Nou sistem de colectare a deseurilor in judetul Timis

TIMISOARA. Începând de săptămâna aceasta ADID Timiș, împreună cu RETIM Ecologic Service SA, va implementa în județul Timiș un nou sistem de colectare separată a deșeurilor, conform cu standardele europene în vigoare. Acest nou sistem urmărește reciclarea deșeurilor care pot fi reutilizate (sticlă, hârtie, metale și plastic), dar și tratarea deșeurilor biodegradabile (resturi de legume și fructe, iarbă, crengi și frunze), direct în gospodărie.

Astfel, în următoarele luni toate gospodăriile vor fi dotate gratuit cu recipiente de colectare, negre și galbene. În plus, locuitorii din sate și comune vor primi compostoare. Sistemul de colectare separată a deșeurilor are câteva reguli simple de selecție astfel încât fiecare tip de deșeu să ajungă în locul care îi este destinat.

În pubela neagră vor fi colectate deșeurile reziduale umede, precum resturi alimentare (carne, pește, produse lactate, etc.), ambalajele care nu mai pot fi curățate, dar și alte deșeuri reziduale (mucuri de țigarete, conținutul sacului de la aspirator, etc.).

În sacul galben sau pubela galbenă vor fi colectate doar deșeurile reciclabile uscate: hârtie și carton (cutii, ambalaje alimentare curate, caiete, cărți, ziare, reviste, etc.), plastic (PET-uri, folie de plastic, pungi și ambalaje din plastic curate, flacoane de șampon, detergent, etc.) și metal (doze aluminiu, ambalaje tetrapack – cutii de lapte, de tomate, sucuri -, conserve, tuburi de alimente, folie de aluminiu).

Sacul galben se va distribui în zonele rurale, iar pubela galbenă în orașe.

În compostoarele distribuite exclusiv gospodăriilor din comune și sate, vor fi depozitate deșeurile care se descompun (resturi de legume și fructe, iarbă, crengi și frunze), care se vor folosi după descompunere ca îngrășământ natural.

Ambalajele din sticlă (sticle și borcane) vor fi depozitate în recipiente de tip clopot, de culoare verde, amplasate în locații accesibile din fiecare localitate.

Totodată, o serie de deșeuri speciale (voluminoase, periculoase), vor fi colectate separat de cele reziduale și de cele reciclabile în cadrul unor campanii trimestriale anterior anunțate.

Încheierea contractelor de salubrizare și respectarea regulilor de colectare separată a deșeurilor reprezintă o obligație legală pentru toți cetățenii. Nerespectarea ei va fi sancționată conform legislației în vigoare.

Pe toată perioada de introducere a sistemului de colectare, RETIM Ecologic Service SA va asigura informarea cetățenilor, atât din “casă în casă” în timpul activității de contractare, cât și prin intermediul campaniilor de conștientizare și informare ce urmează a fi desfășurate în săptămânile următoare.

Din 22 ianuarie 2018 a început colectarea în orașele Buziaș și Recaș, respective comunele Chevereșu Mare, Darova, Nițchidorf, Sacoșu Turcesc, Racovița, Bara, Boldur, Criciova, Găvojdia, Nădrag, Știuca, Victor Vlad de la Marina, Balinț, Belinț, Coșteiu, Topolovățu Mare, Ghizela, Secaș, Brestovăț, Bogda.
Din 1 mai 2018 va începe colectarea în municipiul Lugoj.
Din 08 aprilie 2018 va începe colectarea în comunele: Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Remetea Mare, Șag, Sânmihaiu Român, Becicherecu Mic, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Checea Mare, Dudeștii Noi, Fibiș, Foeni, Giulvăz, Iecea Mare, Mașloc, Otelec, Parța, Peciu Nou, Pișchia, Săcălaz, Sânandrei, Șandra, Satchinez, Uivar, Variaș.
Din 5 august 2018 va începe colectarea conform noilor condiții în municipiul Timișoara.
Din 17 decembrie 2020 va începe colectarea în comuna Giarmata.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Super ideea dar as dori sa spuna idiotul ala de sef al retimului in cate zone din Timisoara exista clopotele acelea pt.sticle?ce fac batranii,cei ce nu au masina?stau cate jumate de ora asteptand un tramvai sau un autobus dupa care urca cu sarsanalele pline de sticle si cauta tomberoanele lor?Dau exemplu zona Freidorf unde pe o raza de vreo 4 kilometri nu exista nici un clopot.Era unul la vechiul Auchan pe sagului care nu mai exista si atunci despre ce reciclare vorbim?