar fi zburdat, in conditiile accesului mai usor la piata occidentala, da’ n-aveai cum sa concurezi pe piata aia cu produse ieftine si proaste, mai ales in conditiile in care la vremea aia notiunile de marketing si vanzare pe piata libera erau necunoscute.

      Inchiderea si privatizarea frauduloasa a fabricilor au venit pe fondul asta. Oamenii care lucrau in fabrici, de la muncitorii de rand pana la directori, ajungeau mai devreme sau mai tarziu muritori de foame – fara vanzari, n-ai din ce plati lefuri, si oricat incerca guvernul sa subventioneze pierderile, ca sa-si asigure voturi de la un rand de alegeri la altul, tot n-avea de unde plati tot. Asa ca mai ales cadrele de conducere din respectivele fabrici … se descurcau. Faceau firme capusa, care macar lor le aduceau ceva bani din putinul care era prea putin pt. a fi impartit la toti, dupa care, cand fabrica era in faliment, o vindeau pe nimic plus un comision gras samsarilor imobiliari.

      Ca sa-ti dau un exemplu de competitivitate: un coleg angajat la o fabrica de stat care facea roboti industriali (da, exista si asa ceva in Romania de dinainte de ’89) a prins la un moment dat un raport intern confidential, care zicea ca robotii construiti de ei sunt de doua pana la trei ori mai mari ca gabarit si mai mari consumatori de energie, pana la o data si jumatate mai scumpi, mai lenti/mai putin productivi si incomparabil mai saraci in functionalitate decat echivalentul produs de firme occidentale concurente. Normal ca fabrica respectiva n-a rezistat mai mult de cativa ani pe piata.

      Si nu-i asa, n-aveam de fapt de nici unele. Aveam de toate pana la cativa ani dupa 1970, cand inca nu-i intrase lu’ ala impuscat la Targoviste in cap sa achite toata datoria externa pe spinarea populatiei. Pana la momentul respectiv, viata era intr-adevar dulce in Romania. Cand insa s-a-nceput procesul de plata a datoriei externe viata a devenit urata.

      Nu mai gaseai de nici unele, ca se exporta tot. In majoritatea tarii painea se dadea pe cartela. Ca sa iei lapte te duceai sa stai la coada la cinci dimineata – vara si mai devreme. Mezeluri la alimentara din cartierul in care stateam eu veneau o data pe saptamana, si si atunci capatai cu portia – asta in conditiile in care in Timis functiona cel mai mare combinat de crestere a porcilor din tara. Daca stateai intr-o zona cu potential agricol mai redus, unde n-avea lumea cum sa mai creasca chestii pe langa casa, pureai sa mori de foame cu banii in portofel.

      Eu aveam noroc, ca stateam la casa si intamplator pe strada cu primarul, dar colegi care stateau la bloc plecau iarna de la scoala, mancau ce aveau, si se bagau imediat in pat sub trei plapumi – imbracati. Ajungeau la scoala a doua zi la cinci dimineata, ca sa faca lectii – la blocuri se dadea caldura cat sa nu inghete conductele, si mai ales iarna curentul era taiat frecvent. Scoala macar avea curent si era incalzita. Mai trist era iarna cu spalatul – retea de distributie de gaz exista in foarte putine locuri din tara, de centrala termica oricum nu putea fi vorba, ca se taia si gazul, buteliile sa schimbau greu, si apa calda la blocuri se dadea o data sau de doua ori pe saptamana. Cand se dadea era calaie, nu calda, si din cauza presiunii saczute rar ajungea pana la etajul doi, la blocurile de patru etaje (in Timis cel putin blocurile mai inalte-s putine, din cauza structurii solului, asa ca nu stiu cum era in alea cu zece etaje).

      Mai ales la tara viata era sinistra. Una din politicile comuniste era aceea de a muta la oras toata populatia, si de a desfiinta clasa sociala a taranilor. Taranii erau cam singura categorie sociala care isi putea asigura singura, independent de stat, cele necesare traiului, ceea ce-i facea mai putin dependenti de partid, chestie care era inacceptabila si trebuia corectata. De-aia pensionarii de CAP aveau pensii de tot rasul – un pensionar muncitor necalificat avea o pensie de cel putin zece ori mai mare decat cel mai muncitor CAP-ist. In plus, pe langa ca la vremea aia foarte putine sate aveau retea de canalizare sau apa curenta, multe (mai ales in nordul Olteniei) erau neelectrificate, si chiar daca aveau curent tras, de seara de la zece pana la dimineata curentul era frecvent taiat in toate satele care nu erau la vreo sosea cat de cat circulata.

