Noutati :

Noul Cod Rutier a intrat, de sambata, in vigoare. Iata care sunt principalele modificari!

19 ianuarie, 2013 - 12:16 PM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
0


Un nou Cod Rutier a intrat in vigoare incepand din 19 ianuarie. O serie de modificari au aparut, care ii afecteaza pe conducatorii auto. Iata care sunt acestea.

Principalele modificari care intra in vigoare din 19 ianuarie 2013 sunt urmatoarele:

Introducerea unei noi categorii de permis de conducere, pentru motorete

Pentru a conduce motorete, in Uniunea Europeana nu era necesar un permis. Cu toate acestea, statisticile privind accidentele demonstreaza un risc ridicat de accidente in care sunt implicati participanti la trafic foarte tineri. in unele state membre se permite folosirea motoretelor de catre persoane foarte tinere, de exemplu de la 14 ani. Prin urmare, s-a introdus o noua categorie de permis armonizata, AM, care poate fi obtinuta dupa trecerea unui test teoretic obligatoriu.

Aceasta ar trebui sa permita un control mai bun al acestui grup vulnerabil de participanti la trafic, precum si sensibilizarea acestora cu privire la normele rutiere. De asemenea, va clarifica situatia traversarii frontierei de catre conducatorii de motorete sau a inchirierii unei motorete in vacanta. Mai mult, statele membre pot impune ca solicitantii sa treaca un test de verificare a aptitudinilor si comportamentului pentru aceasta categorie.

Introducerea unui criteriu de putere/greutate pentru motocicletele usoare (categoria de permis A1)

Motocicletele usoare erau limitate la 125 cc si 11 kW. Nu se impunea niciun raport putere/greutate. Acest lucru putea duce la aparitia unor vehicule din ce in ce mai usoare, obtinandu-se astfel o crestere constanta a posibilitatilor de acceleratie si de viteza maxima. Prin urmare, titularii de permise pentru categoria A1 pot conduce numai motociclete usoare cu o capacitate cilindrica de maximum 125 centimetri cubi, cu o putere de maximum 11 kW si cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg. Toate statele membre trebuie sa introduca aceasta categorie de permis, care nu exista pana acum in toate.

Accesul treptat la cele mai puternice motociclete

Legislatia anterioara a permis multor tineri fara experienta practica sa conduca motociclete din cea mai mare categorie de putere. Statisticile privind accidentele demonstreaza ca riscul de accident al conducatorilor de motociclete grele incepatori este deosebit de ridicat la varste de sub 24 de ani. Mai mult, este imposibil sa se verifice daca s-a dobandit efectiv vreo experienta pe o motocicleta limitata. in interesul sigurantei rutiere, s-au introdus noi criterii privind vehiculul, varsta minima si accesul.

O noua categorie A2 cu noi caracteristici tehnice

Precedenta categorie A, care era impartita intr-o parte limitata si o parte nelimitata, este acum impartita in doua categorii distincte, „A2” si „A”. Pentru categoria A2 s-a introdus o cerinta tehnica suplimentara pentru a se evita reducerea capacitatii motocicletelor („downtuning”).

Noi norme privind varsta minima si accesul

Pentru categoria A2, varsta minima este stabilita la 18 ani. Daca un stat membru stabileste varsta minima pentru categoria A1 la 17 sau 18 ani, varsta minima pentru categoria A2 va fi de 19 si 20 de ani, deoarece intre varsta minima pentru categoria A1 si varsta minima pentru categoria A2 trebuie sa fie doi ani.

Daca solicitantul a dobandit o experienta de doi ani pe o motocicleta din categoria A1, el trebuie sa treaca doar un test de verificare a aptitudinilor si comportamentului sau sa absolve un curs de formare.Pentru categoria A:

– pentru accesul treptat, solicitantul trebuie sa fi obtinut o experienta de doi ani pe o motocicleta din categoria A2 si sa treaca doar un test de verificare a aptitudinilor si comportamentului sau sa absolve un curs de formare. Daca aceste doua conditii sunt indeplinite, el va avea dreptul sa conduca vehicule din categoria A de la varsta de 20 de ani (sau eventual 21 sau 22, in functie de varsta minima pentru A2).

– pentru accesul direct, limita privind varsta minima a fost ridicata de la 21 de ani (cum era anterior) la 24 de ani.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor