Mos Nicolae isi vinde betele si ONLINE la Timisoara! Ce preturi au nuielusele pe internet vs la taraba?

TIMISOARA. Nuielusele impodobite, pe care an de an le primesc copiii cuminti, au inceput sa apara pe strazile din Timisoara. Comerciantii si-au pus marfa pe tarabe si asteapta, de acum, cumparatorii.

bete de mos nicolae (2)

Si anul acesta se poarta betele de Mos Nicolae cat mai naturale, cu ornamente din sfori sau lemne, dar si cu tricotaje cu motive traditionale. Iar preturile sunt pentru toate buzunarele. Cele mai ieftine nuieluse costa 3-4 lei, in timp ce modelele mai sofisticate ajung si la 7-8 lei.

Insa, tehnologia nu sta departe nici de traditie. Astfel, unii comercianti si-au mutat afacerea si pe Facebook. Astfel, cei care nu au timp sa treaca prin zonele in care se vand nuieluse le pot cumpara cu un click.

bete mos nicolae

„Eu am facut betele, nu numai in ideea de a le vinde pe Facebook. Le voi vinde si pe strada, traditional, insa, desi nu ma asteptam, am avut solicitari si online”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Bogdan, un tanar care isi vinde creatiile pe internet cu 5 lei bucata.

Si pentru ca afacerea este inca la inceput in mediul online, Bogdan nu se asteapta sa isi rotunjeasca veniturile in acest fel. Insa, spera ca de la un an la altul sa reuseasca sa adune un numar cat mai mare de clienti din mediul online. Mai ales ca si livrarea betelor se face la mica intelegere, in functie de programul fiecarui client.

mos nicolae

„O sa ies cu betele si in centru, pe la sfarsitul saptamanii. Cel mai bine merge inainte de ziua de Sfantul Nicolae. In strada inca se vand bine betele de Mos Nicolae, dar sper ca de acum va merge si pe Facebook”, a completat Bogdan.

Cat despre cei care vand nuielele in mod traditional, pe strada, acestia au la dispozitie sase zile sa isi vanda betisoarele.

Iata zonele in care se vand bete de Mos Nicolae:

– Ceas Floral – B-dul Proclamatia de la Timisoara – platou;
– Str. Marasesti (de la str. Brediceanu spre Piata Marasti);
– Parcul Copiilor (B-dul Revolutiei 1989) – platou
– Piata A. Mocioni – platou;
– B-dul Regele Carol I (de la str. I. Vacarescu pana la str. Gen. I. Dragalina);
– Piata Nicolae Balcescu;
– Dimbovita – platou;
– Calea Sagului colt cu str. A. Ipatescu (maximum 20 amplasamente);
– Calea Sagului colt cu str. L. Rebreanu;
– In fata Pietei Doina – platoul;
– Calea Martirilor colt cu str. Naturii (maximum 20 amplasamente);
– Piata Zona Soarelui;
– Calea Buziasului – platou;
– Zona Spitalului Judetean (str. Aries);
– Str. Daliei (intre str. Al. Vaida Voievod si L. Catargiu) – maximum 50 amplasamente;
– Str. S. Barnutiu – Calea Dorobantilor (zona Modern);
– Piata Traian;
– Calea Sever Bocu – str. Sfintii Apostoli Petru si Pavel;
– Calea Aradului – str. Liege;
– Calea Torontalului – platou;
– Str. Circumvalatiunii – platou;
– Zona Piata Dacia;
– Str. Gen. Dragalina – b-dul Garii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.