Noutati :

Neconvingatori, nelinistiti, dar neclintiti! Alb-violetii continua sa spere ca saptamana viitoare le va aduce o veste buna

10 iulie, 2011 - 09:36 AM
Autor: Dan Dutu      
Categorie: SPORT
0

Macinati de probleme interne, fotbalistii banateni se chinuie sa lege doua victorii in cantonamentul din Austria. Lotul deplasat de Dusan Uhrin jr. a inclus si destui tineri de la care toata lumea asteapta sa faca pasul spre prima echipa. Pana la aceasta ora, (n.r. materialul a fost redactat inainte de disputarea celui de-al cincilea meci amical), colectivul tehnic al echipei timisorene se poate declara suficient de nemultumit de prestatia fotbalistilor de la Poli.

Cu doua victorii, in fata unei echipe din subsolul clasamentului Slovaciei (penultimul loc in sezonul trecut), respectiv impotriva austriecilor din liga a treia, staff-ul nu are niciun motiv de liniste. Deja au plecat nu mai putin de zece titulari care, in sezonul trecut, bifau meci dupa meci cel putin cate 60 de minute, iar perspectivele nu se anunta deloc roz.

Portarii, cu schimbul

Tehnicianul ceh i-a folosit pe cei doi portari, Lepmets si Pantilimon cu schimbul. Cel de-al treilea, Iordache, a petrecut jumatate din cantonament acasa la Timisoara pentru a-si da bacalaureatul asa ca nu intra in calcule. Astfel, in primele doua amicale, Uhrin jr. l-a folosit pe portarul estonian de la inceput si pana la sfarsit pentru ca in partidele 3 si 4 sa fie utilizat Pantilimon. Zvonurile, care il dadeau ca si plecat deja pe portarul de nationala, confirma doar in parte rationamentul potrivit caruia „Panti“ nu a fost folosit ca sa nu se accidenteze.

E la fel de adevarat ca Serghei Lepmets a si aparat in primele doua meciuri pentru ca avea bateriile incarcate (Pantilimon fusese in vacanta pana pe 24 iunie), dar si pentru ca avea in fata doi adversari mai accesibili. Ironia sortii, Poli a pierdut tocmai in meciurile in care buturile au fost aparate de Pantilimon, si anume disputele cu Neftci Baku si FC Skendija. Mai mult decat atat titularul postului de portar la Timisoara a incasat intr-un meci si jumatate (pentru ca in repriza a doua a meciului cu macedonenii a aparat Lepmets) trei goluri, tot atatea cate a incasat estonianul in doua meciuri si jumatate.

Experimente, incercari, combinatii…

Asta a facut Dusan Uhrin jr. in incercarea de-a gasi formula ideala pentru sezonul viitor. In aparare a folosit cam toate imperecherile de jucatori, dar nu a riscat cu tineri. Luchin, Scutaru, Sepsi, Ghionea si Mera au dus greul meciurilor din Austria si au mai aparut Matei si Sandu. La mijlocul terenului Tames, Rocha si Curtean carora li s-a adaugat mai tanarul Poparadu au luptat cu adversarii. Iar in atac Goga, Nikolic si Ricketts de departe au fost cei mai percutanti. Ar mai fi de mentionat si Axente si foarte putin Zagrean.

Bourceanu = 0 minute

Tehnicianul ceh nu a vrut sa riste o eventuala accidentare a lui Alex Bourceanu si de aceea nu l-a introdus nici macar un minut in partidele din cantonamentul austriac. Ajuns in locul de pregatire in acelasi timp cu Pantilimon, ambii fiind in vacanta pana pe 24 iunie, Bourceanu s-a antrenat alaturi de colegi, dar fara sa forteze.

Banderola? Ghionea sau Luchin

In sezonul trecut, cand Alexa era suspendat, banderola de capitan a purtat-o si Cisovsky, dar si Luchin sau Goga. Ba chiar si Zicu. Odata cu plecarea “Chirurgului” si a lui Zicu, cei mai indreptatiti sa, o poarte ar trebui sa fie Goga si Luchin, dar avand in vedere ca “Poetul” alaturi de Bourceanu, Sepsi si Luchin fac parte dintre posibili jucatori de vanzare, e posibil ca viitorul capitan de echipa sa fie Sorin Ghionea. Cel poreclit  „Zorro“ are toate atu-urile: e cel mai in etate din lot, si-a castigat respectul si in vestiar, a dovedit seriozitate in returul sezonului trecut, iar faptul ca a semnat un nou contract, acceptand o diminuare a salariului il indreptatesc sa spere la a purta sezonul viitor banderola de capitan al alb-violetilor.

Formule de joc in amicale

l 30 iunie  Poli – Tatran Presov (Slovacia) 2-1
Formatia din R1: Lepmets, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sandu, Popa, Zaluschi, Tames Curtean, Ricketts, Zagrean.
Formatia din R2: Lepmets, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sepsi, Matei, Zaluschi, Tames, Curtean, Goga, Nikolic.
Au mai jucat: ’54 Patras,
’66 Ilie, ’76 Mera.
OBS. Uhrin jr. a facut schimbarile gradual, preferand sa pastreze in mare primul unsprezece. Cei care au intrat nu au schimbat insa mult fata jocului.

l 1 iulie  Poli – Red Bull Salzburg (Austria) 3-0
Echipa din R1: Lepmets, Matei, Mera, Ilie, Sepsi, Popovici, Poparadu, Patras, Rocha, Goga, Axente.
Echipa din R2: Lepmets, Matei, Ilie, Mera, Sepsi, Adrian Popa, Poparadu, Rocha, Chitu, Nikolic, Axente.
A mai jucat: ’61 Ricketts
OBS. Uhrin jr. nu a facut decat o modificare, in partea a doua, diferenta de valoare neimpunand mai multe, cehul preferand sa foloseasca aceeasi jucatori in incercarea de a le aduce meciuri in „bocanci“.

l 3 iulie  Poli – Neftci Baku (Azerbaidjan) 0-1
Echipa din R1: Pantilimon, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sandu, Popa, Poparadu, Tames, Curtean, Nikolic, Goga.
Echipa din R2: Pantilimon, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sepsi, Ricketts, Poparadu, Tames, Curtean, Goga, Nikolic.
A mai jucat: ’76 Axente
OBS. Uhrin jr. a folosit cei mai buni jucatori. In partea a doua a preferat sa forteze rezultatul insa l-a tradat eficienta si, sa recunoastem, si arbitrajul, alb-violetilor refuzandu-li-se doua penalty-uri.

l 5 iulie  Poli – FC Skendija (Macedonia) 2-3
Echipa din R1: Pantilimon, Matei, Scutaru, Mera, Sepsi, Ricketts, Zaluschi, Patras, Rocha, Axente, Nikolic.
Echipa din R2: Lepmets, Matei, Scutaru, Mera, Sepsi, Zaluschi, Patras, Rocha, Axente, Ricketts, Nikolic
Au mai jucat: ’46 Lepmets, intre ’60 si ’68 Curtean, Poparadu, Goga, Popovici
OBS. Uhrin jr. a schimbat aproape toti jucatorii din meciul cu azerii insa din nou a facut schimbari doar in ultima jumatate de ora a meciului, fara succes dupa cum s-a vazut pana la final.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor