In locul in care Serban Huidu a facut accident, fotbalistul Adrian Mutu era sa moara in urma cu 10 ani!

 

Locul in care Serban Huidu a produs un accident in urma caruia au murit 3 oameni pare blestemat! In 2001, pe drumul dintre Brasov si Poiana Brasov, Adi Mutu si Alexandra, fosta sotie, au fost la un pas sa sfarseasca precum victimele din accidentul “carcotasului”.

 

In urma cu mai bine de 10 ani, Adrian Mutu (32 de ani) “a driblat” moartea intr-un accident similar cu cel produs, in urma cu doua saptamani, de “carcotasul” Serban Huidu. Culmea, incidentul a avut loc tot pe un drum din judetul Brasov!

 

Pe 1 ianuarie 2001, Adrian si Alexandra, fosta lui sotie, se intorceau de la munte, dupa ce petrecusera Revelionul la hotelul detinut de Adrian Ilie in Poiana Brasov, alaturi de familiile Hagi si Popescu. Masina de teren, un Mitsubishi Pajero cu doua usi, condusa de atacantul roman s-a rasturnat de trei ori, oprindu-se intr- o rapa, dupa ce fotbalistul a evitat coliziunea cu un automobil intrat pe contrasens.

 

Era in masina cu fosta sotie, Alexandra Dinu

Mi-a iesit o Dacie in fata si am incercat sa evit coliziunea. Masina «a fugit de spate», cum se spune, chiar daca aveam 50 de kilometri la ora. Era gheata pe drum si n-am mai putut sa o redresez. Bine ca nu a fost mai rau”, povestea Mutu pentru Libertatea, la cateva zile dupa accident, intr-un interviu pentru Evenimentul Zilei. “Briliantul” a si discutat cu soferul masinii care i-a aparut in fata. “Era un barbat in varsta, si-a cerut scuze. Nici nu puteam sa-i cer bani. Era vai de mama lui”, sustinea Adrian Mutu. in schimb, Alexandra relata, la o saptamana de la accident, ca nu-si mai aminteste nimic: “Se circula greu cand s-a intamplat accidentul. Apoi, nu mai stiu nimic. Nu aveam centuri, asa ca airbagurile nu aveau cum sa se declanseze. Ne-am rostogolit de trei ori pe partea mea, iar geamurile si parbrizul s-au facut zob. M-am speriat, nu vedeam decat pamant si-l auzeam pe Adi cum ma striga. Nu aveam cum sa ies, nu stiam daca am ceva rupt, iar Adi nu imi vedea decat parul si putin din hainuta colorata de blana. M-a scos din masina prin parbriz”.

 

Fosta sotie a lui Mutu si-a amintit ca avea fata umflata, mana dreapta taiata si telefonul inclestat in palma. Nu simtea nici o durere si repeta “Doamne, bine ca traim”, iar cand a dat primele declaratii presei, avea inca mana insangerata. Cei doi soti au fost transportati la Spitalul Judetean Brasov pentru un control medical, iar imediat dupa investigatii au fost adusi la Bucuresti de nasul lor, Gica Hagi.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.