Nicolae Robu n-a reusit sa le interzica biciclistilor accesul in centrul Timisoarei. Nu se lasa insa, vrea sa reintroduca proiectul in Consiliul Local!

TIMISOARA. Este oficial! Nu se mai interzice mersul pe bicicleta in centrul Timisoarei, cel putin deocamdata. Primarul Nicolae Robu n-a reusit sa interzica pedalatul in Piata Victoriei si pe strada Alba Iulia, insa promite ca va reveni cu proiectul.

Va reamintim ca Nicolae Robu a dorit interzicerea pedalarii in zona centrala a orasului, in intervalul 1 mai – 31 octombrie, intre orele 18:00 – 22:00. Cei care ar fi indraznit sa pedaleze urmau sa fie amendati chiar si cu 200 de lei de catre Politia Locala.

Proiectul a picat insa! Avea nevoie de 14 voturi si doar 11 consilieri din cei prezenti marti la sedinta extraordinara au fost de acord. 5 au fost impotriva si unul s-a abtinut. Cel care s-a abtinut a fost chiar fostul viceprimar al Timisoarei, Adrian Orza (PNTCD), care facea parte din administratia Ciuhandu, administratie care a dat unda verde pedalarii prin zona centrala. Au votat impotriva: Flavius Boncea (PNTCD), Ovidiu Ciuhandu (PDL), Bogdan Herzog (PNTCD), Simion Mosiu (PDL) si Constantin Sandu (PDL). Au fost de acord insa cu interzicerea pedalarii in zona centrala: Dorel Boglut (USL), Dan Diaconu (USL), Grigore Grigoroiu (USL) – proaspat numit consilier local, Ciprian Jichici (USL), Romanita Jumanca (USL), Ramona Olteanu (USL), Alfred Simonis (USL), Traian Stoia (USL), Lucian Taropa (PPDD), Radu Toanca (USL) si Vasile Vesa (USL).

Un consilier local a vrut sa interzica pedalatul si in weekend

Un alt consilier local, Nistor Pavel Geana, din partea PC, a propus un amendament prin care sa interzica de tot circulatia biciclistilor in zona centrala a Timisoarei. Amendamentul nu a fost insa aprobat. Culmea, Nistor Geana nu a mai votat nicicum proiectul de hotarare dupa ce i-a fost respins amendamentul.

Dar nu s-a votat inainte ca primarul Nicolae Robu sa explice decizia. „Eu cred ca aceasta propunere este una extrem de moderata si ea vine sa interzica traversarea Pietei Victoriei si a strazii Alba Iulia pe bicicicleta doar in acest interval al anului, de la 1 mai pana la 31 octombrie si doar in acest interval al zilei, intre orele 18 si 22”, a incercat primarul sa-i convinga pe consilieri. De altfel, chiar inainte de sedinta extraordinara, inceputa ca de obicei cu aproximativ jumatate de ora mai tarziu, Nicolae Robu i-a chemat pe toti alesii social-democrati si liberali la el in birou, unde i-a rugat sa voteze proiectul.

De altfel, Robu a dat de inteles ca ar urma masuri mai radicale impotriva biciclistilor. „Exista multi cetateni care considera ca ar trebui masuri mai largi, in sensul temporar, adica sa fie interzisa folosita bicicleta nu numai in acest interval propus. Trebuie sa extindem reteaua de piste pentru biciclete, dar nu trebuie sa cadem nici in extrema cealalta si sa nu luam masuri acolo unde chiar ele se impun. Nu cred ca ne putem permite sa asteptam sa se intample o nenorocire si dupa-aceea sa luam masuri”, a spus Nicolae Robu. De altfel, primarul a povestit si o scena, in care a surprins in miscare un biciclist teribilist.

„Dincolo de toate conotatiile luate de acest subiect, haideti sa nu fim nici populisti si nici… – ma feresc sa folosesc un cuvant – si sa fim rationali. A fi rational eu consider ca presupune a adopta o astfel de hotarare”, a completat primarul.