      Si cu toata agitatia din ultima vreme despre Rosia Montana, microhidrocentrale in rezervatii, taieri ilegale de paduri etc., nici inainte de ’89 nu era mai bine. Daca mergeai la munte, gaseai in permanenta versanti de munte taiati la ras, cheliti complet, lasati prada eroziunii. De pe la 10 ani pana la vreo 24 mergeam frecvent la munte, si n-am vazut nici macar o data vreo actiune de replantare, dupa taieri din astea. La Valcea sau la Turda oamenii mureau cu zile din cauza combinatelor chimice extrem de ineficiente si de poluante. Pe kilometri intregi in jurul fabricii de ciment de langa Campulung Muscel totul era gri – cand ploua, nu puteai sa mergi cu masina prin zona, ca pe parbriz ti se aduna mortar, nu apa.

      Oricum, mersul cu masina era un lux. Mai ales iarna circulatia era frecvent interzisa, chipurile din cauza zapezii, in fapt insa ca sa se faca economie de benzina – sa fie mai multa disponibila pt. export. Cozile la benzinarii, atunci cand venea benzina, erau efectiv de kilometri intregi.

      Tinerea in picioare a industriei moarte, ineficiente, pe care-au construit-o comunistii ne-a costat miliarde dupa ’89. Nu, gresesc, zeci de miliarde de EUR. Daca am fi avut un guvern hotarat, pragmatic, neinfestat de comunistii din linia a doua, dupa ’89, am fi suferit mult mai putin. S-ar fi inchis si desfiintat degraba tot ce nu mergea – adica aproape tot – dar zecile de miliarde cheltuite pe acoperirea pierderilor fabricilor ineficiente ar fi putut fi folosita rapid pt. retehnologizarea putinelor chestii care mergeau. Chiar si fara investitii, trecerea in somaj a tuturor muncitorilor de la fabricile cu pierderi ar fi costat doar o fractiune din cat ne-a costat sa le lasam sa mearga in pierdere. Daca am fi avut o guvernare pragmatica dupa ’89, in locul uneia nostalgice, care de fapt dorea doar pastrarea aceluiasi regim centralizat, poate am mai fi avut azi fabrici romanesti. Asa, a trebuit sa vina firme straine sa inceapa reconstructia industriei romanesti (Mittal la Galati, Renault la Pitesti, Conti sau P&G la Timisoara etc.), doar pt. ca guvernantii de dupa ’89 ai Romaniei au preferat, vorba lu’ tata-meu, sa taie coada la caine cu bucata, ca sa-l doara mai putin.

      Evident, cei care au trait vremurile alea devin de la an la an mai putini, si prea putini romani adulti in momentul de fata mai sunt constienti de eforturile facute de parinti in vremea aia ca sa le asigure un trai cat de cat decent. In plus, Banatul in ansamblu, dar Timisoara mai ales, a fost putin mai ferita de excesele comuniste de dinainte de ’89 – fiind oras mare la granita de vest, o populatie puternic nemultumita era o situatie pe care comunistii nu si-o doreau (nu ca le-ar fi ajutat cu ceva, pana la urma). Asa ca memoria vremurilor alora devine tot mai estompata, mai putin cunoscuta, mai putin readusa in amintirea celor mai tineri. Dar dupa parerea mea e criminal sa uitam – cum istoria se repeta, tot ce uitam suntem condamnati sa retraim.

      Asa ca te las pe tine sa judeci daca a fost sau nu justificata, oportuna sau necesara schimbarea de regim, cel putin din punct de vedere economic. Si eventual, daca te impunge curiozitatea, cine e responsabil pt. evolutia economica a Romaniei dupa ’89.

  2. Miruna draga, toate acestea trebuiau sa se intample. Dintr-o tara producatoare am ajuns o tara exportatoare a maini de lucru calificata si ieftina, deasemeni suntem o piata de desfacere a supraproductiei occidentale si orientale.Politruci din linia a IIa a PCR si actuali fanarioti ai zilelor noatsre stiu de ce .

  3. Da. Asa cum spune Mihai . Asta s-a dorit.Soarta Fabricii de zahar din Timisoara a fost pecetluita la Londra cu dou ani inainte de a intra in privatizare.
    Preluarea de catre actualii proprietari a fost facuta doar pentru ca acestia sa-si poata justifica ilegalitatile facute cu alte privatizari din tara.A fost facuta cu sopul de a aduce un profit rapid si sigur. Nu productie de zahar ,nu locuri de munca , nu dezvoltarea agriculturii. Distrugere si vanzarea la fier vechi a utilajelor. Iar acum cand din 2014 vor putea fi vandute terenurile si la persoane fizice sau juridice straine, stati sa vedeti.
    din pacate pe aceasta tema, mai laes a Fabricii de zahar din Timisoara multe asi avea de spus si multe s-ar putea spune. Dar cine sa le auda ?

