Noutati :

Lovitura la pont data de hoti la o firma de taxi din Timisoara! Au spart seiful! Cati bani au disparut? FOTO si VIDEO!

17 noiembrie, 2015 - 01:33 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EVENIMENT
2

TIMISOARA. Atac spectaculos la sediul unei firme de taxi din Timisoara, in apropiere de Piata Badea Cartan. Hotii au dat lovitura, noaptea trecuta, au patruns in interior, au insfacat o caseta de valori, apoi au spart un seif si au disparut.
Angajatii au descoperit spargerea in aceasta dimineata si au dat imediat alarma.

Politistii de la Biroul Investigatii Criminale din cadrul IPJ au inceput cercetarile si au adus si un caine dresat, in speranta ca acesta ar putea lua urma hotilor.

Oamenii legii au luat declaratii de la angajatii societatii, iar criminalistii au prelevat probe.

spargere-firma-amprente-hoti-seif (2)

Din primele cercetari, anchetatorii spun ca hotii sunt profesionisti. Au dat lovitura cu mare atentie si au purtat manusi.

Spargatorii au patruns din strada Virtutii fortand un geam termopan cu ajutorul unei surubelnite. Asa au patruns in sediu. Din prima incapere au luat o caseta de valori de mici dimensiuni, iar in cea de-a doua au gasit seiful. L-au spart si au luat toti banii care se gaseau inauntru, apoi au disparut in noapte.

Desi firma are in spate o curte interioara, hotii nu au trecut deloc pe acolo, ci au operat doar de la ferestrele din strada. In plus, nu au facut nici cel mai mic zgomot, intrucat nimeni din vecinatate nu a auzit nimic.

In caseta de valori care a disparut se aflau mai multe documente, iar in seiful spart aproximativ 20.000 de lei.

seif-spart
Firma de taxi isi mutase sediul in zona pietei Badea Cartan de numai doua saptamani, astfel ca oamenii nu apucasera sa se organizeze intrutotul.  Potrivit administratorului, ultimul angajat plecase ieri in jurul orei 17.30 de la serviciu.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. comunicati-ne marca ,firma safe-ului (seifului )sa nu cumparam asemenea mizerii

  2. Geamurile termopane , nu sunt pentru firme, (aflate ,MAI ales la parter), fiind din plastic si deci ELASTICE ! Normal ca a folosit o surubelnita!! Dar, NU se specifica in postare, sistem intern de alarma, a fost(?), este sau va fi ?? Parerea mea, sa se monteze la firme (mai ales, la parter) , sisteme de gratii retractabile !! Am vazut in oras !!