Fostul viceprimar Adrian Orza, actual consilier local, presedinte de sedinta la ultimele intalniri ale consiliului local, a sustinut un adevarat discurs in care a incercat sa ia apararea biciclistilor. Printre altele, Orza a spus ca in Timisoara nu exista respect in trafic si ca nici pietonii nu sunt tocmai sfinti pe strada.

„Sigur ca exista teribilisti, in special in zona soferilor, a biciclistilor samd. Exista si teribilisti pietoni, dar nu li se interzice sa circule prin oras. Exista si oameni care fac slalom cu masini super-tari si nu se interzice circulatia. Cred ca trebuie sa promovam nu circulatia in sine, ci sa promovam un nivel de intelegere. Nu vom putea sa facem lucrul asta pana nu ii vom invata sa convietuiasca toti impreuna. Riscam prin retragerea unui drept odata castigat sa ii intoarcem pe pietoni impotriva pietonilor si invers. E greu de cuantificat cand sunt copiii mai multi in Piata Victoriei. Cred ca mai bine ar fi sa-i depistam pe cei care pun in pericol viata pietonilor. Din nefericire, vorbim de o zona care ar trebui sa fie populata destul de des de Politia Locala”, a precizat Orza, completat rapid de primarul Nicolae Robu, care a tinut sa spuna ca biciclistii sunt depasiti numeric de pietoni.

„Pietonii sunt mult mai numerosi decat biciclistii. Se vor ostiliza la adresa biciclistilor daca noi nu luam masurile potrivite si tocmai atunci vom ajunge sa avem o problema”, a completat Robu. Mai mult, edilul a atras atentia ca si strada Marasesti este o zona periculoasa, unde se dau tot mai multi tineri cu rolele si cu skate-uri. Tocmai de aceea, primarul este convins sa reintroduca proiectul la urmatoarea sedinta a Consiliului Local.

CITESTE SI: FOTO si VIDEO! REPORTAJ: Cu bicicleta pe ruta ocolitoare a centrului Timisoarei, pe care doar primarul Nicolae Robu o vede ‘perfecta’ pentru biciclisti

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Pai chiar tu Romanita? Țin minte ca anul trecut te plimbai pe bicicleta parca in campanie pentru referendum si acum votezi contra biciclistilor?

    • bicicleta e pt fraieri, masina e pt cei cu bani si valoare…

      • …adica manelisti ca tine.

  2. Am văzut un șofer făcând teribilisme cu mașina în zona sp. Județean. Poate ar fi bine să interzică d-nu Primar circulația mașinilor în zona spitalului.
    (Vă rog să îmi scuzați ironia)

    • in piata unirii si victoriei e plina de terase, e plina de cocalari si chiar betivi si tot nu o sa le inchida. asta face robu pt ca timisoara sa fie capitala culturala, umple centrul de birturi

  3. primar neniricit ce esti tu!!! jigodie !!!

  4. multumim celor care au votat impotriva…rusine celorlanti!!!

    • De ce au votat impotriva? Eu nu il sufar pe primar dar acuma are dreptate. Mi se pare de prost gust ca intr-o mare de oameni sa te plimbi tu ca cocostircu pe bicicleta printre copii. Si cum nu toti astea cu bicicleta is niste deosebiti mai dai si peste unii care merg tare si daca le zici ceva iti zic ca au voie. Cum il verifici tu cu ce viteza merge. Sa le faca pista prin piata centrala nu am nici o problema da sa mearga prin locuri marcate nu asa cum il taie capu pe fiecare . Vad ca a dat frenezia in astea cu bicicleta de zic ca au descoperit apa calda. Sa nu le zica nime nimica ca sar ca arasi … ca vezi doamne ei merg cu bicicleta si sint niste deosebiti….

      • Daca domnul primar ar face o mica vizita dupa lasarea serii in zona stadionului ar realiza ca sunt probleme mult mai mari decat biciclistii. Soferii si motociclistii!! in primul rand ei produc accidente mortale, gonesc cu viteze nebune pe strada Ripensia si polueaza fonic toata noaptea! Asta e o problema a orasului!!! si sunt convinsa ca zone ca aceasta mai sunt. Biciclistii trebuie lasati sa circule liber, sa li se faca piste nu sa se inghesuie cu pietonii pe trotuare de 1 m pentru ca atunci vor putea fi amendati daca nu respecta legea! Sa interzici este stupid! E dovada ca nu ai solutii, ca nu sti sau nici nu te straduiesti sa le gasesti.
        Iar cei care se cred mari timisoreni, dragilor, sa discriminezi nu este o virtute!

