N-ai sa-l mai recunosti! Schimbari majore in cel mai mare spital din Timisoara

TIMISOARA. Noi investitii la Spitalul Judetean din Timisoara. Si anul acesta, unitatea medicala a primit fondurile necesare pentru a continua lucrarile de modernizare si consolidare. Astfel, in perioada urmatoare vor fi deschise noi santiere in cadrul Spitalului Judetean, iar lucrarile deja incepute vor fi finalizate.

CITESTE SI: Schimbare atat de asteptata in cea mai aglomerata intersectie din Timisoara! Cand incepe? 

„In urma studiilor efectuate de catre inginerii specialisti in constructii, s-a stabilit necesitatea ca intreg Spitalul Judetean, toate corpurile spitalului, sa beneficieze de consolidare. Avand in vedere ca nu se poate realiza consolidarea pe tot spitalul in acelasi timp, pentru ca nu putem sa-l inchidem, am optat pentru corpul de cladire principal, pentru care avem doua obiective vitale pentru spital, respectiv farmacia, care trebuie reamenajata si reabilitata urgent si, deasupra farmaciei, blocul operator care va deservi Urologia, respectiv sala de transplanturi renale. Nu putem sa facem mai intai sala de transplant si mai apoi sa revenim si sa spargem ca sa facem consolidarea. Este normal sa incepem cu partea de consolidare, apoi sa ne ducem pe reabilitarea blocului operator”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro managerul Spitalului Judetean din Timisoara, Marius Craina.

Investitiile din cadrul unitatii medicale vor fi facute atat cu fonduri de la Consiliul Judetean Timis, cat si cu bani de la Ministerul Sanatatii.

CITESTE SI: Prima Clinica Europeana din vestul tarii isi deschide portile la Timisoara. Unde va functiona? 

„Este foarte important ca in urma discutiilor, a prezentarilor, a studiilor efectuate, Consiliul Judetean, Comisia de Sanatate si factorii de conducere din CJ Timis, au inteles importanta investitiilor in Sanatate. Ceea ce s-a inceput in urma cu aproximativ 2 ani si spitalul si-a schimbat radical fata, trebui sa continue pana la finalizarea tuturor lucrarilor, dupa care putem sa spunem ca am reusit sa modernizam toate structurile existente, iar daca Ministerul Sanatatii incepe sa implementeze si sa contruiasca ceea ce si-a propus, respectiv constructia noii Unitati de Primiri Urgente, Centrul de Mari Arsi si Terapia Intensiva si constructia Maternitatii, sunt constructii pe care Minsiterul si Consiliul Judetean doresc sa le realizeze langa Spitalul Judetean din Timisoara, practic atunci toate cladirile vor fi in acelasi loc, in aceasi zona, putem sa spunem ca vom avea cel mai modern spital regional din Romania”, a adaugat Marius Craina.

Pe langa toate lucrarile de anvergura, vor continua si reparatiile si modernizarea infrastructurii spitalului. Astfel, vor fi refacute drumurile si parcarile interioare din zona unitatii, se va face un sistem de preepurare a apelor uzate si se va schimba toata tamplaria interioara din spital.

Pentru toate lucrarile, Spitalul Judetean din Timisoara a primit din bugetul pe 2017 al Consiliului Judetean Timis peste 12 milioane de lei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Puneti mana si faceti curat pe spatiile verzi din fata spitalului, sunt de o mizerie de nedescris, tiganii care vin la rude fac satra acolo si in urma lor raman munti de gunoaie, cosurile de gunoi dau pe afara, este absolut scarbos peisajul, de tara a lumii a treia!

  2. Fonduri de la Uniunea Europeana de nu folositi? Aaaa, de acolo sa inteleg ca nu se prea poate fura???

  3. Contrar opiniei generale, salariile personalului medical sunt foarte bune. În timpul unei internări, pentru probleme minore la acea vreme, mama mea a finanțat chiar amenajarea rezervei în care se găsea ospitalizata dar, recent, când a avut probleme mai serioase și a ajuns la ATI, nu a mai supraviețuit. Tratament medical necorespunzător. Indiferența, incompetență. Infecție intraspitaliceasca gravă, îngrijirea pacientului mediocră. Lipsă de respect. Serviciu sub orice critică al firmei de pompe funebre în colaborare cu spitalul respectiv.