Mediatorii din Timis trebuie sa „execute“ un plan draconic de promovare a profesiei

In timp ce Ministerul Justitiei si Consiliul Superior al Magistraturii au pareri diferite despre oportunitatea introducerii medierii ca procedura obligatorie de solutionare a litigiilor usoare, Consiliul de Mediere a initiat si trimis in teritoriu un plan complex ce vizeaza promovarea profesiei de mediator.

In programul semnat de catre noul sef al mediatorilor din Romania, Dorin Valeriu Badulescu, sunt indicate nu mai putin de 12 masuri, care, odata implementate, ar trebui sa transforme medierea intr-o procedura  familiara justitiabililor din toata tara.

In primul rand, se are in vedere confectionarea de materiale publicitare – afise, clipuri audio si video, clipuri demonstrative -, care vor fi difuzate pe posturile nationale si locale, dar postate si pe internet si la sediile instantelor din tara, o perioada de minim sase luni.

„Pentru contractele de publicitate la nivel local, Consiliul de Mediere cofinanteaza aceasta activitate in proportie de 20% din valoarea contractului“, atrage atentia presedintele Badulescu, lasand sa se inteleaga ca promovarea profesiei se va face, mai mult, din buzunarele mediatorilor.

Hotarati sa creasca notorietatea medierii, conducatorii acestei institutii nou-aparute pe meleagurile mioritice pun in vederea reprezentantilor locali sa incheie, in cel mai scurt timp, un protocol cu Curtea de Apel care sa oblige magistratii sa recomande justitiabililor procedura medierii, dar sa obtina si spatii in palatele de justitie „in vederea exercitarii activitatii de informare gratuita“.

In elanul de cucerire a publicului procesoman, membrii Consiliului de Mediere, forul de coordonare a medierii din Romania, nu a ignorat nici posibilitatea organizarii si declararii unei „Zile nationale fara conflicte“, constituirea unei Tabere de vara a mediatorilor, constituirea Bibliotecii mediatorului si elaborarea de proiecte europene in scopul cresterii notorietatii medierii. In ciuda acestor eforturi de promovare aproape disperata a profesiei in discutie, presedinta CSM, Alina Ghica, tocmai a comentat ca „medierea este greoi functionala, avand in vedere considerentele de mentalitate”.

Realitatea este foarte clara: ne place in sala de judecata, ne place pentru orice in sala de judecata“, in timp ce Lidia Barac, fosta presedinta a Curtii de Apel Timisoara, secretar in Ministerul Justitiei, este convinsa ca „medierea este Justitie! Solutia obtinuta in procedura medierii modeleaza comportamentele personale si sociale, intrucat este una asumata de partile care decid in propriul conflict“. In opinia sa, spre deosebire de mediere, solutia judiciara nu este intotdeauna asumata psihologic de toate partile atrase in conflictul judiciar…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Vrajeli curate.In Consiliul de mediere e o haita de infractori pusi pe capatuiala.