Noutati :

Meteorologii ne linistesc: Vine o iarna mai blanda decat normal

10 noiembrie, 2010 - 01:27 PM
Autor: Anonim      
Categorie: SOCIAL
0

Actualele prognoze meteo indica faptul ca Romania nu va avea o iarna grea, iar informatiile potrivit carora vom trece prin cea mai aspra iarna din ultimii 1000 de ani nu sunt confirmate de niciun centru national de meteorologie din Europa, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, directorul general al Administratiei Nationale de Meteorologie, Ion Sandu.

„Aceste informatii (n.r. ca Romania va trece prin cea mai grea iarna), nu sunt asumate de niciun serviciu meteorologic national din Europa. Din ce vedem acum pe harti putem spune ca ne asteapta o iarna normala, chiar una mai blanda decat normala. Iata ca acum putem contrazice cu argumente informatiile aparute in spatiul public in urma cu mai bine de o luna potrivit carora ne astepta cea mai grea iarna din ultimii – nu stiu – cati ani”, a declarat directorul ANM.

In acelasi timp, Ion Sandu nu a exclus insa posibilitatea ca in anumite perioade de timp si in anumite zone sa apara fenomene meteo extreme: „Spun ca va fi o iarna normala, chiar mai blanda decat normal. Asta nu inseamna ca nu putem avea, intr-o anumita zona, o perioada de o saptamana sau chiar mai mult cu minus 35 de grade sau cu zapada de zeci de centimetri. Totul depinde de modul in care ceea ce vedem acum pe harti se va distribui pe teritoriul tarii si pe durata fiecarei luni, lucru pe care stiinta nu-l poate prevedea momentan decat cu 10 zile inainte. insa din ce vedem acum nu putem spune ca ne asteapta o iarna extrema si mai degraba una normala”, a declarat seful ANM.

Potrivit acestuia, in luna noiembrie temperaturile medii vor oscila intre 2 si – 2 grade, iar in decembrie valoare climatologica normala va fi intre – 2 si – 4 grade Celsius.  si in in prima luna din 2011 regimul termic va fi in general peste media lunara, exceptie facand nordul si centrul tarii. Astfel, sunt prognozate temperaturi de -2 grade Celsius, insa nu este exclus riscul unor zile geroase cu temperaturi de pana la -35 de grade, in special in zona de munte si Transilvania.

Dupa data de 21 noiembrie temperaturile vor mai scadea

„Temperaturile din ultimul timp, din noiembrie, depasesc normele climatologice pe care vi le-am prezentat. Temperatura medie, la finalul lunii noiembrie, estimam ca va fi cu 1,5 grade mai mare decat norma climatologica. in luna noiembrie, temperatura medie pe tara este 4,2 grade. Ne asteptam ca, in momentul in care se incheie luna noiembrie, sa fie 4,7 – 5,2 grade, temperatura medie comparabila cu prognoza climatologica. Dupa data de 21 noiembrie, toate modelele de prognoza dau scaderi de temperatura care se apropie de normele climatologice”, a precizat Sandu.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor