Noutati :

Marcel Petrisor, director Retim: Ne-am indeplinit obligatiile contractuale in privinta deszapezirii in Timisoara

24 ianuarie, 2013 - 09:02 AM
Autor: Ciprian Voin      
Categorie: INTERVIU
3

Inginerul Marcel Petrisor este director general tehnic al societatii de salubritate Retim de cateva luni. Seful Retim vorbeste intr-un interviu incitant pentru opiniatimisoarei.ro despre contractul pe care il are cu Primaria Timisoarei pentru deszapezirea orasului.

RETIM se ocupa si de deszapezirea orasului. Cum apreciati ca v-ati descurcat pana acum?

Societatea noastra are contract de concesiune a serviciului de deszapezire in patru sectoare ale Timisoarei, adica aproximativ 65% din suprafata orasului: integral la nord de canalul Bega si o zona din partea de sud a canalului Bega delimitata de strazile Aries, Cluj si Liviu Rebreanu. Noi consideram ca ne-am indeplinit obligatiile contractuale in privinta deszapezirii, sigur, cu mici probleme in perioada de ninsori abundente din decembrie, cand a nins foarte mult pe parcursul a trei zile. si in acea perioada am actionat cu intreg efectivul de utilaje specifice acestei activitati. Totul s-a intamplat in conditii de ninsoare. Din acel motiv au fost mici perturbari. Dar, per total, arterele principale au fost mentinute in stare de circulatie, nu au fost blocaje. Asta chiar daca in afara municipiului, stiti foarte bine, aproape toate drumurile au fost blocate in zilele acelea. intr-un oras lucrarile de deszapezire sunt mult mai greu de efectuat decat pe drumurile nationale sau judetene, din cauza circulatiei, a masinilor parcate, a strazilor inguste pe care se poate actiona doar cu utilaje de capacitate mica.

Primarul Robu a dat deszapezirii nota 8,5. Meritati mai mult sau mai putin?

Consider ca domnul primar a fost obiectiv in nota acordata. Pentru ca vrem o nota mai mare, dupa ninsoarea din decembrie am achizitionat un utilaj nou, de mare capacitate, de tip UNIMOG, dotat cu lama si sistem de imprastiere a materialului antiderapant.

Sunt multe voci care spun ca autoritatile sunt luate pe nepregatite cand ninge. De ce nu vedem de la prima ninsoare utilaje pe strada?

Utilaje sunt pe teren inca de la prima ninsoare. Se actioneaza, se imprastie material antiderapant pentru ca sa nu inghete zapada si sa se formeze poduri de gheata. Dupa ce ninsoarea inceteaza, incep efectiv lucrarile de indepartare a zapezii de pe carosabil. Acum ce sa spun, nemultumiri vor exista intotdeauna. Toate utilajele noastre sunt monitorizate prin GPS. Se poate urmari tot traseul pe care acestea actioneaza. Acum nu se poate ca fiecare cetatean sa intalneasca permanent cate un utilaj. Pe de alta parte, trebuie sa fac o precizare. RETIM se ocupa doar de strazi, nu si de trotuare. Deszapezirea trotuarelor nu intra in atributiile noastre. stiu ca multe nemultumiri sunt legate de acest aspect. Am inteles ca au fost achizitionate niste freze pentru deszapezirea trotuarelor. E un lucru bun acesta.

Din cele peste 1000 de strazi din Timisoara exista contracte de deszapezire doar pentru putin peste 400. E normal?

Timisoara este in continua dezvoltare. Sunt multe strazi care la momentul in care s-a incheiat contractul de deszapezire erau nemodernizate. Probabil ca primaria o sa faca o reactualizare a situatiei. Toata lumea trebuie sa stie ca oricum exista o ordine a prioritatilor la deszapezire. in primul rand se actioneaza pe arterele unde circula mijloacele de transport incomun, arterele care duc la unitati sanitare si institutii publice. Apoi se actioneaza pe celelalte artere. Asta in situatia unor ninsori puternice.

In Romania se recicleaza sub 2% din deseuri si 98 % ajung sa fie depozitate in gropile de gunoi. Prin comparatie, Austria depoziteaza la groapa de gunoi doar 0,7% din deseurile sale, Olanda 0,4% si Belgia 1,4%. Romania e pe ultimul loc din acest punct de vedere. Cat la suta din deseurile din Timisoara se recicleaza?

Noi am construit si am dat in folosinta in 2010 o statie de sortare a deseurilor municipale. Printr-o sortare mecanica, intre 55% si 60% dintre deseuri sunt valorificate energetic. Fabricile de ciment le folosesc ca si combustibil pentru ardere. Totodata in aceasta statie, datorita implementarii sistemului de colectare selectiva la generatorul de deseuri din Timisoara, se face si o sortare manuala. Astfel ca fractiile ce se pot recicla sunt extrase si valorificate. Vorbim despre hartie, carton, PET-uri, plastic, etc. Ganditi-va ca anul trecut RETIM a colectat selectiv din Timisoara peste 12 mii de tone de deseuri in acest sistem. Per ansamblu, noi reusim sa reciclam peste 60% din totalul deseurilor stranse din Timisoara. Fata de cele 15% cat suntem obligati sa reciclam, stam cu mult mai bine! Trebuie sa amintim si faptul ca la deponeul ecologic de la Ghizela se mai face o sortare, si exista o statie de tratare a deseurilor verzi care sunt trasnformate in compost. Cu alte cuvinte procentul de 60% este pentru Timisoara, dar la nivel de judet se mai face o sortare inainte de depozitarea finala. Pe de alta parte, trebuie spus ca procentele ar putea fi mult mai mari, dar din pacate, oamenii nu respecta tot timpul sistemul de colectare selectiva. Chiar vreau sa fac un apel pe aceasta cale catre cetateni sa depuna selectiv deseurile in pubelele puse la dispozitie gratuit de catre RETIM.

Pai le puteti face ceva daca nu respecta regulile?

Noi nu putem. Insa inspectorii primariei ii pot amenda, conform legislatiei in vigoare.

Ati vorbit despre deponeul de la Ghizela. RETIM dorea sa devina operator pe deponeu. Ce s-a intamplat?

A fost o licitatie la care si noi am participat, la fel ca si alte firme. Rezultatul licitatiei a fost contestat si pana la urma licitatia respectiva s-a anulat. Daca se va scoate din nou la licitatie serviciul de operare vom participa pentru ca dorim sa ne ocupam de deponeul de la Ghizela. De fapt noi dorim sa devenim operator regional. intre timp administrarea deponeului a fost preluata de catre un operator pentru o perioada de timp limitata. La viitoarea licitatie el nu va putea participa. Este vorba despre Salprest Lugoj, companie care apartine in totalitate administratiei locale din Lugoj.

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Ce barba lunga are tipu asta. Nici copii mici nu pun botu la asa ceva.

  2. inca unu care ia salar mare degeaba….mars nesimtitule!!!

  3. Ce minciuna, de cand locuiesc aici, niciodata nu a dezapezit Retim-ul.Am fost la sediul lor pe str Imbroane,nici macar nu stiuau de strada,unde se gaseste. D-le director ! Faceti un simplu test,urmariti o masina de gunoi cand se strange gunoiul,si veti vedea ce surpriza placuta aveti,mai precis gunoiul care cade din europubela,ramane pe trotuar.Vedeti cati din angajatii dvs de pe teren,au maturi. Si nu in ultimul rand,care este explicatia dvs cu privire la adunatul pubelelor la coltul strazii,si la lasatul lor acolo-pe strada se intra cu masina Retim-e vb de cei care aduna gunoiul selectat.