      • Daca domnul primar ar face o vizita la lasarea serii in zona stadionului ar realiza ca sunt probleme mult mai serioase decat biciclistii- soferii si motociclistii care gonesc ca nebunii, care pot sa produc aaciidente mortale si polueaza fonic toata noaptea. Si sunt convinsa ca zone din acestea mai sunt. Iar biciclistilor ar trebui sa li se asigure piste ca sa nu se inghesuie nici pe drum cu masinile, nici pe un trotuar de 1 m cu pietonii si apoi sa fie amendati daca nu respecta legea! Sa interzici e stupid, e dovada ca nu ai solutii, ca nu vrei sau nici nu te straduiesti sa le gasesti!
        Iar celor ce se cred 100% timisoreni, discriminarea nu e o virtute!!!

  5. Dacă nu aprobau să monteze atâtea terase nu apărea această problemă. Chiar sunt prea multe şi în Piaţa Victoriei, şi pe Mărăşeşti, şi în Unirii, n-ai loc să treci. Mai bine ar vedea că Mărăşeşti arată ca un talcioc cu tarabele alea oribile. Şi paypoint-urile alea mov din care ies cabluri spânzurate prin pomi şi stâlpi arată ca vai ş-amar. De palmieri şi Corabia Piraţilor nu mai zic. Aşteptăm coşmarul teraselor din parcuri. În stilul ăsta Timişoara se transformă în circ!

    • exact asta e problema, si ca pieton e dificil sa te deplasezi din cauza teraselor care s-au extins mai mult decit au inchiriat.

      paypointurile astea mov ar putea sa fie folosite ca alternativa la plata parcarii, daca robu tot se ambitioneaza sa nu instaleze parcometre, de ar fi montate in zona centrala la fiecare colt un paypoint, care sa scoata pe hirtie un ticket de parcare.

  6. perseverenta lui robu dovedeste ca are o problema majora psihica, ca nu poate accepta infringerea, o mindrie bolnava.
    in timisoara sint suficienti biciclisti pt a stringe numarul necesar de semnaturi pt organizarea unui referendum de demitere a acestui om bolnav.

  7. Si bicicletele, ca si masinile, sunt niste vehicule. Daca se doreste ca biciclistilor sa li se permita accesul pe tronsoanele destinate pietonilor, de ce nu li s-ar permite si soferilor? In tara asta pietonii nu mai au nici un drept???

    • Problema apare cand bicicletele, ca si masinile au cativa boi putere la bord. Eu circul cu bicicleta prin Operei, dar asta nu inseamna ca gonesc … daca nu sunt pietoni merg mai repede, iar daca sunt, merg in viteza cu ei, sau merg pe langa bicicleta.

  8. Sunt biciclist dar fiindca stau aproape de centru, atunci cand ies la o terasa in Unirii sau Operei merg pe jos. Din pacate, desi nu sunt fan Robu, are dreptate omul la acest capitol. Umbland pe jos am descoperit ca nu toti biciclistii sunt ca mine. Desi majoritatea au bun simt, exista suficienti biciclisti care circula prin multime ca nebunii si nu o data am vazut cazuri in care au atins sau chiar au accidentat serios pietonii care circula pe Marasesti sau in Operei. Asadar orice biciclist cu bun simt va accepta ca este mai importanta evitarea unor accidente (pot fi loviti chiar si copii mici care se plimba in aceste zone si nu o data am asistat la situatii in care biciclistii erau sa ii loveasca) decat confortul lor. Pentru ca in fond nu este un sacrificiu atat de mare sa fii nevoit sa traversesi Piata Operei pe langa bicicleta.

