Lucian Bute si Jean Paul Mendy au trecut de cantarul oficial

Lucian Bute si adversarul sau, francezul Jean Paul Mendy, au sustinut vineri cantarul oficial in vederea meciului de sambata contand pentru titlul mondial IBF al categoriei supermijlocie.

Ambii pugilisti au reusit sa sa incadreze in categorie, fara a avea vreo emotie. Lucian Bute cantareste 76.150 kg, in timp ce Mendy are 75.300. Cei doi boxeri erau obligati sa nu depaseasca o greutate de 76.204 kg.

In ziua meciului, va mai avea loc o proba a cantarului, limita acceptata urmand sa fie de 80.204 kg.

Pentru a nu avea emotii la cantarul oficial, Lucian Bute a urmat joi un program special. Nu a mancat decat la pranz, o simpla gustare si, pentru a transpira cat mai mult, s-a antrenat cu o geaca de fas pe el.

„Nu ma plang, asta e! Eu am ales sa practic acest sport, stiam ca este nevoie si de acest lucru”, a spus campionul roman.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.