  4. Prosperitatea unei societăți depinde de deciziile managementului. ..managerul trebuie sa se adapteze la decizia pietei libere… mai ieri cel cu hartia ,actual sofer zambea cand am pomenit organigrama de la fabrica… cred ca ii place mai mult postul de sofer decat cel de încărcător…in plus cererea de zahar este perturbata de producătorii de miere,al caror client sunt (eu am băut ceai cu miere ieri, nu am observat ce indulcitor a folosit fata drăguță ieri)

  5. Multa sanatate va transmite Minuna, tovarăse director. Aici la munte viata ii cam amara,daca ne puteti ajuta sa ne mai indulcim viata va multumim.

  6. Undeva in procesul de productie ,costurile au fost ridicate astfel incat veniturile realizate nu au depasit costuriile sau altfel spus pentru a fi rentabilă societatea a trebuit sa vândă peste preturile concurentei…in concluzie , bem ceai fara zahar, ne indulcim ochii admirand-o pe nepoata/fiica si ne amaram gandiindu-ne la trecut… iar lu neurologul ala ii spargem capul daca se mai joaca cu prafurile si nu lasa oamenii liberi

  7. Nu imi place ce s-a intamplat cu fabrica de zahar ,undeva a fost o problema …poate problema se putea rezolva altfel, probleme asemanatoare intampinand si alte fabrici,unele au depasit problemele cum este cazul Dacia,iar altele nu au depasit problema cum este cazul fabricii dumneavoastra

  8. Am recitat mai sus ce s-a spus acum vreo 20 de ani…sicanele pe care mi le faceti nu va ajuta sa faceti mai rentabilă sau sa reconstruiti fabrica, eu neavand functie de decizie! Sper ca v-ati manifestat cu acelasi zel in gasirea unei soluții pentru rezolvarea problemelor fabricii ca si cel cu care m-ati persecutat pe mine.

  9. Deci vorbesc la telefon cu unul din oamenii dumneavoastra…efortul acesta de a ma mustra cred ca va face o anumita placere…poate ati fi fost un bun diriginte …acum nu faceti decat un rău

  10. Situația fermierilor din Timis pare destul de buna,cel putin asa se observa de pe marginea drumului… care sunt factorii care au dus la închiderea fabricii de zahar?

  11. Se zice ca esti ceea ce mănânci…o fi bun zahărul, nu o fi bun, nu stiu. ..stiu doar ca mie omul de zahar nu mi-a facut bine,dincontra…

  12. Deci omul cu netul inchis…a provocat netul inchis si dupa aceea încearcă sa faca pe justițiarul…nu e bine

  13. Sa inteleg ca nu atat dumneavoastra urmăriți răzbunarea, cât o urmăresc oamenii dumneavoastra…unul din ei l-am cunoscut îndeaproape as putea spune

  14. Nu stiu ce a mai rămas din fabrica de zahar in afara de pereți,țevile de apa calda au fost dezmembrate,dar daca a mai rămas vreun utilaj in stare de functionare sa fie mutat la o fabrica funcțională sau sa fie dus la CET(sau langa ei) daca se doreste reconstrucția unei fabricute. Daca a scazut consumul de apa calda ,inseamna ca si pretul acesteia ar trebui sa scadă sau sa fie disponibile cantități mai mari de apa calda pentru fabrica daca aceasta ar putea sa producă la preturi competitive si sa fie profitabila.
    De asemenea langa Cet ar putea fi construită o seră asemanatoare cu cea de la Isalnita ,unde apa calda sa fie folosita la încălzire. Bineinteles cu condiția ca aceasta sa fie profitabila,pretul actual al legumelor de import putand fi un reper.
    Daca ar asigura si un mic export ar fi si mai placut.

  15. Situația de dupa 1989 a depins de destrămarea unui bloc economic comunist unde cererea era fixată prin acel plan cincinal care se sincroniza mai mult sau mai putin cu cel al rusiilor. Acum Romania face parte dintr-o piata liberă unde clientii decid cererea. Între timp si progresul tehnologic a înregistrat progrese,deci s-ar putea ca folosind noi utilaje o astfel de fabrica sa fie profitabila. La vremea respectivă cineva spunea despre punerea zaharului in conservare,dar dupa calculele pe care unii le au facut s-a ajuns aici. Între timp a decedat si Fructus care era un fel de client satelit,deci utilaje ar mai putea fi si in aceasta fabrica,iar o concentrare a lor in imediata apropiere a Cet ar trebui studiată in cel mai scurt timp pana nu dă colțul si Cetu sufocat de concurenta centralelor de apartament si a energiei regenerabile.

  16. De ce va faceți ca uitati trecutul si conjunctura politico economica? Trebuie sa ne adaptăm cat mai rapid la situațiile din piata pentru a fi competitivi/profitabili . Nu va mai ancorati de ideea planului cincinal unde produceati pentru niste rezultate statistice…Acum munciti pentru bani,pentru profit. Sunteti proprii voștri stăpâni, nu mai ascultați de dirijorul rus de la CAER.