  9. Se vede ca Timisoara a fost invadata de ciumeti din toate colturile Romaniei. Nu demult eram un oras civilizat, un oras in care oamenii nu ar fi acceptat sa umble cu bicicleta prin multime. Numa un caracter de jeg neciocioplit venit din salbaticie isi poate incomoda concitadinii pentru simplu fapt ca lui ii este lene sa isi dea jos curul de pe bicicleta 100 de m. Am ajuns de rasul lumii. In toata lumea civilizata nu au ce cauta biciletele in zonele pietonale, insa in Timisoara, toti veneticii nespalati fac gura ca vor sa fie la noi ca in satele din fundul lumii de unde i-au adus mamele lor.

    P.S. Daca esti timisoarean get beget si judeci ca acesti trogloditi te invit sa iti dai un glont in cap.

    • sunt timisoreanca si 100% de acord cu tine. din pacate, timisorenii adevarati sunt foarte putini, de aceea s-a impus categoria de care ai pomenit. pacat! si mai e cava: de ce ar fi biciclistii favorizati ? in plus, se presupune ca le place miscarea, nu?

      • Normal biciclistilor le place miscarea (sau biciclistilor normali le place msicarea). Insa mai nou sunt din ce in ce mai multi biciclisti care s-au apucat de aceasta indeletnicire fiindca este „trendy” si „cool”. Pe Marasesti vezi zilnic cateva trupe de tineri cu biciclete de alea speciale pentru acrobatii. Nici unul dintre ei nu stiu bine sa pedaleze dar toti incearca sa faca scheme. Si pe ei i-am vazut cel mai des lovind din gresala pietonii. Si astia nici macar nu traverseaza zona centrala. Efectiv stau ore intregi pe Marasesti si fac „acrobatii”.

        • Ce spui tu este o prostie ! Multi dintre ei iti pot da lectii de mers pe bicicleta . Daca ar exista un loc special amenajat ( un skatepark ) nu ar mai fi nevoiti sa se dea peste tot. Mai ganditi inainte sa vorbiti voi „Marii biciclisti” 😉

    • Logica ta e incompleta si incorecta din aceasta cauza. Da, unele din marile orase (si sunt multe ca Utrecht care incurajeaza bicicleta) interzic mersul prin zonele pietonale dar majoritatea in acelasi timp ofera o structura coerenta care elimina nevoia circularii prin zone pietonale aglomerate.
      Ce trebuie sa expui aici sunt beneficiile acestor masuri si deficientele lor. Beneficiile sunt ca pietonii nu vor fi deranjati, in masura in care erau, de biciclisti. Dezavantajele sunt ca :
      . regula generalizeaza interdictia la toti biciclistii, inclusiv cei care circula corect,
      . intrerupe circulatia fluida a celor care aveau traseul pe acolo (indiferent cat de indisciplinati erau)
      . e perceputa ca o contramasura la adresa mersului pe bicicleta .
      . e o masura negativa – interdictie- luata in detrimentul uneia pozitive – trasarea/construirea unor piste noi pe care pietoni si biciclisti sa nu se amestece si care sa ofere o alternativa la traversarea pietei.
      Fara o intelegere reciproca solutiile nu vor fi decat rar constructive iar in Romania intelegerea e un lips major.

      • Si as adauga ca si intervalul orar e prost gandit, ora 6 fiind o ora la care multi se intorc de la lucru.

  10. Sa se interzica TOTAL circulatia masinilor in cartierul Soarelui. E mare inghesuiala de cocalari.E pericol pentru bietii pietoni nevinovati.

  11. Nu a reusit inca dar comunitarii domnului primar sunt pusi sa vaneze biciclistii si impart amenzi in stanga si in dreapta. Zilele trecute a fost amendat un biciclist ca nu avea far pe fata cu toate ca era miezul zilei. Nu iti pot interzice dar fac abuz de functia lor daca te prind prin zona. Ce nu pot face legal for sa impuna prin frica.

  12. eu propun sa se accepte si motocicletele si masinile si camioanele si de ce nu si trenurile sau chiar avioanele. sa nu discriminam!

  13. Nu e combinatie cu bicicletele, e mai bine in masina, lux. Cei care au masina stie ca sa nu loveasca copi ca ei care merge pe trotuar cu bicileta viteza si loveste oameni. Terasele nu e de vina, terasele nu da peste nimeni.