Ministerul Transporturilor: In 2011, toate resursele financiare le vom concentra pe coridorul IV Nadlac- Constanta.

Prioritatea „zero” a Ministerului Transporturilor este coridorul pan-european IV Nadlac- Constanta, a declarat Eusebiu Pistru, secretar de stat in Ministerul Transporturilor. In aceste conditii, in 2011, „toate resursele financiare le vom concentra pe culoarul patru”, a adaugat Pistru. Potrivit acestuia, autostrada Transilvania va beneficia de mai putine resurse financiare. Eusebiu Pistru sustine ca pana la sfarsitul lui 2013 vor fi date in folosinta 530 de noi kilometri de autostrada, la care se adauga 300 de kilometri de centuri ocolitoare cu profil de autostrada. Patru din tronsoanele coridorului pan-european vor fi scoase la licitatie in aceasta saptamana, a anuntat Daniela Draghia, director in cadrul Companiei Nationale de Drumuri si Autostrazi (CNADNR).

Ministerul Transporturilor isi indreapta atentia catre Nadlac-Constanta in conditiile in care o mare parte din finantare este asigurata prin fonduri europene. Pistru a precizat ca Ministerul Transporturilor se va asigura ca exista cofinantare pentru tronsoanele care vor fi scoase la licitatie. Sunt proiecte de 1,6 miliarde de euro, a  mai spus secretarul de stat in Ministerul Transporturilor. „Prioritatea zero este culoarul 4 care este foarte important deoarece are deschidere la Marea Neagra”, a mai spus Pistru. „In acest moment, bugetul Ministerului Transporturilor duce lipsa de resurse financiare, iar impreuna cu specialistii nostri cautam resurse financiare pentru a continua aceasta autostrada (n.red. Autostrada Transilvania). Pentru 2011, avem foarte putine resurse financiare pentru Autostrada Transilvania”, a precizat secretarul de stat in Ministerul Finatelor.

In aceasta saptamana vor fi lansate 4 proceduri de licitatie pentru adjudecarea contractelor de proiectare si executie lucrari pentru segmentele de autostrada incluse in Coridorul IV Paneuropean. Aceste contracte vor avea ca termene 6 luni pentru proiectare si 24 luni pentru executie. Lungimea de autostrada a Coridorului IV este de 856 km iar finantarile totale au o valoare de 8,5 miliarde euro.

Segmentele Coridorului IV Paneuropean si stadiul lucrarilor: Nadlac Arad – licitatia va fi lansata in aceasta saptamana

* Arad-Timisoara – finantare BEI, contractul este deja semnat
* Timisoara – Lugoj: finantare prin Fondul european de Coeziune – licitatia va fi lansata in aceasta saptamana; are ca termen 2011-2013
* Lugoj-Deva: va fi inclus in urmatorul Program Operational 2014-2020; va fi scos la licitatie tot in aceasta saptamana
* Deva-Orastie – contractul este semnat; finantarea este prin ISPA, perioada de executie 2010-2012
* Orastie-Sibiu – licitatia va fi lansata in aceasta saptamana
* Varianta de ocolire Sibiu – va fi data in folosinta in aceasta saptamana – va asigura scoaterea traficului din Municipiul Sibiu
* Sibiu-Pitesti – 100 km, in prezent suntem in discutii pentru obtinerea unor finantari
* Varianta de ocolire Pitesti – finalizata cu finantare BERD+Guvern
* Pitesti-Bucuresti, cu fonduri BEI in trecut si apoi imbunatatiri cu fonduri de la buget
* Partea de nord a centurii Bucuresti – in lucru, finalizare in 2012
* Autostrada Bucuresti-Fetesti-Cernavoda – finantare ISPA + Guvernul Romaniei
* Cernavoda-Medgidia-Constanta- finantare BEI si Guvern; termen executie sfarsitul lui 2012 – finalizarea completa
* Varianta de ocolire Constanta – cu finantare BERD+Guvern+Fondul de Coeziune; finalizare 2011.

VEZI MAI JOS VIDEO, DIN AVION, CU STADIUL LUCRARILOR LA AUTOSTRADA ARAD-TIMISOARA!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Doamne ajuta sa ajungem sa circulam pe soseaua aia odata si odata