Noutati :

Lumina de la Betleem ajunge sambata la Timisoara. Filarmonica imparte sute de candele timisorenilor

18 decembrie, 2013 - 12:58 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Lumina Pacii din Betleem soseste in acest sfarsit de saptamana in capitala Banatului. Sute de timisoreni sunt asteptati la Filarmonica, pentru a lua acasa Lumina Sfanta.

O delegatie de la Filarmonica Banatul merge in 19 decembrie dupa lumina, la Szeged. Cativa artisti vor colinda in Catedrala, pentru ca mai apoi sa porneasca spre Timisoara. Sambata seara, timisorenii sunt invitati la Filarmonica, unde se vor imparti, gratuit, sute de candele cu Lumina Pacii, cunoscuta si sub numele de „Friedenslicht”. Corul Filarmonicii va canta colinde vreme de jumatate de ora.

„Sambata, incepand cu ora 17:00, avem un mic spectacol de copii la Filarmonica. La ora 18:00 spectacolul se intrerupe, va fi data lumina timisorenilor. Vor fi cateva sute de candele pe care le vom imparti tuturor timisorenilor care vin, apoi corul va avea un program de jumatate de ora de colinde pentru spectatori. Mai ducem lumina la Caransebes, in Catedrala Mitropolitana, unde o preia Episcopul Lucian, si la Moldova Noua”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, Ioan Garboni, directorul Filarmonicii Banatul.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor