Noutati :

Lobby american la DSVSA Timis?

11 octombrie, 2011 - 03:37 PM
Autor: Anonim      
Categorie: BARFE
0

Numit la conducerea Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Timis de cateva luni, dupa ce PD-L Timis a cedat cateva functii „deconcentrate” partenerilor de coalitie din UNPR, medicul veterinar Adrian Popa nu a urcat managementul institutiei pe noi culmi de progres si civilizatie, ci s-a facut remarcat, deocamdata, doar prin includerea obligatiei de „silencio stampa” in fisa tuturor posturilor din institutie.

Nimeni nu are voie sa vorbeasca cu presa, motiv pentru care unii medici veterinari cu state vechi de functiuni, volubili si fara sa defileze cu vreun secret de serviciu, dispar instantaneu in momentul in care apare vreun presar.

Carcotasii care au mai ramas prin anumite birouri pun aceasta „omerta” institutionalizata pe seama faptului ca e nevoie de liniste pentru a se pregati procedura prin care compania Smithfield va fi despagubita cu cei 12 milioane de euro, solicitati in justitie dupa episodul pestei porcine din august 2007.

Si cum actualul director al DSVSA Timis, Adrian Popa, este medicul care inainte de a fi avansat la Directie a deservit profesional chiar fermele Smithfield, in calitate de medic zonal, este de asteptat ca semnatura pe despagubirile cerute de americani sa nu mai fie o problema atat de spinoasa…

_______________________________________________________________________________________

NOTA: Articolele din categoria BARFE sunt considerate ca facand parte din genul publicistic pamflet si trebuie tratate ca atare!



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor